[Daniel777]

Pr. Mihail Stanciu versus Klaus Kenneth

Mărturisesc faptul că, în momentul în care am citit articolul Pr. Mihail Stanciu, După două milioane de kilometri, încă în înşelare, în care – din câte am înţeles – stareţul Mănăstirii Antim îl înfiera destul de dur pe Klaus Kenneth, primul gând a fost să aflu… cine e Pr. Mihail. Prin urmare, am apelat la o sursă absolut autorizată pe care, prin grija Patriarhiei Române, o putem uzita de ceva vreme, şi anume Enciclopedia Ortodoxiei Româneşti (Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, Bucureşti, 2010). O carte în care sunt trecuţi câteva sute, mii poate, de teologi români, care au câte ceva de zis în perimetrul Ortodoxiei româneşti. Adică voci verificate, avizate… Sincer, de Klaus Kenneth auzisem de foarte multă vreme. Nu acelaşi lucru l-aş putea spune însă despre Pr. Mihail… Nu mică mi-a fost mirarea să constat nu doar că, din această radiografie a teologiei ortodoxe româneşti Pr. Mihail Stanciu lipseşte cu desăvârşire, ci şi că, în mediile teologice, acelaşi părinte e cvasianonim. E aproape simptomatic – boală teologică veche… – în arealul celor care nu reuşesc să se legitimeze printr-o aşezare academică în act, să defuleze în tot felul de direcţii, acolo unde doar-doar cineva s-ar găsi să îi asculte. Părintele-blogger, din acest punct de vedere, a devenit deja o insituţie mană-cerească pentru mulţi dintre cei care şi-au însuşit datul cu părerea ca metodă de lucru. Deşi sunt un aprig susţinător al libertăţii de exprimare, citindu-l pe Pr. Mihail Stanciu, am reuşit să înţeleg şi anumite prevederi, cu titlu de sfătuire, venite din Dealul Patriarhiei către preoţii noştri de a nu da nicio declaraţie publică presei fără acordul ierarhului locului… De a nu se expune public… Dacă astfel de afirmaţii, precum cele ale Pr. Mihail, ar reprezenta punctul de vedere oficial al vreunei autorităţi bisericeşti, atunci abia ar fi cu adevărat grav. Pentru că astfel manipularea ar căpăta identitate şi legitimitate.
M-am gândit mult, până să dau curs acestui răspuns, dacă merită sau nu să o fac. Despre Klaus Kenneth au scris şi încă scriu personalităţi de marcă ale teologiei, oameni care chiar l-au cunoscut faţă către faţă şi ştiu ce afirmă. Mi se pare o lipsă nu doar de bun simţ ştiinţific, de simţ analitic intern absolut necesar oricărui cercetător, care te fereşte de afirmaţii hazardat-eronate (însă am convenit, din cele de mai sus, că nici pe departe nu poate fi vorba despre aceasta în cazul Pr. Mihail), ci şi de o minimă încercare de evaluare corectă a lucrurilor, pe baza datelor existente.
Pr. Mihail a citit volumul Două milioane de kilometri în căutarea Adevărului şi a considerat că a şi lămurit problema lui Klaus. O atitudine destul de confortabilă, care te scuteşte mult de efortul de a gândi lucrurile, de a le aprofunda. Suntem încredinţaţi de faptul că niciodată, cu sensuri unice, nu se poate reglementa – vorba lui Blaga – circulaţia pe străzi şi, cu atât mai puţin, circulaţia sevelor într-un organism, cum este cel al Bisericii.
De aceea, pentru cititorii cinstiţi, am considerat că sunt necesare câteva lămuriri în privinţa acuzelor ridicate de Pr. Mihail la adresa lui Klaus Kenneth.
Le fac în calitatea celui care l-a editat pe Klaus Kenneth în România, i-a finanţat turneele de conferinţe şi l-a însoţit, aproape zi de zi, în toate peregrinările sale prin România.
