Citat:
În prealabil postat de sophia
Concluzia ar fi ca:
(Si) atunci cand postim sau ne abtinem cu diverse alte scopuri (anticonceptie), nu mai iubim partenerul la fel. Indreptam iubirea si atentia noastra spre altcineva, in speta Dumnezeu, sau alte persoane, sau spre noi insine (= egoism). Si directia si procentul difera de la caz la caz.
|
Pai eu cu sotul meu suntem separati cateva luni pe an (ba calatoreste el, ba calatoresc eu..) Asta inseamna ca nu-l iubesc?
Eu zic ca-l iubesc putin cand nu ma rog destul pentru el.
Ce conteaza ca-l pup daca moarea ne asteapta dupa colt si la fel ne ia.. pupati sau mai putin pupati... acelasi lucru.
Daca eu prin viata mea nu reusesc sa fac o diferenta pentru eternitate in viata lui.. pai cam degeaba l-am iubit. Sau.. chiar l-am iubit?
Asa vad eu lucrurile.
Citat:
Si cred ca am mai spus asta aici pe forum. Exista un autor (si teolog) american care a scris niste lucrari f.interesante. Una din ele se refera la cuplu.
Imi scapa acum numele autorului si titlul lucrarii, dar am sa caut notita.
Am citit-o si eu si am inteles multe.
Fiecare om, spune el, vine cu niste bagaje biologice/valize, in cuplu. Daca una din aceste valize este goala/se goleste, atunci se produce dezechilivrul, omul nu este fericit si cauta sa umple acea valiza. Daca partenerul nu-l ajuta in asta, nu-i ofera ceea ce el cauta si are nevoie, casnicia s-a dus. Indiferent daca partenerul este bun si ii ofera alte mii de lucruri in schimb.
E ca si cum unui insetat ii dai sa bea in loc de apa pe care el o vrea, otet, sau apa sarata/indulcita.
Unul poate sa vrea in speta:
- nevoie materiala (adica a trait in mari lipsuri si se simte linistit si fericit daca nu le mai are, daca are asigurata existenta din pdv material). Poate renunta in schimb la altele. De ex. sotul poate fi plecat, sau sa-l insele...dar ea sa fie asigurata material. E valiza care a fost goala.
- nevoie de prezenta umana, fizica, de caldura - n-a avut-o si in cuplu sotul/sotia trebuie sa fie permanent acolo. Pot trai in alte lipsuri, dar sa fie partenerul langa ei.
- nevoie de stralucire, glorie, recunoastere - sa vrea el/ea o cariera stralucita, sau partenerul, sa aiba recunoasterea lumii din jur (prin el/ea sau prin partener).
- nu mai stiu acum - poate nevoie de un anume grad de intelectualitate, cultura, talente. Cauta un partener care sa le ofere aas ceva, sau libertatea de a se manifesta ei, sau o comunicare buna in acest plan.
Erau cinci categorii.
- as adauga eu, ca parca in carte n-am intalnit asta, dar vad aici ca exista si asa ceva: nevoie de spiritualitate, credinta. Oameni care sunt fericiti cu asta si cer asta partenerului. Familii de preoti, unii sfinti casatoriti etc.
|
Sophia, aceste sfaturi NU sunt ortodoxe.
Sunt foarte departe de ceea ce m-a sfatuit preotul cand m-am casatorit (sfaturi de bun simt pt orice ortodox, dar au fost noutate totala pt mine care eram departe e crestinism): ne-a zis sa ne gandim in permanenta la ce putem sa facem
pentru celalalt si sa NU ne gandim la ce face celalalt pentru noi.
(Adica sa fim intr-o continua daruire, daca vrei, fara sa ne ocupam mintea cu "dar el ce-mi ofera mie?")
Stiu ca mentalitatea occidentala este casatoria ca schimb.. si chiar propun psihologii lor sa faci "audit", adica un fel de contabilitate a schimburilor existente in cuplu.. Dar mi se pare o atitudine imatura si egoista.
Sotul/sotia NU sunt mijloace de satisfacere a unor nevoi. Daca se intampla ca doi oameni sa traiasca in armonie, este foarte bine.. Dar in general, nu se intampla, probabil in toate cuplurile exista probleme mai mici sau mai mari. De aceea sursa fericirii tale trebuie sa fie Dumnezeu.. Nu sotul. Ca ajungi inevitabil in a pune in spatele sotului frustrarile si problemele tale si nu este corect.
In plus, ajungi la o varsta in care, chiar daca relatia a fost reciproc satisfacatoare, neputintele si batranetea isi spun cuvantul.. si daca schimbul nu mai exista (unul este bolnav sau pensionar si castiga putin.. sau deprimat din contemplarea lucrurilor pe care nu le-a facut in viata..etc) atunci casatoria ajunge un cosmar pentru cei care asteapta satisfactii de la calalalt. Am vazut deja multe cupluri de batrani care se acuzau unul pe altul dupa ce o viata au trait in intelegere.
Tu deja ai spus care-i buba ta: nevoia de afectiune de care ai fost lipsita in copilarie.
Chiar asa a fost? Maturizeaza-te, Sophia. Si eu strigam in fata mamei mele ca nu ma iubeste cand eram la pubertate. Dar nu era chiar asa. Depinde de nivelul de intelegere.