View Single Post
  #69  
Vechi 13.05.2010, 22:12:35
Daniel777 Daniel777 is offline
Banned
 
Data înregistrării: 07.01.2010
Religia: Ortodox
Mesaje: 1.721
Implicit Calator pe pamant romanesc

„Cunosc destul de bine lumea – spune Klaus în finalul acestei lucrări – și cred, acum, că românii sunt cel mai evlavios popor de pe pământ, care nu vede nicio diferență între bisericesc și lumesc.

Fie ca Dumnezeu să apere această credință și să o întărească. Fie ca El să preschimbe superstițiile în credință ortodoxă. Fie ca El să îi scoată, în timpul Liturghiei, pe oameni din timp și din spațiu. Aici, la Liturghie, mă simt bine și liber, mă simt acasă, iar inima mea tânjește plină de bucurie spre momentul împărășirii. Fără aceasta, restul nu ar fi decât „spectacol mort”! Dar nu, așa ceva nu s-ar potrivi României! Credința moartă nu e credință ortodoxă! Simt adânc în mine că aparțin și eu acestui loc, că, într-un anumit fel, sunt și eu român, că sunt una cu ei și că fac parte din poporul lor. E un lucru pe care nu mi-l poate lua nimeni. Aceasta este Ortodoxia!

Dumnezeul meu, cât sunt de fericit pentru întreaga călătorie! Aici nu rămâne decât o singură posibilitate: reîntoarcerea!

Dumnezeu să binecuvânteze România!”