View Single Post
  #5  
Vechi 13.05.2010, 11:34:41
Daniel777 Daniel777 is offline
Banned
 
Data înregistrării: 07.01.2010
Religia: Ortodox
Mesaje: 1.721
Implicit In apararea lui Klaus Kenneth

Pr. Mihail Stanciu versus Klaus Kenneth

Mărturisesc faptul că, în momentul în care am citit articolul Pr. Mihail Stanciu, După două milioane de kilometri, încă în înșelare, în care – din câte am înțeles – starețul Mănăstirii Antim îl înfiera destul de dur pe Klaus Kenneth, primul gând a fost să aflu… cine e Pr. Mihail. Prin urmare, am apelat la o sursă absolut autorizată pe care, prin grija Patriarhiei Române, o putem uzita de ceva vreme, și anume Enciclopedia Ortodoxiei Românești (Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 2010). O carte în care sunt trecuți câteva sute, mii poate, de teologi români, care au câte ceva de zis în perimetrul Ortodoxiei românești. Adică voci verificate, avizate… Sincer, de Klaus Kenneth auzisem de foarte multă vreme. Nu același lucru l-aș putea spune însă despre Pr. Mihail… Nu mică mi-a fost mirarea să constat nu doar că, din această radiografie a teologiei ortodoxe românești Pr. Mihail Stanciu lipsește cu desăvârșire, ci și că, în mediile teologice, același părinte e cvasianonim. E aproape simptomatic – boală teologică veche… – în arealul celor care nu reușesc să se legitimeze printr-o așezare academică în act, să defuleze în tot felul de direcții, acolo unde doar-doar cineva s-ar găsi să îi asculte. Părintele-blogger, din acest punct de vedere, a devenit deja o insituție mană-cerească pentru mulți dintre cei care și-au însușit datul cu părerea ca metodă de lucru. Deși sunt un aprig susținător al libertății de exprimare, citindu-l pe Pr. Mihail Stanciu, am reușit să înțeleg și anumite prevederi, cu titlu de sfătuire, venite din Dealul Patriarhiei către preoții noștri de a nu da nicio declarație publică presei fără acordul ierarhului locului… De a nu se expune public… Dacă astfel de afirmații, precum cele ale Pr. Mihail, ar reprezenta punctul de vedere oficial al vreunei autorități bisericești, atunci abia ar fi cu adevărat grav. Pentru că astfel manipularea ar căpăta identitate și legitimitate.
M-am gândit mult, până să dau curs acestui răspuns, dacă merită sau nu să o fac. Despre Klaus Kenneth au scris și încă scriu personalități de marcă ale teologiei, oameni care chiar l-au cunoscut față către față și știu ce afirmă. Mi se pare o lipsă nu doar de bun simț științific, de simț analitic intern absolut necesar oricărui cercetător, care te ferește de afirmații hazardat-eronate (însă am convenit, din cele de mai sus, că nici pe departe nu poate fi vorba despre aceasta în cazul Pr. Mihail), ci și de o minimă încercare de evaluare corectă a lucrurilor, pe baza datelor existente.
Pr. Mihail a citit volumul Două milioane de kilometri în căutarea Adevărului și a considerat că a și lămurit problema lui Klaus. O atitudine destul de confortabilă, care te scutește mult de efortul de a gândi lucrurile, de a le aprofunda. Suntem încredințați de faptul că niciodată, cu sensuri unice, nu se poate reglementa – vorba lui Blaga – circulația pe străzi și, cu atât mai puțin, circulația sevelor într-un organism, cum este cel al Bisericii.
De aceea, pentru cititorii cinstiți, am considerat că sunt necesare câteva lămuriri în privința acuzelor ridicate de Pr. Mihail la adresa lui Klaus Kenneth.
Le fac în calitatea celui care l-a editat pe Klaus Kenneth în România, i-a finanțat turneele de conferințe și l-a însoțit, aproape zi de zi, în toate peregrinările sale prin România.
Pr. Mihail uită să se întrebe un lucru absolut esențial, de la care ar trebui să pornească orice analiză de bun simț: dacă Klaus Kenneth are sau nu binecuvântarea duhovnicului pentru a susține aceste conferințe. În acest punct, orice discuție nu își mai are sens. Da, Klaus Kenneth are nu doar binecuvântarea Pr. Zaharia de la Essex pentru acest turneu, ci și binecuvântarea unor înalți ierahi ai Bisericii Ortodoxe Române, care l-au cunoscut, i-au ascultat conferințele, i-au citit aceeași carte pe care o blamează Pr. Mihail… Ridicându-te împotriva ascultării pe care Klaus Kenneth o face față de duhovnicul său, anulezi, cu necesitate, instituția duhovniciei în sine. Și nu cred că e un lucru care ar trebui să îi scape unui duhovnic, cum se vrea Pr. Mihail Stanciu…
