[mariamargareta]

216. “Fenomenul PUCIOASA” văzut de artistul plastic Marian Zidaru (III)

Pentru că aşa spunea Domnul: “Sunteţi ultima generaţie şi pentru ce mai vreţi să naşteţi copii? Ca să-i vedeţi în foc?” După acest cuvânt cei mai mulţi au căzut, rămânând astfel foarte puţini.

(Observaţia 9: Încă de prin anul 1966, cei care se credeau a fi ostaşi ai Domnului erau pregătiţi că va veni o poruncă de a renunţa la relaţile trupeşti şi la zămislirea de prunci, pe motiv că “cei care se vor naşte de acum nu vor mai fi ai Domnului, ci ai satanei”: “Apropie-te de Mine, oştire română, căci copiii care vin, nu sunt de la Mine, nu sunt cu Mine, că Dumnezeu va strica şcoala cea pământească şi va înălţa biserică dacă va fi ascultare. Dumnezeu va strica zămislirea pruncilor dacă va fi ascultare în oştirea română, căci am luat altoi pentru voi şi pun altoi de la început, ca cel născut să rămână înviat. Dacă voi reuşi, bine va fi,[...]” [Citat din Cuvântul de la Pucioasa, din data de 7-01-1966]. Treptat, mesajul pucios s-a radicalizat, iar în anul 1975 hotărârea era deja luată; zămislirea de prunci este interzisă, iar căsătoria decade din cinstea de a face parte din cele 7 Taine ale Bisericii: “... Creştinilor, supravegheaţi-vă copiii, că Dumnezeu S-a hotărât ca nici un copil să nu se mai zămislească.[...] …Opresc căsătoria! După anul nou, trimit un număr de fecioare la mănăstire, nu voiesc să mai căsătoresc. Din toate familiile creştine, să fie o fiică la mănăstire şi feciori…” [Citat din Cuvântul de la Pucioasa, din data de 4-12-1975] . Aşadar, pucioşii care erau tineri în anul 1966, având o vârstă de circa 20 de ani, erau amăgiţi de liderii lor ca să nu se mai căsătorească, pe motiv că “sunt ultima generaţie”. Alţii ca ei, care n-au avut “norocul” să primească asemenea îndemnuri ieşite dintr-o minte creaţă, s-au căsătorit, au avut copii, iar acum, la vârsta de peste 60 de ani, mai mult ca sigur că au şi nepoţi. Deci, au mai trecut două generaţii bune de la marea minciună care anunţa dispariţia generaţiilor de pe pământ, prohibiţia zămislirii de prunci, desfiinţarea căsătoriilor şi, implicit, a botezurilor. Îndemnul biblic “Lăsaţi copiii să vină la Mine” a fost aruncat la gunoi de către pucioşi făcă nici cea mai mică remuşcare. Pucioşii au rămas cu doar cinci Taine din cele 7, apoi nu s-au lăsat până ce nu le-au răstălmăcit şi pe acelea cinci.)

Toţi cei care au căzut au făcut front comun cu unii preoţi, care n-au înţeles lucrarea lui Dumnezeu şi care au favorizat bârfele. Printre aceştia se numără şi preotul satului, preotul Butcă, care în colaborare cu P.S.Vasile, n-a făcut decât să împroaşte cu noroi această lucrare, ce continuă să primească cuvânt de la Dumnezeu, pentru cei care-L doresc. Faptul că P.S.Vasile a avut un accident grav în ultimele săptămâni este o mărturie că de acel loc trebuie să ne apropiem cu frică.

(Observaţia 10: Este cunoscut faptul că nu numai acel accident de care vorbeşte M.Z., dar şi altele, păţite de alţii care nu vorbeau de bine “lucrarea” de la Pucioasa, şi chiar moartea lui Vasile Târgovişteanul, toate sunt interpretate de pucioşi ca încălcări ale legăturii blestemului lăsat de P. S. Irineu asupra acestor locuri de la Glodeni-Pucioasa: “ Pentru ca sfântul templu să fie umbrit de strălucirea cerească şi ca Domnul să-şi arate puterea desăvârşirii Sale, eu, arhiereul Irineu, din mila lui Dumnezeu martor al acestei lucrări de mântuire, leg sub blestem pe oricine ar cuteza să calce în acest loc sfânt fără a ţine strict rânduiala arătată în acest nou legământ, coborâtă de la Dumnezeu pentru acest sfârşit de întuneric” [Citat preluat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, ediţia 2006, pag. 13] Cu asemenea citate se acopereau liderii pucioşi la nenumăratele proteste venite “din afară”, care îi acuzau interogativ, că de ce nu lasă ei pe nimeni să intre în biserica lor? Iar ei le răspundeau că nu-i lasă din dragoste şi din milă creştină, ca să-i “protejeze” de efectele acestui blestem pe cei “neîmplinitori” ai regulilor pucioşeşti, şi să n-o păţească şi ei cum a păţit-o episcopul Vasile)
Arhiereul Irineu s-a dezis de pucioşi încă din anul 1993, exprimând public părerea de rău pentru că (cităm) “a scandalizat pe mulţi creştini din ţară şi a mâhnit clerul bisericesc”, dar n-a avut tăria să meargă până la capăt. El a recunoscut că a pus la temelia bisericii (cităm din nou) “un hrisov ce nu corespunde întru totul cu rânduielile canonice ale Bisericii dreptmăritoare”, iar din acest motiv trebuia să fi dezlegat blestemul conţinut de acest “hrisov”, nu să se limiteze doar la a-şi exprima regretele pentru o implicare hazardată şi neinspirată în afacerile “duhoviceşti” ale unor oameni pe care nici măcar nu-i cunoştea suficient.)

