Tânguind Te cheamă dragostea mea,
Aripile-mi frânte se zbat să mă-nalțe,
Sufletul meu împovărat are nevoie de Tine,
Mila Ta îngenunchează cu mine pe cale.
Din căderi mă ridici,
Doru-mi aleargă spre Tine,
Brațele-Ți de lumină mă cuprind,
Umerii mei poartă mantia iubirii Tale nemuritoare.
Lacrima – rugă în tăcere pentru Tine,
Mâinile întinse – adorare,
Suspinul inimii – flacără mistuitoare,
Roua de gânduri – poem de iubire,
Viața mea – așternut picioarelor Tale.
Mi-e dor de ființa Ta de lumină,
Dumnezeule – chemare,
Singura, adevărata,
Nepotolita mea dragoste și alinare.
__________________
Cel ce crede, se teme; cel ce se teme, se smereste; cel ce se smereste, se îmblânzeste; cel blând, pazeste poruncile; cel ce pazeste poruncile se lumineaza; cel luminat se împartaseste de tainele Cuvântului dumnezeiesc. (Sfântul Maxim Marturisitorul)
|