View Single Post
  #332  
Vechi 18.05.2010, 18:52:06
delia31's Avatar
delia31 delia31 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 17.01.2010
Religia: Ortodox
Mesaje: 1.742
Implicit

[quote=Scotianul;249726]Desi nu suntem intr-o agora va las un text ce poate fi tratat pe sistem agora(intr-un fel)

ATENTIE! Acest text este un citat. Daca este ceva gresit in el>corectati.Daca este ceva eronat dpdv teologic>argumentati pt ca nimeni(!) sa nu persiste in eroare.Daca vreti sa dati vina pe mine pt orice alt aspect in afara ca l-am citat>take a break.Ma intereseaza in special punctul de vedere ortodox dar cred ca se poate pronunta toata lumea.Am observat ca pe acest forum sunt oameni cu solide cunostiinte teologice si prin urmare textul poate fi supus unei analize pertinente.Nu este un text perfect>reprezinta parerea autorului.Ref la citatele biblice>habar nu am ce versiune a Bibliei a folosit Mr.Little.Banuiesc ca nu una ortodoxa(de aceea am si solicitat sprijin ortodox pt verificare).Eu folosesc KJV asa ca verificarea mea nu stiu cata relevanta ar avea dpdv ortodox.Nu stiu multe date despre autor.Nu pot spune ca m-a preocupat in mod deosebit persoana sa.Precizez ca am citit multe alte argumente in favoarea/defavoarea celor spuse de Mr.Little.Azi am postat opinia sa.More to come :))Scopul postului:doresc sa aflu modul cum argumenteaza ortodocsii.
Daca vroiam sa ma paruiesc cu cineva acum eram membru Black Watch si nu postam pe aici.


NOTA:Il voi posta in 3 parti(sper sa nu fie mai multe) pt ca este destul de lung.Acestea fiind spuse>va multumesc anticipat pt opiniile dvs(daca va fi cineva interesat)





Draga scotianule

Dilema autorului si dilema ta si a mea si a multora nu e deloc noua.

Cred ca e de fapt dilema sensului vietii sau a lipsei sensului ei si relatia care exista intre sensul vietii si intruparea, jertfa si invierea lui Hristos.

Daca realitatea dumnezeiasca n-ar fi o imensa TAINA, n-ar mai fi nevoie de credinta.

Nu am pretentia ca as putea dezbate un asemenea subiect, care imi pare mai mult o despicare inutila a firului in 4 si de lipire apoi la loc. Si mai cred ca de fapt nici macar nu e o dilema.

Ramane dilema atata timp cat ne zbatem si incercam sa intram cu bocancii in esenta misterului.

Minunea, cred, nu se cere explicata, ci traita pe dinlauntru.

O sa-i las pe exegetii de pe forum sa se pronunte, desi la cat de dezlanat se dezbate aici una alta, nu stiu daca sunt sanse sa sistematizezi holistic invatatura si doctrina ortodoxa care e incredibil de nuantata si cu multe, multe subtilitati dogmatice.

Ziceam ca intrebarile pe care si le-au pus oamenii de-a lungul istoriei si noi cei de acum aflati la 2000 de ani distanta de mormantul gol , si le-au pus chiar si apropiatii lui Hristos, in speta Toma cel zis Geamanul, si care pentru asta s-a ales si cu porecla de Necredinciosul. Lui i s-a aratat Hristos dupa Inviere si chiar vazandu-L s-a indoit. A cerut si proba tactila.
Multi suntem in postura lui Toma, unii mai mult, altii mai putin.

Dupa Inviere, Hristos S-a aratat apostolilor cu trupul pnevmatizat, indumnezeit, putea trece prin usile incuiate si de aceea nici macar apropiatii Lui n-au inteles rational asta.

Dar de-a lungul istoriei, multi pustnici s-au retras de pe orizontala istoriei si au intrat in adancimea tainelor lui Dumnezeu.

Si le-a luminat Duhul Sfant intelegerea si ne-au transmis si noua, ca scopul vietii omului in intervalul asta scurt dintre viata si moarte este de a se pregati si de a se indumnezei.
De a ajunge la Asemanarea cu Cel care l-a creat .

cum? Pur si simplu, hranindu-ne la propriu (si trupeste si sufleteste) cu Viata care nu e altceva decat Hristos. Pe El Il avem in chip tainic in Potir in Biserica in chip euharistic, nu simbolic, ci real.

Ca sa nu mai lungesc vorba, postez aici un text al Mitropolitului Bartolomeu al Clujului ( cel care a retradus de cativa ani Biblia in versiunea ortodoxa cea mai noua, direct din Septuaginta si originalul grecesc si a inserat cateva mii de note infrapaginale cu explicatii lingvistice, semantice, patristice, istorice etc. De o valoare de nebanuit).

Ca tot vroiai un punct de vedere ortodox.


