Citat:
În prealabil postat de delia31
iarta-ma te rog, dar nu vad de ce crezi tu ca ii "sfasii" sufletul sotului daca tu vrei sa implinesti cele ale lui Dumnezeu.
iarta-ma te rog, nu intentionez sa-mi bag nasul unde nu-mi fierbe oala, dar cea mai mare dovada de iubire pentru cineva este sa-i doresti mantuirea sufletului nu doar sa fii in mare armonie cu el aici in viata asta.
si daca acel cineva iti este foarte apropiat, nu se poate sa-ti vezi numai de credinta ta, ci va lucrati impreuna mantuirea in parteneriat cu Dumnezeu si atunci orice incompatibilitate si disensiune se dilueaza incet-incet pana dispare cu totul.
|
Doamne ajuta!
Delia, imi plac foarte mult postarile tale insa as vrea sa te intreb, vizavi de cele scrise de tine mai sus, cum impacam dorinta de mantuire personala cu eventuala lipsa de dorinta de mantuire a sotului / sotiei? Viata ne aduce uneori in situatii de genul: sotia - credincioasa, interesata sa faca tot ce-i e in putinta pentru a se mantui; sotul - necredincios, ateu, in apostazie, etc. Sau invers.
Cum procedam in asemenea situatii?
Bineinteles ca i se poate reprosa celui "credincios" din familie ca nu a ales "cu cap" in momentul in care s-a casatorit cu respectiva persoana, insa, asa cum stim prea bine, pocainta poate interveni oricand pe parcursul vietii unui om. Cazul celor 2 soti care-si impreuna-lucreaza mantuirea e "de manual", reprezinta exceptia in zilele noastre, restul situatiilor fiind extrem de "pestrite".
Asadar, n-ar fi constructiv sa prezentam si variantele "de lucru" pentru acesti crestini?
Ceea ce am ingrosat in postarea Deliei e foarte adevarat insa cu grad de aplicabilitate redus...
Doamne ajuta!