Cand suntem singuri in camera si ne rugam, oare nu preluam putin din indeletnicirea pustnicilor? Caci nu denumirea de pustnic
e importanta, ci acea liniste pe care indraznesc sa cred ca o putem dobandi si in casa noastra ori in apartamentul nostru si mai ales in Biserica.

Citesc cu placere cartile despre viata ascetica. Nu, nu mi-as dori sa traiesc in pustiu. N-as avea carti duhovnicesti si nici internet.

Iar oamenii imi sunt simpatici. Asa cu greselile lor cu tot. Cand fac ceva care nu corespunde voii lui Dumnezeu imediat simt cum nu ma mai suporta nimeni. Nu mai stau insa mult la taclale cu nimeni. Ispite si incercari avem si noi dar au si altii. Daca intotdeauna am avea puterea de a gandi, de a vorbi si de a actiona corect... ehei, ar fi frumos.

Chiar de curand mi-a trecut prin cap sa ma apuc de ceva care mi-ar fi cerut mult timp. M-am trezit imediat asaltata din toate partile cu ispite puternice. Pentru ca trebuia sa merg la spovedanie, am pus cap la cap totul si mi-am revizuit planurile in asa fel incat sa nu-i supar nici pe cei apropiati si nici pe Dumnezeu. Brusc m-au privit cu totii altfel.

De la parintele Arsenie Boca, am invatat sa spun ,,Asa-mi trebuie!''. De la parintele Gabriel Nicu, am invatat sa-i multumesc lui Dumnezeu si pentru necazuri. Chiar din predica de duminica am invatat ca Iisus a cerut crucea pentru a fi preamarit. Din alta predica am retinut ca nu e cazul sa ma gandesc la cele materiale prea mult, caci stie Dumnezeu ce imi este necesar. Cu toata criza si cu tot ce deriva din ea.