[cuvant]

Pentru D-l eclesiast..

Biserica Ortodoxa, dintotdeauna, a avut si a pastrat in cultul ei rugaciunile pentru cei adormiti. De aceea este de datoria celor ramasi in viata ca in comuniunea dragostei sa se roage si pentru cei adormiti ca Dumnezeu sa-si arate mila si iertarea Sa fata de ei. Potrivit acestei invataturi s-a dezvoltat in Biserica noastra cultul pomenirii mortilor. In secolele trecute nimeni nu a pus la indoiala aceasta invatatura si aceasta practica intre romni, toti stiind si simtind ca ele fac parte din invatatura si practica dintotdeauna ale Bisericii, fiind intemeiate pe Sfanta Scriptura si pe Sfanta Traditie.

Cultul mortilor trebuie pastrat ca o comoara de mare pret, lamurind insa poporul ca rugaciunile prin care noi mijlocim pentru cei adormiti au si ele o ordine a importantei : Sfanta Liturghie, slujba Parastasului, in cadrul careia locul central il ocupa rugaciunile de dezlegare rostite de arhiereu sau de preot, apoi rugaciunile particulare pentru cei adormiti si toate formele de milostenie.

Cei care, in actiunile lor prozelitiste, cauta sa faca pe credinciosii dreptmaritori sa paraseasca cultul mortilor si o data cu el si credinta strabuna aduc acuzatii impotriva acestui cult, sustinute, zic ei pe texte din Sfanta Scriptura. Se sustine astfel ca pentru cel adormit viata lui e pecetluita si starea lui e hotarata definitiv de Dumnezeu. Deci nu mai poate fi vorba de o interventie sau de o schimbare in modul lui de viata. Textele invocate sunt urmatoarele:

"Intre noi si voi s-a intarit prapastie mare, ca cei care voiesc sa treaca de aici la voi sa nu poata, nici de acolo sa treaca la noi" (Luca 16, 26) ; "Si usa s-a inchis" (Pilda celor 10 fecioare, Matei 25, 1-13). "Ceea ce darama El, nimeni nu mai zideste la loc si pe cine-l inchide, nimeni nu poate sa-i mai deschida" (Iov 12, 14. Vezi si Isaia 22, 22; Apocalipsa 3, 7).

Dumnezeu a intarit prapastia, Dumnezeu a inchis usa? Este adevarat ca nimeni nu poate desfiinta prapastia sau deschide usa, afara de Dumnezeu, il poate opri cineva pe Dumnezeu sa faca aceasta? Daca am gandi astfel ar insemna ca negam atotputernicia lui Dumnezeu. Dumnezeu S-a aratat intotdeauna mai mult indurator si iertator decat drept. Dumnezeu poate cate vrea, dar nu vrea cate poate. Indurarea lui Dumnezeu nu contravine dreptatii Sale si nici nu o stirbeste, deoarece este vorba de om, faptura mainilor Sale si cununa creatiei. Textele citate mai sus sunt o lauda a atotputerniciei lui Dumnezeu. Ele nu contrazic rugaciunile celor in viata pentru cei trecuti in vesnicie ca Dumnezeu sa le imbunatateasca prin iubirea Sa, ca raspuns la iubirea celor ce se roaga pentru cei adormiti, existenta lor vesnica. De asemenea cei ce se roaga pentru cei adormiti stiu ca nu prin puterea lor proprie poate fi schimbata in bine existenta celor mutati la Domnul, ci prin mila si atotputernicia lui Dumnezeu.

O alta categorie de texte scripturistice invocate, prin care se cauta a se combate rugaciunea pentru cei morti, este urmatoarea : "Vine noaptea, cand nimeni nu poate sa lucreze" (Ioan 9, 4). "Ca nu este intru moarte cel ce Te pomeneste pe Tine. Si in iad cine Te va lauda pe Tine?" (Psalm 6, 5). "Oare mortilor vei face minuni ? Sau cei morti se vor scula si Te vor lauda pe Tine?" (Psalm 87, 11. Vezi si Psalm 113, 25 : Isaia 38, 18 : Fapte 13, 36).

Observam din toate aceste texte scripturistice ca nu este vorba de rugaciunea celor vii pentru cei morti, ci de faptul ca cei morti nu-si mai pot modifica situatia prin eforturi proprii. Aceasta este invatatura Bisericii dintotdeauna, dar cei care readuc in discutie aceste texte o fac numai pentru a deruta pe cei nestiutori. Sunt aduse in discutie apoi cateva texte veterotestamentare pentru a arata ca este interzis sa te atingi de mort si deci nu se cuvine sa-i dai nicio cinstire.

"Cel ce se va atinge de trupul mort al unui om, necurat sa fie sapte zile" (Numeri 19, 11). "Sa nu intri in casa celor ce jelesc si sa nu te duci sa plangi si sa jelesti cu ei, caci am luat de la poporul acesta pacea Mea, mila si parerea de rau, zice Domnul. Si vor muri cei mari si cei mici in pamantul acesta si nu vor fi ingropati...Nu se va frange pentru ei painea de jale ca mangaiere pentru cel mort si nu li se va da cupa mangaierii, ca sa bea dupa tatal lor si dupa mama lor" (Ieremia 16, 5-7).

Observam la primul text ca este o prescriptie cu caracter sanitar, dar care nu impiedica atingerea trupurilor mortilor. Altfel cine ar fi ingropat pe morti? (Vezi in acest sens: I Regi 31, 13; II Regi 2, 5-6; III Regi 17, 19 s. a.). Din cel de al doilea text invocat ne dam seama de metoda de lucru a celor ce fac prozelitism. Ei iau din Sfanta Scriptura texte trunchiate, fara context, numai pentru a deruta pe cei slabi si a-i face sa paraseasca Biserica. Astfel textul mai sus pomenit se lamureste prin context (Vezi : Ieremia 16, 10-11). Nenorocirea despre care se vorbeste este anuntata pentru ca poporul evreu parasise pe Dumnezeu si se inchina la idoli.

