[cuvant]

continuare..pt D-l eclesiast
Am aratat mai sus ca textele scripturistice folosite de cei ce resping rugaciunile pentru cei adormiti sunt rastalmacite. In raspunsul nostru trebuie sa tinem seama de urmatoarele aspecte ale problemei :

1. Hristos imparateste peste toti, peste cei vii si peste cei adormiti.

2. Ca imparat este atotputernic in imparatia Sa si in iubirea Sa este atotmilostiv fata de toti.

3. Biserica si crestinii, in particular, nu-si aroga dreptul de a schimba prin propria lor lucrare chinurile din iad, ci prin Sfanta Liturghie, dezlegari, rugaciuni si fapte de milostenie, toate pornite din solidaritate si dragoste intre toti crestinii, Il roaga pe Dreptul Judecator spre mila si iertare fata de cei osanditi, temporar, deci pana la Judecata de apoi.

4. Domnul Iisus Hristos a dat Bisericii garantii ca mijlocirile si rugaciunile preotilor si ale credinciosilor vor fi implinite.

Oprindu-ne la primul aspect al raspunsului nostru, citam adevarul atat de frumos si de clar sintetizat de Sfantul Apostol Pavel: "Caci daca traim, pentru Domnul traim si daca murim, pentru Domnul murim. Deci si daca traim si daca murim ai Domnului suntem. Caci pentru aceasta a murit si a inviat Hristos ca sa stapaneasca si peste morti si peste vii" (Romani 14, 8-9). La aceasta adaugam urmatoarele texte : "Eu sunt Dumnezeul lui Avraam si Dumnezeul lui Isaac si Dumnezeul lui Iacov. Nu este Dumnezeul mortilor, ci al viilor" (Matei 22, 23). "Dumnezeu nu este deci Dumnezeu al mortilor, ci al viilor, caci toti traiesc in El" (Luca 20, 38; Marcu 12, 26-27). "Intru numele lui Iisus tot genunchiul sa se plece, al celor ceresti, al celor pamantesti si al celor dedesubt. Si sa marturiseasca toata limba ca Domn este Iisus Hristos, intru slava lui Dumnezeu-Tatal" (Filipeni 2, 10-11). El S-a jertfit pe Sine pentru pacatele tuturor oamenilor, adica ale tuturor peste care El stapaneste, fie vii, fie adormiti: "S-a dat pe Sine pret de rascumparare pentru toti" (I Timotei 2, 6). "El este jertfa de ispasire pentru pacatele noastre, dar nu numai pentru ale noastre, ci si pentru ale intregii lumi" (I Ioan 2, 2 ; Coloseni 1, 20 ; Ioan 1, 29). Deci Hristos imparateste peste toti, vii si adormiti, iar jertfa Sa a fost data pentru toti, vii si adormiti.

2. Ar fi lipsit de sens sa ne intrebam deca Dumnezeu poate schimba starea celor peste care imparateste. Dumnezeu este atotputernic si atotbun. Dar pentru cei care vor raspuns precis din Sfanta Scriptura, le aratam ceea ce de fapt ei stiu, dar nu vor sa spuna, ca Hristos poate schimba in mai bine starea celor din iad: "Domnul omoara si invie; El pogoara in iad si iarasi scoate" (I Regi 2, 6 ; Deuteronom 32, 39). "Doamne, scos-ai din iad sufletul meu, mantuitu-m-ai de cei ce se pogoara in groapa" (Psalm 29, 3). "Dar Domnul va izbavi sufletul meu din mana iadului, cand ma va apuca" (Psalm 48, 16). "Am fost mort si, iata, sunt viu in vecii vecilor si am cheile mortii si ale iadului" (Apocalipsa 1, 18). "Celui care va zice cuvant impotriva Fiului Omului i se va ierta lui ; dar celui care va zice impotriva Duhului Sfant nu i se va ierta lui nici in veacul acesta, nici in cel ce va sa fie" (Matei 12, 32).