Pr. Mihail uită să se întrebe un lucru absolut esenţial, de la care ar trebui să pornească orice analiză de bun simţ: dacă Klaus Kenneth are sau nu binecuvântarea duhovnicului pentru a susţine aceste conferinţe. În acest punct, orice discuţie nu îşi mai are sens. Da, Klaus Kenneth are nu doar binecuvântarea Pr. Zaharia de la Essex pentru acest turneu, ci şi binecuvântarea unor înalţi ierahi ai Bisericii Ortodoxe Române, care l-au cunoscut, i-au ascultat conferinţele, i-au citit aceeaşi carte pe care o blamează Pr. Mihail… Ridicându-te împotriva ascultării pe care Klaus Kenneth o face faţă de duhovnicul său, anulezi, cu necesitate, instituţia duhovniciei în sine. Şi nu cred că e un lucru care ar trebui să îi scape unui duhovnic, cum se vrea Pr. Mihail Stanciu…
Mai mult, atât el, cât şi mulţi dintre cei care îl susţin, pun la îndoială relaţia lui Klaus Kenneth cu Pr. Rafail Noica. Noua carte, Călător pe pământ românesc, e dătătoare de sens în această privinţă. Pe lângă datele concrete ale ultimei lor întâlniri (de două zile) – într-o vreme în care Pr. Rafail nu primeşte pe nimeni –, cartea în discuţie vine şi cu fotografii lămuritoare. Mai mult, zilele trecute, într-o discuţie cu Pr. Conf. Univ. Dr. Florin Botezan, acesta îmi mărturisea faptul că, şocat de cele citite în jurnalul convertirii lui Klaus Kenneth, l-a căutate pe Pr. Rafail să îi confirme dacă acesta îl cunoaşte, într-adevăr, pe Kenneth şi dacă cele scrise în Două milioane de kilometri în căutarea Adevărului chiar sunt adevărate şi au binecuvântarea Pr. Sofronie. Răspunsul Pr. Rafail a fost extrem de relevant: îl ştie foarte bine pe Klaus Kenneth, tot ceea ce istoriseşte acesta în carte e purul adevăr şi autorul acestei cărţi a fost unul din ucenicii foarte apropiaţi ai Pr. Sofronie.
În toată vremea cât a stat în România, Klaus Kenneth s-a spovedit, primind dezlegarea pentru a se împărtăşi. Pot da mărturie, în acest sens, Părinţii de la Mănăstirea Lupşa (Alba), Pr. Rafail Noica, Părinţii de la Biserica de pe Dealului (Sibiu), cei de la Schitul Păltiniş (Sibiu) etc. E puţin ciudat cum toţi aceşti părinţi i-au dat dezlegare pentru împărtăşanie lui Klaus Kenneth, în urma spovedaniei, iar cineva care l-a cunoscut doar prin corespondenţă poate emite judecăţi de valoare asupra aşezării sale duhovniceşti.
„Nu este de folos nimănui ca cineva să-şi pună viaţa murdară la vedere”, precizează Pr. Mihail Stanciu, aducând ca argumente tot felul de preconcepţii puse în cârca Sfinţilor Părinţi. Această acuză ar fi trebuit-o să o aducă acum câţiva ani buni în urmă Părintelui Sofronie, când acesta l-a îndemnat pe Klaus Kenneth să îşi publice biografia. De asemenea, după silogismul aceluiaşi Părinte Mihail, apariţia Memoriilor ÎPS Bartolomeu Anania ar fi trebuit abitir înfierată. Pentru că vorbim, în fond, despre două jurnale, în care ambii autori îşi povestesc viaţa. De asemenea, în această cheie de interpretare, întreaga literatură memorială carcerală, în care ai noştri, sfinţi contemporani, îşi descriu, uneori cu lux de amănunte, suferinţele prin care au trecut în închisorile comuniste, ar trebui excomunicată şi catalogată drept eretică, pentru că astfel de experienţe, după părerea Pr. Mihail, ar trebui experiate în tăcere… Şi exemplele sunt nenumărate în această privinţă. Însă pentru aceasta, îţi mai trebuie şi oarece timp de lectură, de studiu responsabil…
În privinţa relaţiei lui Klaus cu Dumnezeu, manifestată, uneori, prin elemente surprinzătoare, chiar credem că Dumnezeu nu poate fi cenzurat şi obligat să Se manifeste decât aşa cum Îşi doreşte El. Iar spusa aceea că, dacă Hristos ar veni în zilele noastre, mulţi dintre aprigii apărători ai aşa-zisei ortodoxii L-ar răstigni fără ezitare pentru că nu se încadrează în normele lor de a înţelege Ortodoxia mi se pare paradigmatică în acest sens.
Ne manifestăm regretul că nu întotdeauna Dumnezeu acţionează după cum vor unii sau alţii, care cuantifică după reţetare proprii modul în care ar trebui să Se manifeste pronia divină.
În ceea ce priveşte impactul pe care îl are Klaus Kenneth în România, ceea ce ar anula, după acelaşi autor, calitatea duhovnicească (e vorba de apariţiile media, conferinţe etc.), trebuie precizat că invitaţia lui Klaus Kenneth de a veni în România vine din partea Editurii Agnos, cea care a organizat şi a susţinut în totalitate turneele şi care i-a fixat desfăşurătorul acestor deplasări (inclusiv apariţii TV, materiale de presă scrisă, conferinţe, lansări de carte etc.). Ar fi absurd să creadă cineva că un autor se autoinvită să-şi promoveze o carte care, în toate ţările în care a fost editată, s-a vândut oricum în tiraje de masă. Iar Mănăstirea Antim e una din acele linii prin care cartea lui Klaus s-a distribuit până acum în câteva sute de exemplare. Asta în condiţiile în care Mănăstirea Antim a beneficiat de un comision destul de generos din această vânzare… Deci, până la urmă, şi Klaus Kenneth poate fi bun de ceva, chiar şi pentru pr. Mihail Stanciu, stareţul acestei mănăstiri…
Editura Agnos
Romeo Petraşciuc