[Grabriella]

Am cautat sa ma informez pe Wikipedia.Am inteles ca se vrea demonstrarea continuitatii papale de la Sf. Apostol Petru pana in prezent de catre catolici.Dar eu constat altceva:
Termenul grecesc πάππας / πάπας (părinte) de la care derivă latinescul papa, este specific limbajului familial şi era folosit de primele comunităţi creştine pentru desemnarea propriului episcop, evidenţiind în felul acesta legătura filială dintre credincios şi «păstorul» său.

"Pentru secolele I-IV izvoarele privind istoria papilor sunt foarte puţine şi deloc uniforme, cu timpul însă aceste date se înmulţesc.

Pe scurt, lucrurile stau astfel:

- până la finele secolului al II-lea izvoarele sunt atât de rare încât lasă în întregime fără informaţii o bună bucată de timp;

- secolul al III-lea şi prima jumătate a secolului al IV-lea izvoarele încep să se înmulţească, însă nu chiar atât încât să nu lase încă goluri;"

"În primele secole, creştinismul a fost permanent proscris din cauză că se opunea venerării împăraţilor romani şi a zeilor romani. În consecinţă, atunci când Biserica îşi eticheta inamicii ca "eretici" şi îi alunga din comunităţi sau când rupea legăturile cu bisericile dizidente, ea nu avea puterea de a le persecuta. Totuşi, aceia numiţi "eretici" mai erau numiţi şi cu diverse nume (de exemplu "nebuni", "câini sălbatici", "slujitorii Satanei"), astfel încât, cuvântul "eretic" a avut o asociere negativă încă de la începuturi, aşa cum s-a şi intenţionat.

La mijlocul secolului al II-lea, trei grupuri neortodoxe de creştini au aderat la o serie de doctrine care au divizat comunităţile creştine din Roma:

* Montanismul, care susţinea revărsarea continuă a revelaţiei creştine penticostale asupra profeţilor creştini în extaz (mişcare numită aşa deoarece a fost iniţiată de Montanus şi discipolele sale feminine)
* Marcionismul - învăţăturile predicatorului Marcion din Sinope
* Gnosticismul - învăţăturile lui Valentin din Alexandria

Primele atacuri asupra acestor erezii au constituit conţinutul lucrării lui Tertulian, Reţete împotriva ereticilor (cu 44 de capitole şi scrisă la Roma) şi a lui Irineu Contra ereticilor (cca 180, în cinci volume), scrisă la Lyon după reîntoarcerea sa dintr-o vizită la Roma. Scrisoarile lui Ignatie de Antiohia şi a lui Policarp al Smirnei către diverse biserici au avertizat împotriva falselor învăţături, iar Epistola lui Barnaba, acceptată de mulţi creştini din secolul al II-lea ca parte componentă a Scripturii, avertiza asupra amestecării iudaismului cu creştinismul, la fel ca şi alţi scriitori. Toate acestea au condus la deciziile luate la Sinodul I Ecumenic, care a fost convocat de împăratul Constantin cel Mare la Niceea în 325, ca răspuns la controversele polemice din cadrul comunităţilor creştine, în cazul de faţă disputele ariene privind natura Sfintei Treimi.

Irineu a fost singurul care a susţinut că poziţia "proto-ortodoxă" era aceeaşi credinţă pe care Iisus a transmis-o apostolilor şi că identitatea apostolilor, a succesorilor şi învăţăturile acestora sunt cunoştinţe publice bine cunoscute. Acesta a fost, aşadar, un prim argument, pe baza succesiunii apostolice."(ro.orthodoxwiki.org/Erezii)

Mie mi se pare ca papii erau, de fapt, episcopi crestini, ai Romei.