IPS Bartolomeu Anania

“De doua mii de ani ne purtam prin lume cu Toma de mana si nu stim prea bine de ce i se spunea Geamanul si prea tarziu ne dam seama ca-i suntem deopotriva.

Frate de credinta si indoiala, de infrigurari si asteptare, de cutremur si ingenunchere, el ramane obsesia noastra perpetua si intruparea neputintei noastre de a accepta Bucuria
dintr-odata si fara echivoc.

Exista nu numai o drama a Patimilor, ci si una – mai puternica – a Invierii, si ea se consuma, totodata, in sufletul lui Toma.

In trei trepte se consuma, toate ale lui Toma: el afla si nu-i vine sa creada; vede si inca se indoieste; se infrange si biruie.

Nuantele sunt revelatorii. Toma nu e necredincios prin structura, ci mai degraba ipostaza omului care exclama: e prea frumos ca sa fie adevarat!

El nu e un impietrit, cum devenise – de pilda – Iuda. El nu refuza sa creada; el e doar coplesit de obiectul credintei lui virtuale.

Fenomenul Invierii i se pare colosal.

Poate ca e singurul dintre ucenici care intuieste implicatiile ei cosmice. Toma stie ca adevarul trebuie sa existe in sine, dar il implora sa-i devina certitudine, adica adevarul lui, personal.

Cei zece ii spun: am vazut pe Domnul. El nu le pune la indoiala spusele, ci doar putinta ochilor lor de a nu se fi inselat.

De aceea, el se hotaraste sa faca apel la simtul tactil, cel mai material dintre cele cinci simturi.

Aceasta, in ipoteza ca Domnul i se va arata si lui. Toma il vede pe Domnul.
Si totusi, se indoieste de adevarul Lui. Nu se increde in simtul vazului. El stie ce poate fi o vedenie, o halucinatie, o iluzie optica, o sugestie in masa.

Prevazuse impasul, era pregatit. Nici nu era el intaiul sovaielnic.

Oare Petru nu se indoise de cel ce umbla pe ape? Oare acelasi Petru nu se indoise de dumnezeirea Celui stalcit in batai? Oare Maria Magdalena nu i se plangea Gradinarului ca i se furase Stapanul din mormant?

Toma sedea in fata lui Iisus cu povara – adanc omeneasca – a tuturor indoielilor Vechiului si Noului Testament.

Indoiala e jumatatea drumului dintre credinta si necredinta, si poate duce ori la una ori la cealalta.

Impietritul, in schimb refuza deopotriva si adevarul si certitudinea. El nu solicita miracolul, iar cand acesta se produce totusi si-i ofera evidenta, el va exclama: cu domnul demonilor ii scoate pe demoni.

Toma e un necredincios numai prin aceea ca, bantuit de indoiala, are nesabuirea de a solicita minunea sensibila.

El nu cunoaste credinta pura si inca nu a invatat ca minunea demonstrativa e argumentul vulgar al lui Dumnezeu pentru spiritele vulgare.

Este el un spirit inferior? Pana la acest prag cel putin, asa se arata. Dar Domnul il cunoaste mai bine pe Toma si, inainte ca acesta sa-si fi rostit cererea, intinde palmele spre el, ii ofera urmele cuielor si urma sulitei si…

Aici e minunea! Nu ni se spune ca Toma ar fi ajuns sa atinga cu degetele ranile Domnului. Gestul insusi al lui Iisus de a i se supune sensibil ii sfarama indoiala si-l prabuseste in genunchi. El nu se poate incovoia la treapta spiritului de jos. E un biruitor launtric: ranile Domnului sunt si ale lui Toma, Domnul este si al lui Toma.

Lui Toma i se rosteste Cuvantul. Si ce poate fi mai sensibil decat cel prin care insusi sensibilul si-a luat fiinta? Credinta de acum a lui Toma nu e un triumf al exprientei, nu simturile sunt acelea care-i adeveresc realitatea Inviatului.

El stie ca chiar daca degetul sau ar fi ajuns sa pipaie ranile Domnului, aceasta nu i-ar fi rezolvat dilema din care, rational, nu se poate iesi: daca ceea ce vad e naluca, cum de se lasa pipait? Iar daca are trup, cum de a intrat prin usile incuiate?

Credinta lui e rodul intalnirii dintre om si Dumnezeu in clipa cand unul il cauta iar Celalalt i se imbie.

Sa amintim iarasi de roua care nu poate umezi floarea daca aceasta nu i se deschide?

De curand, giulgiul de la Torino a fost din nou scos la vedere si cateva sute de savanti au indreptat asupra-i lentilele, pelicule, pensete, microscoape electronice, raze de tot felul, izotopi si ordinatoare, ca tot atatea degete ale lui Toma, infipte in ranile lui Iisus. Concluziile par spectaculoase, dar nu ne impresioneaza. O parte din lume continua sa ceara minuni. Dar noi, cei din Duminica Tomii stim ca Minunea e zilnic cu noi, la masura indoielilor si deschiderilor noastre”.