View Single Post
  #287  
Vechi 18.05.2010, 11:16:21
maria-luisa maria-luisa is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 10.12.2009
Mesaje: 1.073
Implicit

Ioan
Capitolul 8
1. Iar Iisus S-a dus la Muntele Măslinilor.
2. Dar dimineața iarăși a venit în templu, și tot poporul venea la El; și El, șezând, îi învăța.
3. Și au adus la El fariseii și cărturarii pe o femeie, prinsă în adulter și, așezând-o în mijloc,
4. Au zis Lui: Învățătorule, această femeie a fost prinsă asupra faptului de adulter;
5. Iar Moise ne-a poruncit în Lege ca pe unele ca acestea să le ucidem cu pietre. Dar Tu ce zici?
6. Și aceasta ziceau, ispitindu-L, ca să aibă de ce să-L învinuiască. Iar Iisus, plecându-Se în jos, scria cu degetul pe pământ.
7. Și stăruind să-L întrebe, El S-a ridicat și le-a zis: Cel fără de păcat dintre voi să arunce cel dintâi piatra asupra ei.
8. Iarăși plecându-Se, scria pe pământ.
9. Iar ei auzind aceasta și mustrați fiind de cuget, ieșeau unul câte unul, începând de la cei mai bătrâni și până la cel din urmă, și a rămas Iisus singur și femeia, stând în mijloc.
10. Și ridicându-Se Iisus și nevăzând pe nimeni decât pe femeie, i-a zis: Femeie, unde sunt pârâșii tăi? Nu te-a osândit nici unul?
11. Iar ea a zis: Nici unul, Doamne. Și Iisus i-a zis: Nu te osândesc nici Eu. Mergi; de acum să nu mai păcătuiești.
Reply With Quote