Citat:
|
În prealabil postat de Sophia
Eu nu pricep ce are infranarea cu jertfa pentru Dumnezeu. De ce nu putem s-o aducem in alte zile, atunci cand putem noi?
|
Sophia, eu cred ca aici e cheia tuturor neintelegerilor tale.
Infranarea ca jertfa pentru Dumnezeu.. poate o sa-ti explice cineva partea asta.
Pentru partea a doua, iti voi spune doar ca noi, crestinii, suntem toti madulare ale Bisericii si mie mi se pare frumos ca macar teoretic, ne infranam si postim in aceleasi perioade, din aceeasi nevoie si pentru acelasi scop. Imi place mult cand incep posturile mari de exemplu, si se predica la Biserica in legatura cu lucrul asta, si am si eu sentimentul ca fac parte dintr-o
comunitate care, chiar daca nu va duce la bun sfarsit postul, macar va incerca. Noi suntem in general destul de dezbinati, si fiecare-i dupa capul lui, insa macar pe teritoriul asta, al credintei, al infranarilor si sarbatorilor, ne intalnim intr-un cuget si intr-un duh (repet, teoretic
).
Uneori, cand imi vine sa incalc regula asta, ma ajuta faptul ca ma gandesc ca hai ma, eu cedez asa usor, si exista out there oameni mai in varsta, oameni mai tineri, care totusi pot sa se infraneze, care au mai multa dragoste, si eu sunt asa lucru slab si gata vreau sa o las balta? Dar nu o vad ca pe o competitie, ci.. nu stiu, parca as fi si eu un soldat care ramane cu burta la umbra sub un copac in timp e restul ostirii se indreapta spre sarbatoare.
Iar sarbatorile, in ceea ce ma priveste, nu au mare lucru in comun cu mancarea. Mai mult imi plac pregatirile decat mancatul propriu-zis :) Asta si din cauza ca intotdeauna incarcatul stomacului cu mancare a reprezentat pentru mine sfarsitul unui anume duh pe care uneori il dobandisem in post. Despre impreunat nu mai zic altceva decat ca Doamne ai mila si nu ma lasa sa fac asa ceva in sarbatori. Chiar daca vreau eu, fa Tu sa nu fie conditii :D
Si mai cred ca Dumnezeu ne ajuta enorm cu infranarea. Eu stiu din experienta mea, ca atatia ani nu am fost in stare nici sa-mi strunesc vointa, faceam si eu ce puteam, dar foarte repede depuneam armele si ziceam ca o las balta. Cred ca daca Dumnezeu vede ca vrei, chiar si daca nu pricepi prea clar de ce vrei, te ajuta si te tine pe calea aceea. Mira-m-as sa zica cineva, Doamne, vreau sa ma infranez, dar nu pot, ajuta-ma Tu, si Dumnezeu sa nu-l sustina.
Dar daca nici nu vrem, si nici nu vedem utilitatea, atunci na, cum sa te ajute pentru ceva pentru care nu Ii ceri ajutorul? Cred ca daca nu incerci infranarea o sa ramai mereu cu impresia ca esti neputincioasa si ca nu esti in stare.
Eu zic sa incerci si o sa ai mari surprize, unele placute :) dar cu ajutorul lui Dumnezeu, nu cu de la sine putere. Numai sa vrei si sa nu pleci din start cu ideea ah, ca nu are rost, de ce nu pot face cum vreau eu, nu o sa pot oricum, oamenii au neputinte, eu sunt neputincioasa etc. Tu pleaca cu nadejdea ca o sa poti, daca te ajuta Dumnezeu, si de restul o sa se ocupe El.