Deducem din acest ultim text ca numai pacatele impotriva Duhului Sfant nu se iarta, deoarece cei ce le savarsesc refuza definitiv mantuirea. Aceste pacate sunt : increderea prea mare in bunatatea lui Dumnezeu (Romani 2, 4-5; Iacob 2, 6); neincrederea sau deznadejdea de a primi ajutorul lui Dumnezeu (Facere 4, 13; Matei 27, 4-5); erezia (Ioan 9, 40-41); apostazia; invidia harului fratern si nepocainta pana la moarte.

Intelegem ca celelalte pacate se pot ierta. Cand ? Fie in veacul acesta, fie in veacul viitor. Si daca in veacul viitor, adica dupa iesirea sufletului din trup, nimeni nu mai poate lucra la mantuirea lui, inseamna ca aceasta iertare a pacatelor imparatul Hristos o face la rugaciunea Bisericii. Sfanta Scriptura ne ofera si cateva exemple cand Mantuitorul Iisus Hristos a intervenit si a modificat, temporar sau definitiv, starea unor morti din iad. Pana la Jertfa si invierea Domnului toti cei care au murit, au jmers in iad. In conceptia veterotestamentara moartea de fapt insemna mergere in iad (Facere 37, 35). Astfel Mantuitorul a scos pentru putin timp sufletul lui Moise din iad, la Schimbarea la Fata (Matei 17, 3). Hristos il inviaza pe Lazar pentru rugaciunea surorilor sale (Ioan 11, 41-44) ; inviaza be fiica lui Iair, pentru rugaciunea tatalui sau (Luca 8, 41-56) si pe fiul Ivaduvei din Nain, pentru lacrimile mamei sale (Luca 7, 11-16). Tuturor acestora le-a schimbat starea sufletului lor de dupa a doua moarte, caci moartea lor avea sa se intample dupa biruinta Mantuitorului Iisus Hristos asupra iadului si a mortii. Ei nu mai aveau sa mearga in iad, ca prima data, ci la fericire, cu atat mai mult cu cat in viata lor intervenise insusi Mantuitorul Iisus Hristos.

3. Incredintata fiind ca Marele imparat, Domnul Iisus Hristos, poate schimba starea si viata oamenilor, atat in timpul acestei vieti cat si dupa iesirea din aceasta viata (dupa cum reiese din temeiurile scripturistice de mai sus), Biserica se roaga in duhul dragostei pentru cei adormiti. Spunem iarasi ca Biserica Ortodoxa nu a pretins niciodata ca numai prin puterea preotilor, sau numai prin rugaciuni si fapte bune se pot scoate sufletele din iad. Biserica Ortodoxa recunoaste ca "Unul este Mijlocitorul" (I Timotei 2, 5) si pe El Biserica il roaga spre mila si iertare. Biserica face aceasta "pentru ca intr-un duh ne-am botezat noi toti, ca sa fim un singur trup... Si daca un madular sufera, toate madularele sufera impreuna si daca un madular este cinstit, toate madularele se bucura impreuna. Iar voi sunteti trupul lui Hristos si madulare fiecare in parte" (I Corinteni 12, 13 si 26-27). Iata ca, dupa cum atat de clar precizeaza Apostolul, Biserica are mereu momente de bucurie pentru sfinti si drepti, madularele ei de cinste, dar are mereu si momente de durere pentru madularele ei din suferinta. Cei din suferinta sunt si ei madulare ale Bisericii, pentru ca intr-un duh au fost botezati, ca si noi. De aceea ne ostenim frateste pentru ei in dragoste, iar "dragostea nu cade niciodata" (I Corinteni 13, 8). Iubindu-ne si ajutandu-ne semenii ca frati in orice situatie ar fi ei, avem curajul sa ridicam, ochii spre cer si sa-L numim pe Dumnezeu "Tatal nostru". Iar virtutii crestine a dragostei nu i s-a pus o masura sau un hotar. Acelasi lucru il spune clar si Apostolul iubirii: "Noi stim ca am trecut de la moarte la viata pentru ca iubim pe frati; cine nu iubeste pe fratele sau, ramane in moarte" (I Ioan 3, 14).