In text se vorbeste despre frangerea painii de jale si despre cupa mangaierii. Deci era si la evrei obiceiul sa se puna masa de pomenire pentru cei morti. Dar totodata acestea preinchipuie si prevestesc Sfanta Liturghie, cu Sfanta Jertfa, care se savarseste si pentru cei vii si pentru cei morti. Printr-o alta categorie de texte scripturistice cei ce sunt impotriva rugaciunii pentru cei morti vor sa ne lamureasca asupra faptului ca orice interventie a noastra de a ajuta pe cei morti este inutila, deoarece numai faptele fiecaruia conteaza.

"Pentru ca noi toti trebuie sa ne infatisam inaintea judecatii lui Hristos, ca sa ia fiecare dupa cele ce a facut prin trup, ori bine, ori rau" (II Corinteni 5, 10). "Caci Dumnezeu intoarce omului dupa faptele lui si se poarta cu fiecare dupa purtarea lui" (Iov 34, 11). "Puterea este a lui Dumnezeu si a Ta. Doamne, este mila, ca Tu vei rasplati fiecaruia dupa faptele lui" (Psalm 61, 11). "Stiind fiecare, fie rob, fie de sine stapan, ca faptele bune pe care le va face, pe acelea le va lua ca plata de la Domnul" (Efeseni 6, 8).

Vorbeam mai sus ca mila lui Dumnezeu nu exclude dreptatea Lui, dar nici dreptatea nu desfiinteaza mila Sa. Prin textele scripturistice suntem indemnati sa ne purtam in asa fel incat faptele noastre sa fie bune. La faptele noastre bune colaboreaza si harul divin (Filipeni 4, 13). Deci si mantuirea este un dar al lui Dumnezeu, dat celor ce se ostenesc in bine. De aceea, la orice lucrare a noastra trebuie sa avem in gand dreptatea lui Dumnezeu, deoarece de mila Lui sigur avem nevoie in toata viata noastra. Oricat ar trai si s-ar osteni, omul nu poate face toate cele pentru mantuire, daca nu este ajutat de har, dat de Dumnezeu in dar. Dar daca ne-am increde numai in mila lui Dumnezeu si am zice, precum unii, "trebuie sa pacatuim, ca sa aiba Dumnezeu ce ierta", am cadea in pacatul increderii prea mari in Dumnezeu, pacat impotriva Duhului Sfant, care nu se iarta.

Ca Dumnezeu a procedat si in alt mod decat aratandu-Si numai dreptatea, o vedem din exemplul lucratorilor din ceasul al unsprezecelea, din Parabola lucratorilor in vie (Matei 20. 1-15) si din exemplul talharului de pe cruce (Luca 23, 41-43). Oare au fost acestia rasplatiti dupa faptele lor sau dupa mila lui Dumnezeu? Intelegem, asadar, ca textele invocate mai sus arata dreptatea lui Dumnezeu, dar nu exclud mila lui Dumnezeu.

Celor care nu vor ca si mortii sa beneficieze de mila lui Dumnezeu li se potriveste intrebarea Stapanului viei pusa lucratorilor care erau nemultumiti: "Oare nu Mi se cuvine Mie sa fac ce voiesc cu ale Mele ? Sau ochiul tau este rau pentru ca Eu sunt bun?" (Matei 20, 15). In acelasi sens se exprima Mantuitorul si referitor la morti:, "Caci dupa cum Tatal scoala pe cei morti si le da viata, tot asa si Fiul da viata celor ce voieste" (Ioan 5, 21).

Deci textele invocate de cei care sunt impotriva rugaciunilor pentru adormiti, nu opresc legatura dragostei ce trebuie sa existe intre cei vii si cei adormiti. In sfarsit, exista o alta categorie de texte care ne avertizeaza ca nu trebuie sa ne punem increderea in oameni in ceea ce priveste mantuirea.

Nici o minte sanatoasa de crestin nu a putut sustine ca un om poate mantui pe altul sau il poate scoate din iad. De asemenea total gresita ar fi si parerea ca cineva poate face in viata orice, deoarece il vor scoate din chinuri rugaciunile urmasilor. Pe de o parte se cade in pacatul prea marii increderi in mila lui Dumnezeu, pacat impotriva Duhului Sfant. Pe de alta parte se mai pune o problema de ordin practic: o data cu pacatosul respectiv pot muri si urmasii lui si atunci nu are cine se mai ruga pentru el. Dar ajutorul primit, de cel adormit de la cei din viata, de la Biserica, nu vine ca o obligatie sau ca raspuns la o porunca, ci este un dar al dragostei. Apoi, mijlocirea Bisericii se indreapta spre Dumnezeu, pentru a-L indupleca spre mila si iertare pentru cei adormiti. Relatia nu este intre credinciosul in viata si cel adormit, ci intre crestin si Biserica in Hristos. Invatatura Bisericii referitoare la rugaciunea pentru cei adormiti este bine precizata chiar din veacul apostolic. In veacurile urmatoare, Sfintii Parinti aduc numeroase marturii referitoare la lamurirea acestui adevar. Amintim pe Sfintii Ioan Gura de Aur, Chiril al Alexandriei, Efrem Sirul, Dionisie Pseudo-Areopagitul, Ioan Damaschinul, Simeon al Tesalonicului. Ne vom referi insa doar la Sfanta Scriptura, binestiind ca cei care resping cultul mortilor resping si Sfanta Traditie.