Citat:
În prealabil postat de Jane Says
Parerea mea e ca , cu cat acordam importanta psihologica mai mare actului, cu atat il caram dupa noi mai multa vreme, aparent cu cele mai bune intentii. Adica il invelim in ambalajul asta de "sanatate viguroasa", "e bine sa", "e sanatos sa", si tot felul de ganduri care nu il urmeaza ("a fost bine") ci il provoaca. Adica la o adica noi toti cam credem ca lipsa lui e cam aiurea, parca n-ar fi tocmai ok, parca totusi n-ar fi dragoste fara, asa niste caracatite..
Unei paciente care avea sotul bolnav i-a recomandat o sefa de-a mea sa-si gaseasca un "prieten" (femeia e la menopauza). Sotul i se stingea de cancer si ea avea relatii "ca asa e sanatos, sa nu ma imbolnavesc de nervi". Am murit un pic pe dinauntru cand mi-a spus.
Ce avea pacienta? Nada. Era o isterica cu iq 70. Nimic care sa se poata trata.
|
Asta-mi aminteste ce solutie gasise un cunoscut pt paciente isterice (nu la psihiatrie): injectie cu ser? (cred ca era ser fiziologic, nu apa, totusi).. nu stiu exact cum si unde o facea.. ideea era sa o doara rau pe femeia aceea (nu stia ca este ser, desigur.. placebo).. si uita de probleme. Ii schimba perspectiva.
(Cred ca e mai indicat decat curvie.)