Mai mult, atât el, cât și mulți dintre cei care îl susțin, pun la îndoială relația lui Klaus Kenneth cu Pr. Rafail Noica. Noua carte, Călător pe pământ românesc, e dătătoare de sens în această privință. Pe lângă datele concrete ale ultimei lor întâlniri (de două zile) – într-o vreme în care Pr. Rafail nu primește pe nimeni –, cartea în discuție vine și cu fotografii lămuritoare. Mai mult, zilele trecute, într-o discuție cu Pr. Conf. Univ. Dr. Florin Botezan, acesta îmi mărturisea faptul că, șocat de cele citite în jurnalul convertirii lui Klaus Kenneth, l-a căutate pe Pr. Rafail să îi confirme dacă acesta îl cunoaște, într-adevăr, pe Kenneth și dacă cele scrise în Două milioane de kilometri în căutarea Adevărului chiar sunt adevărate și au binecuvântarea Pr. Sofronie. Răspunsul Pr. Rafail a fost extrem de relevant: îl știe foarte bine pe Klaus Kenneth, tot ceea ce istorisește acesta în carte e purul adevăr și autorul acestei cărți a fost unul din ucenicii foarte apropiați ai Pr. Sofronie.
În toată vremea cât a stat în România, Klaus Kenneth s-a spovedit, primind dezlegarea pentru a se împărtăși. Pot da mărturie, în acest sens, Părinții de la Mănăstirea Lupșa (Alba), Pr. Rafail Noica, Părinții de la Biserica de pe Dealului (Sibiu), cei de la Schitul Păltiniș (Sibiu) etc. E puțin ciudat cum toți acești părinți i-au dat dezlegare pentru împărtășanie lui Klaus Kenneth, în urma spovedaniei, iar cineva care l-a cunoscut doar prin corespondență poate emite judecăți de valoare asupra așezării sale duhovnicești.
„Nu este de folos nimănui ca cineva să-și pună viața murdară la vedere”, precizează Pr. Mihail Stanciu, aducând ca argumente tot felul de preconcepții puse în cârca Sfinților Părinți. Această acuză ar fi trebuit-o să o aducă acum câțiva ani buni în urmă Părintelui Sofronie, când acesta l-a îndemnat pe Klaus Kenneth să își publice biografia. De asemenea, după silogismul aceluiași Părinte Mihail, apariția Memoriilor ÎPS Bartolomeu Anania ar fi trebuit abitir înfierată. Pentru că vorbim, în fond, despre două jurnale, în care ambii autori își povestesc viața. De asemenea, în această cheie de interpretare, întreaga literatură memorială carcerală, în care ai noștri, sfinți contemporani, își descriu, uneori cu lux de amănunte, suferințele prin care au trecut în închisorile comuniste, ar trebui excomunicată și catalogată drept eretică, pentru că astfel de experiențe, după părerea Pr. Mihail, ar trebui experiate în tăcere… Și exemplele sunt nenumărate în această privință. Însă pentru aceasta, îți mai trebuie și oarece timp de lectură, de studiu responsabil…
În privința relației lui Klaus cu Dumnezeu, manifestată, uneori, prin elemente surprinzătoare, chiar credem că Dumnezeu nu poate fi cenzurat și obligat să Se manifeste decât așa cum Își dorește El. Iar spusa aceea că, dacă Hristos ar veni în zilele noastre, mulți dintre aprigii apărători ai așa-zisei ortodoxii L-ar răstigni fără ezitare pentru că nu se încadrează în normele lor de a înțelege Ortodoxia mi se pare paradigmatică în acest sens.
Ne manifestăm regretul că nu întotdeauna Dumnezeu acționează după cum vor unii sau alții, care cuantifică după rețetare proprii modul în care ar trebui să Se manifeste pronia divină.
În ceea ce privește impactul pe care îl are Klaus Kenneth în România, ceea ce ar anula, după același autor, calitatea duhovnicească (e vorba de aparițiile media, conferințe etc.), trebuie precizat că invitația lui Klaus Kenneth de a veni în România vine din partea Editurii Agnos, cea care a organizat și a susținut în totalitate turneele și care i-a fixat desfășurătorul acestor deplasări (inclusiv apariții TV, materiale de presă scrisă, conferințe, lansări de carte etc.). Ar fi absurd să creadă cineva că un autor se autoinvită să-și promoveze o carte care, în toate țările în care a fost editată, s-a vândut oricum în tiraje de masă. Iar Mănăstirea Antim e una din acele linii prin care cartea lui Klaus s-a distribuit până acum în câteva sute de exemplare. Asta în condițiile în care Mănăstirea Antim a beneficiat de un comision destul de generos din această vânzare… Deci, până la urmă, și Klaus Kenneth poate fi bun de ceva, chiar și pentru pr. Mihail Stanciu, starețul acestei mănăstiri…
Editura Agnos
Romeo Petrașciuc