[mariamargareta]

Inconsecvenţa pucioşilor faţă de vin este proverbială. Dacă prin 1965 ei făceau eforturi şi raţionamente halucinante pentru a-şi răstălmăci propriile lor spuse, ca să dovedească “prin pilde multe” faptul că “vinul este lăsat să se bea” şi că “băutul vinului trebuie pus în practică”, treizeci de ani mai târziu, când excesele lor de puritanism atingeau apogeul, ei exprimau regrete uriaşe că n-au blestemat vinul odată cu ţuica:

“…căci dacă un credincios a primit poruncă să nu bea vin, nu acesta este cuvântul, că a spus Domnul să nu bea vin, ci cuvântul “să nu bei” este în pilde multe, şi pune-l în lucru, căci vinul este lăsat să se bea, dar pune în practică ce este cuvântul acesta.” (citat după Cuvântul Pucios din 17/30 aprilie 1965)

De la nişte excepţii de conduită privind folosirea vinului, se ajunge rapid la o generalizare: Oricine bea vin (sau mănâncă carne) nu are nici înţelepciune, nici sfinţenie:

“Sunt plin de durere, că vinul a rămas neblestemat, şi omul se îmbată de vin, şi se îmbată şi cei ce cred în cuvântul Meu, şi se îmbată de vin slujitorii bisericii, nu numai de alte băuturi. Fiilor, e plagă mare peste oameni carnea şi vinul, dar Eu, Domnul, voi lua acestea de la oameni, căci acestea trag pe om la despărţirea de Dumnezeu. Omul care mănâncă carne şi bea vin, acela nu are înţelepciune din cer şi nu are sfinţenie în cuget şi în trup şi în inimă.” (citat după Cuvântul Pucios din 16-08-1998)

Obsesia liderilor pucioşi că vinul trebuia blestemat, împreună cu ţuica, îi împinge la jocuri de cuvinte caraghioase şi ieftine, cu puerile reflexe dadaiste care vin să-i gâdile la ureche: „vin când vin, plin de dor vin, plin de dor de vin”:

„Eu sunt la uşă, şi sunt uşa, şi vin când nimeni nu se aşteaptă să vin, şi Mă doare că nu Mă aşteaptă nimeni să vin când vin, şi Mă doare de-Mi vine să strig în lung şi în lat cu glas de durere că nu Mă aşteaptă nimeni când vin, şi iată, Eu mereu vin, şi cu greu vin, căci nu sunt aşteptat.
V-am spus vouă să vă îmbătaţi de dor, că Eu plin de dor vin. Omul se îmbată de vin şi îi este dor de vin, dar dorul de vin este şarpe în sufletul omului, fiindcă vinul este şarpe, şi voi ştiţi această taină, căci v-am spus-o. Şi acum, iarăşi îi spun omului că omul a făcut din vin, şarpe şi dă vina pe Mine când face aşa, şi zice că e binecuvântat de Mine vinul. Eu însă spun: Nu! Şi iarăşi, şi iarăşi spun: Nu! Nu! Eu ştiu ce am binecuvântat. Eu am binecuvântat paharul Meu, nu paharul omului, iar în paharul Meu este Trupul şi Sângele Meu, Care a stat pe cruce.
L-am întrebat pe omul care spune că Eu am binecuvântat vinul, şi i-am spus: "Poţi tu, omule, să faci din vin, Sângele Meu?". Şi dacă nu poţi, taci şi nu mai vorbi prostii; taci şi nu mai fă păcate vorbind despre tainele Fiului lui Dumnezeu, care nu sunt de pe pământ, ci sunt din cer aşa cum apa care s-a făcut vin pentru minunea de la nunta din Cana Galileii, era taină din cer, vin din minune şi nu cum dai tu să-ţi baţi joc de tainele cerului, căci vinul este desfrânare, aşa cum a fost la Noe când a făcut vin, de l-a făcut vinul să-l blesteme pe fiul său. Nu mai vorbi prostii să spui că vinul este sfânt când în Scripturi scrie că vinul este desfrânare.” (citat după Cuvântul Pucios din 19 -12-2003)

Concluzia pucioşilor? “Vinul este desfrânare”. Cică aşa scrie în Scripturi.

Dar, oare, aşa scrie?

Citatul pucioşilor este de două ori răstălmăcit, ca să ajungă ei acolo unde vor: la blamarea severă a vinului. În Biblie nu scrie nicăieri că vinul este desfrânare, dar iată ce scrie:

“Şi nu vă îmbătaţi de vin, în care este pierzare, ci vă umpleţi de Duhul.” (Efes.5,18)

Prima răstălmăcire este schimbarea cuvântului “pierzare” cu “desfrânare”. Pentru aceasta, pucioşii îşi iau ca sprijin tălmăcirea neoprotestantă a Bibliei, care sună asemănător cu traducerea BOR, dar substanţial diferit:

“Nu vă îmbătaţi de vin, aceasta este destrăbălare. Dimpotrivă, fiţi plini de Duh.” (Efes.5,18)

Care versiune este cea corectă? Să le raportăm pe amândouă la traducerea corespondentă din Biblia Ecumenică (TOB- Traduction Œcumenique de la Bible), cunoscut fiind faptul că această traducere este apreciată de cei mai mulţi ca fiind cea mai apropiată de original:

“ Ne vous enivrez pas de vin, il mene a la perdition, mais soyez remplis de l’Esprit” (Éphés.5,18)

Adică: “Nu vă îmbătaţi cu vin, el duce la pierzare; ci fiţi plini de Duh.” (Efes.5,18)

Deci, traducerea BOR este mai apropiată de TOB, în ceea ce priveşte urmările îmbătării cu vin. Pucioşii au preferat însă versiunea neoprotestantă pentru că ei aveau un scop precis: diabolizarea vinului.
Pentru aceasta, ei speculează simultan o a doua răstălmăcire, pe care o găsesc tot în versiunea neoprotestantă a Bibliei: sensul original “...în care este...”, sau “...el duce la...” a fost modificat în mod fraudulos, devenind “...aceasta este...”. Vinul trece deci de la cazul instrumental la cazul nominativ, devenind chiar autorul răului. Desfrânarea nu se mai află deci în vin, ci este însuşi vinul. Deci, vinul este desfrânare – ceea ce trebuia demonstrat de pucioşi!

Dar în Scripturi nu scrie aşa. În Scripturi scrie că vinul băut peste măsură poate duce la pierzare, şi desigur, şi la desfrânare. Nu vinul este rău în sine, aşa cum reclamă pucioşii, pentru ca apoi să-l poată eventual blestema, ci proasta şi nesăbuita folosire a lui de către cei care îl beau.

După ce au blestemat nunta, scoţând-o din rândul celor Şapte Taine, pucioşii vor acum să blesteme şi vinul. Ei au uitat că Domnul a sfinţit nunta şi a binecuvântat vinul în Cana Galileii, deci nunta rămâne pe veci sfinţită, iar vinul rămâne pe veci binecuvântat. După ce nuntaşii din Cana au terminat vinul, Domnul nu le-a spus: “Gata! Aţi băut destul! Vă ajunge, ca să nu vă îmbătaţi!”, ci le-a mai sfinţit încă, discret şi prin minune dumnezeiască, alte şase vedre de vin, ca veselia lor să se înteţească.

Greşita folosire a vinului nu-i poate retrage binecuvântarea şi nici nu-i poate aduce căderea sub blestem, dar poate cădea ca un blestem peste cei care sunt nechibzuiţi.