Citat:
În prealabil postat de AngelicaKroner
Dacă Duminica nu e nici bărbat, nici femeie (deși în popor e cunoscută ca "sfânta Duminică"), atunci ce e? Că doar nu cumva este hermafrodit!?
Normal ar fi ca toate zilele să fie femei, dacă admitem că au trup cu viață într-însul, ca să li de diferențieze sexul (bărbătesc sau femeiesc) prin pipăire, sau măcar prin simpla contemplare. Iar dacă n-au trup, n-au nici sex, și toată teoria asta care personifică zilele ca într-un basm de adormit copiii, nu e decât o minciună gogonată. Nu ar fi singura minciună și nici singura gogomănie a pucioșilor, de altfel.
|
Păi Duminica, este Sabatul cel Nou și Ziua Soarelui și a Lunii și nu numai a Soarelui, (ca simbol și nu să ne închinăm la Luminători sau la astre ci la Dumnezeu), căci în ea, în Sfânta Duminică se serbează învierea din morți a Domnului Iisus Hristos întru Împărăția Vieții Sfinte, spre a asculta noi de Tatăl pentru rugăciunile Maicii Preciste, Maica noastră și nu numai a Lui Iisus... și astfel, ținând Sfânta Duminica, luăm noi aminte spre smerenie ca să nu mai păcătuim și cu frică pentru ca să credem și apoi să înviem și noi întru Cuvântul lui Dumnezeu... pentru ca să ne iubim cu sfințenie unii pe alții plinind porunca Domnului.
Și ea, sfânta Duminică, se ține spre binecuvântare și odihnă și împăcare și pace cu Cerul, și după Chipul ei sunt și celelalte zile vii; deci se ține de sâmbătă seara de la apusul Soarelui până luni dimineața la răsăritul soarelui așa cum ne învață Domnul care grăiește peste pământ și se mărturisește și se pregătește întru venirea Sa și s-a și scris mai dinainte prin prooroci ca să se știe ce anume se va împlini la plinirea vremii așa cum este scris.
Iar goglindomania gogomanilor, deci gogomănia este a acelora care vor crede pe alții și anume pe acela care tot așa precum proorocea sf. Verginica în patul său, va proorocii de la cel rău în contra acestei lucrări.
„... Vai de omul care se face cârciumar! Vai de omul care în zilele de post vinde carne, care vinde băutură în zilele de post! Fiilor, va veni un om și va spune:
„Această lucrare e mincinoasă“. Dar Eu vă spun să luăm aminte, că se va deschide pământul și îl va înghiți pe acest om și mulți dintre voi vor cădea, căci va veni și va vorbi la fel în patul său ca și vasul Meu, și va vorbi contra lucrului Meu și a lucrării Mele și va fi mare război. ”
(CLD din 25.04.1973)
Deci se amintește de slava Domnului care pe vremea lui Moise s-a arătat și i-a mistuit pe cei necredincioși și cârtitori și potrivnici care s-au revoltat împotriva lui Moise și au vrut să-l ucidă cu pietre și pe el și pe Aaron și pe Iosua și pe cei care mai erau cu ei... Dar Moise le-a luat apărarea și a trimis pe Aaron să tămâieze între ei ca să se oprească mânia Domnului căci se făcea moarte multă în popor și pământul deschizându-se a înghițit pe mulți atunci. Dar pentru rugăciunile lui Moise s-a oprit prăpădul în popor, slavă ce a sfințit prin această jertfă sfântă adunarea și a încet murmurul și nemulțumirile și neascultarea... căci nu mai vroiau să-l asculte pe Moise zicând că e un simplu om și că cu ce e el mai grozav ca ei? Iar Moise le-a luat apărarea înaintea Domnului de mii de ori, și doar așa, pentru Moise a primit Domnul să-i conducă El însuși la pământul făgăduinței... în care I-a dus și pe care li l-a dat lor... l-a dat fiilor, seminției lui Avraam, căci părinții lor s-au răzvrătit deși au văzut minunile Domnului făcute înaintea lui faraon și minunile cele mari și de aceea au murit cu toții în pustie, din pricina necredinței lor.