[Daniel777]

Aşezarea cărţii

în contextul dogmaticii dreptslăvitoare

Atât dramatismul vieţii lui K. Kenneth – pecetluită de o durere şi suferinţă care ne par aproape cu neputinţă de dus pe plan omenesc, chiar şi pentru cei ce se fac părtaşi indirecţi, prin lectură, la acesta – cât şi incredibilul celor istorisite par să dea chezăşie de acea dragoste a lui Dum*nezeu care ne sminteşte pe unii dintre noi, din perspectiva la care Îl mărginim uneori pe Dumnezeul cel iubitor de oa*meni. De multe ori, ne surprindem la gândul că nu e drept ca Dumnezeu să iubească, fără măsură şi fără soco*teală, chiar pe oricine, călcând orice bună rânduială şi orice închipuire a noastră despre dragoste, însă tocmai despre acest lucru ni se dă aici mărturie.

Autorul a avut parte de nişte cercări ale harului în afara Bisericii, iar aceste experienţe pot fi aşezate într-o înţelegere ortodoxă abia spre sfârşitul cărţii, de aceea vă îndemnăm a vă înarma cu răbdare şi rugăciune. Tocmai acest lucru ar putea fi piatra de poticnire pentru unii cititori, de aceea în mod special lor ne adresăm cu această preîntâmpinare de lectură, dar şi prin notele care punc*tează cartea. O încre*dinţare indirectă despre autenticitatea celor istorisite în carte ne-o oferă şi Părintele Sofronie, care i-a dat lui K. Kenneth blagoslovenie pentru apariţia acestei cărţi.

Zăbovirea lui Kenneth în afara Bisericii după cele trei „întâlniri” cu acel „Cineva”, adică cu Dumnezeul ipostatic, descoperă neputinţa omului de a purta cunoaşterea dum*ne*zeirii, cât şi o necoacere duhovnicească a persoanei. Cu siguranţă, la acea vreme, Klaus n-ar fi putut primi Ortodoxia (după cum n-a putut primi oarecând creştinis*mul nici măcar într-o altă formă, mai „uşoară”).

În teologia dreptslăvitoare se vorbeşte despre un har chemător, care îi îndeamnă pe oameni înspre Ortodoxie, şi pe seama acestei iconomii trebuie puse toate întâm*plările „miraculoase” din carte, nefiind deci o lucrare „obişnuită” a harului în tainele eterodocşilor (lucru întărit şi de faptul că cei ce se aflau în comuniune cu Klaus recunoşteau că nu aveau trăirile lui).

Tainele, ne zic Sfinţii Părinţi, sunt numai în Biserică. Ştim, dacă avem credinţă în Biserică (Biserica Ortodoxă, cea Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească) şi în Sfinţii Părinţi ai ei, şi în Sinoadele Ecumenice, că în afara Bisericii nu sunt Taine, dar aceasta nu înseamnă că ştim că nimeni din afară nu poate avea o experienţă a Dumne*zeirii, fiindcă nu ştim ce poate şi ce nu poate Dumnezeu în afara Bisericii.

Iată ce spune astăzi K. Kenneth despre acestea: „Ştiu şi cred că este o singură Sfântă Împărtăşanie, cea orto*doxă – fără nicio îndoială! Cred că Hristos mi-a arătat într-un fel foarte aparte că trupul Său şi sângele Său sunt pâinea şi vinul preschimbate în timpul Liturghiei. E un lucru limpede. Mai mult, cred că Hristos, când mi-a vorbit, a vrut să-mi arate prin aceasta (în clipa aceea, ca o pre*gus*tare) ceea ce va urma mai apoi – şi anume, lumea dreptslăvitoare (n-aveam pe atunci nici cea mai mică idee despre Ortodoxie!)”.

Klaus Kenneth şi-a scris mărturia gândind-o ca o adresare către apusenii care, conform propriei mărturii, „spun de la amvoanele lor că gândirea ortodoxă şi asce*tică îi afectează distructiv pe oameni şi pe creştini… Mă lupt şi mă străduiesc astăzi, prin cărţile şi prin traducerile mele în germană… să aduc adevărata credinţă (Ortodo*xia) mai aproape de apuseni, să-i fac pe oameni să se deschidă pentru ea şi să-i insuflu – expunându-mă, astfel, atacurilor lor”. În duhul Apostolului Pavel – care zicea: „tuturor toate m-am făcut, ca, în orice chip, să mântuiesc pe unii” (I Corinteni 9:20-23) – trebuie înţeleasă şi încercarea lui Kenneth de a-i lua pe cei din afara Bisericii „cu binişorul”, de a-i pregăti mai întâi pentru creştinism, şi abia la sfârşit pentru „cununa credinţei”, Dreapta-slăvire.

Într-una din scrisorile sale către alt convertit la Orto*doxie, englezul David Balfour, Părintele Sofronie spunea: „Creştinul neapărat trebuie să fie un nevoitor”. Nevoinţa căutării şi a cunoaşterii lui Dumnezeu, care s-a făcut înţeles şi cuprins vieţii lui Klaus Kenneth, depăşeşte cu adevărat măsura omului. Înţelegerea omenească rămâne neputincioasă să priceapă această chemare, însă, cu toate acestea, rămân nestrămutate cuvintele Domnului, Care ne-a poruncit: „Îndrăzniţi!” (Ioan 16:33).

Editorii