Citat:
În prealabil postat de anna21
Mie mi se pare cam ipocrizie ca daca sunt bolnava sa zic ca asta este "asceza".
Sunt bolnava? Cu atat mai mult ar trebui sa traiesc in post si rugaciune.. nu sa ma culc pe o ureche zicand ca asta este nevointa si ca "fac deja destul".
Spui "copii care le iau tot timpul".. si copiii aceia care iau tot timpul sunt tot de la Dumnezeu ca sa ne invete pe noi (parintii) ce inseamna RENUNTAREA.
Daca ii vezi, ca un obstacol, ei bine, obstacol vor fi.
Copii mei, de ex. au program de la ora 6 am pana la 10 pm! (pt ca programele lor de somn nu se suprapun, unul este f matinal, celalalt, dimpotriva, mai "nocturn".) Mai adaug programul sotului (care face garzi si din nou are alte ore de dormit fata de mine...) pai noi nu ne intalnim niciodata.. Ar trebui sa zic ca asta este "nevointa" si postirea devine optionala? Sa fim seriosi!
Ma gandesc la oamenii care in trecut aveau 5-10 copii si traiau in case cu 2-3 camere.. Pai cred ca intimitatea era ceva exceptional de rar. Si totusi nu cred ca le zicea duhovnicul: lasati zilele de abstinenta ca voi aveti abstinenta "fortata".
Si de ce spun ca punctul tau de vedere este "ipocrit". Pentru ca pornesti de la premisa implicita ca am merita ceva: meritam sa avem sanatate, copii atat de discreti incat parca nu exista, relaxare etc.. (toate conditiile pt o relatie romantica).
Bleah. In realitate nu meritam nimic. Daca suntem sanatosi, aceasta este doar mila lui Dumnezeu samd. Daca ar fi sa avem dupa pacatele noastre, ar fi vai de capul nostru.
Am cunoscut in orasul in care traiesc o romanca maritata cu un strain. El traieste aici, ea in Romania si se vad cateva luni pe an. Ea doreste copil. Ultima data cand am vazut-o era post si ea tinea postul.. chiar daca se vede f putin cu sotul, doreste copilul si restul.. Asta inseamna a fi crestin, zic eu.
|
Eu nu am scris aici numai ce gandesc eu ci ce am auzit de la unii preoti.
Eu nu am zis ca cei care au o asceza suplimentara de dus (ca a ta, a mea sau a altora) sunt obligati sa renunte la cealalta. Am spus numai ca pentru ei aceasta aceza poate fi eventual tot ce pot ei duce. Daca ei cred ca pot duce mai mult.. treaba lor, dar sa aiba grija sa nu cada in ispita.
UIn legatura cu privirea bolii ca asceza, este o afirmatie clasica; poate ai mai citit si tu despre asta, este de ex. o carte a lui JC Larchet (pe care mi se pare ca il apreciezi) despre boala in care zice astfel de lucruri.
Si cred ca stii ca bolnavilor li se recomanda sa nu mai tina post alimentar, de obicei, sau sa il tina sub o forma mai putin aspra. De ce acest lucru nu ar fi valabil si pt postul conjugal? Este acelasi principiu.
Eu cred ca credinta crestina este maximalista in alt sens, nu in sensul asta al ascezei fizice exagerate (pentru noi, mirenii cel putin). Cred ca parintii au fost intotdeauna destul de intelepti ca sa nu puna pe oameni poveri mai mari decat pot duce in stadiul lor duhovnicesc.
In leatura cu meritatul:
nu este vorba de nici un merit aici. Notiunea de merit nu este o notiune ortodoxa ci de tip scolastic. Noi tot ce primim de la Dumnezeu bun, fericire, odihna, placere, bucurie (cate sunt ele), nu le primim ca le-am merita (ar fi nebunie sa gandim asa), ci pentru ca Dumnezeu este bun, ne iubeste, ne vrea binele, vrea sa ne mangaie, vrea sa ne usureze poverile pe care trebuie sa le purtam, si ar trebui sa le primim cu bucurie
si multumire. Nu cu scrasnire din dinti si refuz.