Ți-am strigat într-o zi:
M-ai uitat,
Dulcele meu Adorat !
De ce mă înlănțuie vechi dureri,
Lacrimile mele se opresc
La porți de Cer,
Îndurare sper,
Am suspinat tânguitor,
M-ai uitat,
Dulce Mângâietor !
Nu Mă lăsa în vremea necazului,
Ți-am spus că de Tine
Mi-e cumplit de dor,
Obrazului lumina i s-a pierdut,
N-am știut să mă apăr
De urgia talazului,
Nu de încercări mă feresc,
La picioareleTale
Vreau să sfârșesc,
Crucea să-Ți îmbrățișez duios,
Iubirea mea,
Prietenul meu drag,
Dulcele meu Hristos !
__________________
Cel ce crede, se teme; cel ce se teme, se smereste; cel ce se smereste, se îmblânzeste; cel blând, pazeste poruncile; cel ce pazeste poruncile se lumineaza; cel luminat se împartaseste de tainele Cuvântului dumnezeiesc. (Sfântul Maxim Marturisitorul)
|