210.Prea Sfințitul Episcop IRINEU BISTRIȚEANUL se desolidarizează de "Noul Ierusalim"
210. Prea Sfințitul Episcop IRINEU BISTRIȚEANUL se desolidarizează de fenomenul religios de la Pucioasa
În legătură cu fenomenul religios de la Pucioasa, înregistrăm ca moment deosebit de important aducerea la cunoștința opiniei publice a mărturisirii scrise a Prea Sfințitului Irineu Bistrițeanul, prin care acesta se desolidarizează de fenomenul mai sus amintit. Dată fiind importanța acestei atitudini, reproducem mai jos integral acest document.
Prea Fericite Părinte Patriarh,
Prea Sfințit Sinod
Cu adâncă durere sufletească îmi exprim părerea de rău că m-am implicat în fenomenul religios de la Pucioasa, intrând în altă eparhie și punând temelia unui așezământ cu un hrisov ce nu corespunde întru totul cu rânduielile canonice ale Bisericii dreptmăritoare.
Sînt conștient că faptul acesta a scandalizat pe mulți creștini din țară și a mâhnit clerul bisericesc, mai ales după ce presa a prezentat cazul într-o manieră dramatică, ca fiind sursă de dezbinare în sînul Bisericii.
Declar sincer că nu mă mai amestec în acest fenomen, nu mai fac act de prezență acolo și mă desolidarizez de el.
Îmi cer iertare pentru tulburarea pe care am pricinuit-o și făgăduiesc să fiu credincios comuniunii sinodale și învățăturii noastre de credință, așa cum am jurat la hirotonia mea întru arhiereu”.
București, 21 ianuarie 1993
|