După ce Sfânta Virginia a fost ridicată cu duhul la cer, trupul ei a fost îngropat în cimitirul satului şi, conform tradiţiei creştin ortodoxe, a fost dezgropat după şapte ani. La dezgropare s-a constatat că acest trup era nestricat şi dădea o mireasmă extraordinară. Cuvântul Domnului a fost ca trupul ei să fie îngropat la loc în cimitir şi să se păstreze această taină.

(Observaţia 11: Oare despre ce taină este vorba aici? Căci toate amănuntele s-au relatat pe îndelete şi în gura mare. Sau sunt nişte vorbe goale aici, dar care “dau bine” la auditori)

Mulţi au crezut atunci că s-a încheiat lucrarea lui Dumnezeu în momentul în care Sfânta Virginia a fost ridicată la cer pentru că Domnul spune: “acest vas al al Meu nu va cunoaşte moartea”, dar El se referea la gradul de sfinţenie pe care i l-a dat, pentru că nu vieţuirea în trup este garantarea vieţii, ci comuniunea cu Dumnezeu. Lucrarea lui Dumnezeu a continuat totuşi peste o altă persoană, a cărui nume nu are prea mare importanţă, în aceeaşi formă. Ea adormea şi Duhul lui Dumnezeu vorbea prin gura ei.

(Observaţia 12: Din păcate n-a fost aşa, iar Verginica a cunoscut din plin, ca orice muritor, amărăciunea morţii. Din nou, M.Z. reproduce texte destul de aproximativ, poate din memorie. Textul la care face el referire este ceva mai complex: “Verginico, [...] Fii cuminte, nu te mai gândi la moarte, căci tu, chiar dacă vei adormi, tu pururi vie vei fi. Va muri cine va fi să moară, dar tu, în veci nu vei muri.” [Citat din Cuvântul Pucios, de la data de 19-01-1968]. Deci nu se referea la sfinţenia Verginicăi, aşa cum spune M.Z. ci chiar la vieţuirea ei după trup. Cuvintele “vei adormi” sunt o expresie consacrată la creştini, însemnând “vei muri cu trupul”. După ce însă Verginica a cunoscut moartea, evidenţa acestui fapt n-a mai putut fi contestată, nici ascunsă: “... Primul trupuşor prin care am lucrat, nu de preot a fost băgat în temniţă? O, şi n-a mai fost în stare să lucrez prin el, şi l-am călit prin moarte. Acum e viu şi Mă servesc de el, e duh ceresc şi are misiuni nevăzute.” [Citat din Cuvântul Pucios, de la data de 7-12-1988]. Cât priveşte “a doua persoană” care a preluat ştafeta “proorociei”, la un an şi mai bine de la moartea Verginicăi, M.Z. intenţionat face pe misteriosul, spunând că numele ei “nu are prea mare importanţă”. Ba are, căci tot el adaugă că această persoană a contribuit “în aceeaşi formă” la îndoctrinarea pucioşilor: “ea adormea şi duhul vorbea prin gura ei”. Dar M.Z. caută să fie întru totul obedient şi folositor liderilor pucioşi pe care îi reprezintă în acest interviu, căci liderii pucioşi îşi făcuseră ca obiectiv programatic punerea în umbră a succesoarei Verginicăi la “proorocie”. Această succesoare se numea Maria Tudorache şi era sora mai mare [după rudenie] a Verginicăi. Liderii pucioşi nu voiau ca Maria să fie cunoscută şi apreciată ca “trâmbiţă” [deşi făcuse şi ea exact ce făcea Verginica înaintea ei], pentru că le-ar fi stricat toate socotelile. Dacă Maria ar fi fost cotată [aşa cum ar fi fost normal, de altfel], ca “trâmbiţă”, ea ar fi fost “ a şaptea trâmbiţă apocaliptică” şi cu ea s-ar fi încheiat totul. Or, Maria murise în anul 1987, iar “lucrarea” pucioasă continua bine-merçi prin Mihaela, care ar fi trebuit să fie “a Opta Trâmbiţă Apocaliptică” şi aşa se ieşea din tiparele Apocalipsei, care vorbeşte de doar şapte îngeri care au trâmbiţat. Ce era de făcut? Liderii pucioşi au improvizat rapid o titulatură simandicoasă pentru Maria , numind-o nu “trâmbiţă”, ci “punte de trecere” între “trâmbiţa a şasea” şi “trâmbiţa a şaptea”. În acest fel, aparenţele erau salvate [deocamdată].Un fals meşteşugit, dacă avem în vedere că în esenţă, între Verginica, Maria şi Mihaela nu se poate face deosebire decât prin nivelul mai mult sau mai puţin meşteşugit în care îşi promovau înşelăciunile. De departe, Mihaela era un as [sau, o asă] în potlogării, în comparaţie cu antecesoarele sale.)