Sfanta Liturghie, continuarea nesangeroasa peste veacuri a Jertfei de pe Golgota, este "pret de rascumparare pentru toti" (I Timotei 2, 6 ; I Ioan 2, 2). Dupa cum vedem, Sfanta Scriptura ne da atatea indreptatiri sa ne rugam pentru cei adormiti, incredintandu-ne ca rugaciunile noastre, culminand cu Sfanta Liturghie, vor fi indeplinite. Daca Biserica nu s-ar ruga pentru cei adormiti, ar pierde din caracterul ei comunitar, ar pierde din orizontalitatea ei, ar stirbi intr-o oarecare masura Jertfa lui Hristos.

4. Aratam mai sus ca cel mai mare ajutor pe care il putem da celor adormiti prin mila si iertarea lui Hristos este Sfanta Liturghie. In cadrul Sfintei Liturghii ii facem si pe ei partasi la Sfanta Jertfa a lui Hristos. Si daca aceasta jertfa s-a adus pentru toata lumea iar Sfanta Liturghie este momentul cel mai potrivit cand rugaciunile noastre sunt ascultate, trebuie ca intotdeauna sa cerem mila si iertare si pentru cei morti. Rugaciunile de dezlegare facute de preoti in cadrul slujbelor randuite pentru cei morti isi au temeiul lor scripturistic chiar in cuvintele Mantuitorului Iisus Hristos : "Oricate veti lega pe pamant, vor fi legate si in cer, si oricate veti dezlega pe pamant, vor fi dezlegate si in cer" (Matei 18, 18). Nu intelegem ca ierarhia bisericeasca face aceasta prin putere omeneasca proprie, ci prin puterea si impreuna-lucrarea lui Hristos. "Iata, Eu sunt cu voi in toate zilele pana la sfarsitul veacului" (Matei 28, 20; Marcu 16, 201.

In rugaciunile lor particulare crestinii se roaga pentru fericita odihna a sufletelor parintilor, rudelor si semenilor lor. Si daca rugaciunile sunt facute cu caldura si cu lacrimi, ele sunt ascultate ca si rugaciunea lui Iair, a surorilor lui Lazar, ca si lacrimile vaduvei din Nain. Rugaciunile noastre facute cu credinta vor fi implinite de Dumnezeu, caci El ne-a asigurat: "Toate cate veti cere, rugandu-va cu credinta, veti primi" (Matei 21, 22).

Tot pentru cei adormiti ai nostri, dorind ca Dumnezeu sa-si reverse mila si iertarea Sa peste ei, savarsim si fapte de milostenie - pomana pentru sufletul mortului, expresie a milei crestine : a hrani pe cel flamand, a da apa celui insetat, a imbraca pe cel gol, a cerceta pe cel bolnav, a primi pe cel strain etc. (Matei 25, 34-36). Si Apostolul neamurilor ne indeamna la aceasta: "Facerea de bine si darnicia nu le dati uitarii, caci cu jertfe ca acestea se multumeste Dumnezeu" (Evrei 13, 16; II Corin-teni 9, 7-15).

Din cele prezentate mai sus reiese ca :

a. Sfanta Scriptura nu opreste rugaciunile pentru cei morti, ci, dimpotriva, indeamna Biserica la rugaciune si la fapte comunitare, in dragoste.

b. Hristos imparateste peste cei vii si peste cei adormiti si, ca imparat al imparatilor, poate schimba situatia oricui, viu sau adormit. El este imparat drept, dar si multmilostiv.

c. Atat ierarhia cat si credinciosii au incredintarea Sfintei Scripturi ca toate rugaciunile lor, deci si cele pentru morti, sunt ascultate si implinite.

pr. prof. C. Cojocaru