Într-o lume gata să lovească
Trebuia cineva să mă iubească,
Mi-ai spus atunci întâia oară
Nimic să nu mă doară;
Să Te caut printre stele și sori,
În roua de pe flori,
În foșnetul mătăsos
Al iubirii de frumos,
În strigătul verde al ierbii
Și-n liniștite valuri de mare,
Pe rătăcitele dealuri stelare
Legănate de cireși în floare.
Mi-ai strigat sfășietor
„Să nu mori !
Îți voi veghea trecerea prin lume !”
Dragostea de oameni are un nume:
Dumnezeu,Cel ce lumea a zidit
De la nadir la zenit !
Trudei Tale la nașterea mea
Îi închin
Șirag de mătănii
Lacrima-mi-stea,
Rug aprins înalț spre Tine,
Nețărmurită,
Dragostea mea.
__________________
Cel ce crede, se teme; cel ce se teme, se smereste; cel ce se smereste, se îmblânzeste; cel blând, pazeste poruncile; cel ce pazeste poruncile se lumineaza; cel luminat se împartaseste de tainele Cuvântului dumnezeiesc. (Sfântul Maxim Marturisitorul)
|