"Despre Sfântul Silvestru I Papă( Episcop) se cunosc foarte puţine date, afară de faptul că a condus Biserica Romei de la anul 314, ca urmaş al Sfântului Melhiade şi până la anul 335; un pontificat de lungă durată, care a mers paralel cu domnia împăratului Constantin cel Mare (306-377), într-o perioadă de mare importanţă pentru Biserică. Prin Edictul da la Milano (312) persecuţiile au luat sfârşit şi s-a început organizarea vieţii bisericeşti, operă la care Constantin cel Mare a avut o contribuţie însemnată. Împăratul, crescut în vechea tradiţie romană, se considera că este reprezentantul legitim al divinităţii, prin urmare şi al Dumnezeului creştinilor, şi ca atare îi revine dreptul să supravegheze Biserica; el nu a renunţat niciodată să folosească titlul de «pontifex maximus». Papa Silvestru I a dovedit o înţelegere adâncă a lucrurilor şi o viziune largă, respectând bunele intenţii ale împăratului faţă de credinţa creştină şi acceptând iniţiativele luate de el."
Conciliul de la Niceea

"Constantin cel Mare, şi nu Papa Silvestru, a convocat în anul 314 Conciliul care a potolit o schismă izbucnită în Africa, şi în anul 325 a convocat primul Conciliu Ecumenic din istorie - Conciliul de la Niceea, în Bitinia, locuinţa de vară a împăratului. La acest prim Conciliu Ecumenic s-a stabilit Crezul de la Niceea şi a condamnat erezia lui Arie de Alexandria, Silvestru nu a putut lua parte «din pricina vârstei sale înaintate», dar a trimis ca reprezentanţi pe Episcopul Osius din Cordoba împreună cu doi preoţi - Vitus si Vincentius.

În timpul pontificatului Papei Silvestru, Episcopii din Occident, adunaţi în Conciliul de la Arles au stabilit principiul conform căruia validitatea sacramentelor nu depinde de sfinţenia celui ce le conferă; Episcopii din Orient, în conciliul de la Ancira (astăzi Ancara), au hotărât admiterea la Sfânta Împărtăşanie a tuturor celor ce se pocăiesc cu adevărat, oricare ar fi fost păcatele săvârşite."


"Buna înţelegere între Papa( Episcopul) Silvestru şi împăratul Constantin a dus la o mare dezvoltare a construirii lăcaşurilor de cult. Istoricul contemporan lor, Eusebiu din Cezareea, scrie: «Noi care ne-am pus toată speranţa în Hristos eram cuprinşi de o bucurie de nedescris şi pe feţele tuturor strălucea un fel de veselie divină, când vedeam cum reînviau ca după o îndelungă şi ucigătoare boală toate lăcaşurile care cu puţin mai înainte fuseseră ruinate de impietatea tiranilor; şi multe temple se ridicau din nou, de la pământ până în înaltul cerului, strălucind de curăţenie şi frumuseţe cu mult mai mult decât cele ce au fost dărâmate» (Historia ecclesiastica X, l-3).

Conform legislaţiei romane, distrugerea unui cimitir constituia un «sacrilegium», o profanare, şi numai «pontifex maximus» avea dreptul să decidă soarta cimitirelor. Constantin cel Mare, folosind calitatea de «pontifex maximus», a hotărât desfiinţarea şi acoperirea cu pământ a unui cimitir de pe colina Vaticană, pentru a se ridica o mare bazilică pe locul unde fusese înmormântat Sfântul Petru. Colaborării strânse între împărat şi Papa Silvestru se datorează şi construirea altor două mari Bazilici romane, una în cinstea Sfântului Pavel şi alta în cinstea Sfântului Apostol Ioan.

Pentru a-şi putea arăta simpatia faţă de Papa( Episcop) Silvestru, Constantin i-a dăruit Palatul Lateran, care de atunci a fost timp de multe secole locuinţa Papilor. Sfântul Silvestru a murit în anul 335, nemulţumit în suflet că nu a putut să-l convingă pe marele său prieten Constantin cel Mare să primească botezul, deoarece acesta dorea să fie botezat aproape de ziua morţii, pentru a se prezenta în faţa lui Dumnezeu cu sufletul curat. Cartea «Deposito episcoporum», scrisă în 354, notează că Papa Silvestru a fost înmormântat la 31 decembrie, în cimitirul Priscilla de pe Via Salaria."

Dupa parerea mea pana la conciliul de la Niceea Biserica Crestina era in 'ilegalitate', persecutata, martirizata si condusa de episcopi( papi) locali.