Poate ca unele boli si suferinte le ingaduie aici Dumnezeu nu numai pentru pacatele noastre dar si spre folosul nostru. Pe unii suferinta ii ajuta sa se apropie de Dumnezeu, sa revina la o stare de cainta sufleteasca, de curatire. Pe altii ii indeparteaza de Dumnezeu suferinta, considerandu-se nedreptatiti. Bine ar fi sa nu cadem in situatia asta, de vreme ce vasul de lut nu poate cere socoteala olarului. Unele lucruri nu le vom sti si nu ne sunt de folos a le sti. Noua ni se cere doar ascultare si urmarea unei vieti, spre folosul nostru. Intrebarea "de ce suferim" desi pare fireasca ascunde o urma de razvratire. Iov l-a intrebat pe Dumnezeu la fel, si chiar daca el era drept si credincios a primit un raspuns destul de aspru. Desigur ca in cazul lui, ca si in cazul nostru, satana a avut dreptul sa il loveasca pentru a-i pune la incercare credinta. Desi simtim ca lumea este mai mult decat ceea ce vedem, am pierdut poate legatura fireasca cu Dumnezeu prin caderea lui Adam. Credinta cere o doza de curaj, de "nebunie", dar celui care nu pregeta sa porneasca pe acest drum, Dumnezeu il ajuta si-l incredinteaza treptat ca cele nadajduite nu sunt fara temei. Dar modul cum o face este asa tainic, incat mesajul se adreseaza mai mult inimii decat ratiunii. Totusi sunt convins ca multi au remarcat implicarea activa, directa a lui Dumnezeu in viata lor personala, doar ca asa de subtil si gingas in cat e greu de explicat. Oare nu asta e credinta, o taina?
De ce suferim? Pentru pacatele parintilor, pentru necredinta noastra si pentru altele care nu le stim. Poate ca daca am incerca mai mult sa ne apropiem de Dumnezeu, am afla si linistea acestei vieti. Dar ce ar fi daca nu am suferi?
Liviu
|