[mariamargareta]

216. “Fenomenul PUCIOASA” văzut de artistul plastic Marian Zidaru (V)

Reporter: Am dori câteva repere în ceea ce priveşte expoziţia...

Marian Zidaru: Expoziţia mărturiseşte despre acest “Cuvânt” şi reprezintă, într-o formă artistică, prezentarea transfigurată a acestui “Cuvânt”. “Cuvântul lui Dumnezeu” este un “Cuvânt” poetic şi aici ne putem gândi la “Psalmii” lui David şi al tonul biblic, care nu prezintă o frază tehnocrată şi, deci, acest “Cuvânt” nu poate fi descifrat decât prin intermediul artei, cum e şi firesc pentru nivelul de pregătire al secolului XX. “Cuvântul Domnului” se cere interpretat de oameni dotaţi cu inteligenţă, cu cultură, dar care au capacitatea să-şi plece genunchii înaintea lui Dumnezeu şi care au transparenţa spirituală să-L primească pe Iisus Hristos, în orice formă ar binevoi... Această expoziţie este de fapt un traseu iniţiatic spre mântuire.

(Observaţia 17: Dacă expoziţia face revelaţia unui “Cuvânt al lui Dumnezeu care nu poate fi descifrat decât prin intermediul artei”, fiind totodată “un traseu iniţiatic spre mântuire”, înseamnă că ni se propune o nouă revelaţie şi o nouă iniţiere şi apoi o nouă cale, diferită de cea tradiţională, cea din Biserică: ni se sugerează să alegem o cale “artistică” de descoperire a lui Dumnezeu. Înseamnă că Biserica fie n-a reuşit să-L facă pe Dumnezeu cunoscut oamenilor (deşi s-a străduit 2000 de ani cu mijloacele ei), fie L-a făcut cunoscut în mod greşit şi acum se impune o corecţie radicală a acestei greşeli. Acest mod de a gândi este primul pas spre schismă, la care s-a şi ajuns de altfel imediat, la începutul anului următor (1993).

Prima piesă din expoziţie este “Cale spre templul Noului Ierusalim” şi reprezintă o evoluţie spirituală, reprezentată prin acei ochi deschişi, apoi o trecere prin trupul îngeresc, o traversare prin trupul şi sângele Mielului figurat în marmură albă pe care sunt notate elementele Alfa şi Omega şi pătrunderea în starea divină, starea Noului Ierusalim.
Următoarele trei lucrări: desenul de pe perete reprezentând planul “Cortului întâlnirii Noului Ierusalim”, se transformă apoi într-o piesă, destul de aplatizată, reprezentând simbolic elementul Noului Ierusalim şi, apoi, cea din urmă, reprezentarea tridimensională a acestui cort de întâlnire pe care Dumnezeu l-a coborât în România...

(Observaţia 18: Probabil că acest “Cort al întâlnirii Noului Ierusalim”, despre care M.Z. spune că “Dumnezeu l-a coborât în România” este altul decât “Cortul Întâlnirii ridicat în România” pe un schelet uriaş din metal, la comanda liderilor pucioşi, însă ceva mai târziu, abia după anul 2000. Dacă însă cortul de care vorbeşte M.Z. este doar o “profeţie” a cortului care a fost ridicat mai apoi în Grădina Întâlnirii, ar fi interesant ca M.Z. să spună câte din elementele definitorii ale planului şi schiţelor cortului din “profeţia” lui se mai regăsesc în cortul ridicat de Pucioşi la Glodeni)

Un desen, care se intitulează “Teocraţie”, anunţă o nouă formă de guvernământ pe care o va coborî Dumnezeu în România. Teocraţie înseamnă împărăţia lui Dumnezeu, care va funcţiona sub următoare formă: Dumnezeu va transmite “Cuvântul”, care este preluat de prooroc într-o continuă comuniune cu preotul, pentru că proorocul se supune preotului. Cuvântul este transmis apoi către rege, pentru că aşa se numeşte cel pe care Dumnezeu l-a ales să guverneze peste un popor, şi regele prin “Cuvânt” conduce poporul. Poporului nu-i va rămâne decât să vieţuiască în fericire, considerând munca aidoma unei acţiuni artistice, ţăranul va arunca sămânţa pe câmp aşa acum marii artişti conceptuali săvârşeau o acţiune artistică şi gestul mâinii se va redimensiona, munca va fi aidoma unei rugăciuni, va fi rugăciunea vie, rugăciunea tridimensionalizată. Cei care nu se vor integra în acest sistem social se vor autoelimina, devenind pământ, apă şi foc, apoi, curăţiţi prin pedeapsă se vor reîntoarce în sistem.

(Observaţia 18: Să nu ne închipuim acum că M.Z. este autorul acestor aberaţii. Nu, el este doar un fidel purtător de cuvânt al liderilor pucioşi, care-l împing în faţă să promoveze [pe riscul lui, căci reacţiile de respingere la adresa acestui proiect social şi politic au fost şi vor fi dintre cele mai violente] un sistem social care este mort în faşă. Tâlmăcirea mesajului adus de M.Z. la luminile rampei este următoarea: Liderii pucioşi speră să promoveze o falsă “teocraţie” care să drapeze şi să mascheze o “puciosocraţie”, a cărei schemă de funcţionare va fi următoarea: Zilnic [sau cât de des este nevoie] “proorocul” Mihaela va compune “Cuvântul lui Dumnezeu”, pe care-l va da “preotului” Nicuşor ca să-l gireze prin declamaţie publică, lăsând celor care-l ascultă impresia falsă că “proorocul se supune preotului, singurul care proclamă voia lui Dumnezeu”. Apoi “Cuvântul” va fi transmis prin soli pucioşi de nădejde, direct regelui Mihai, care stă pe tronul ţării în virtutea investirii şi ungerii sale veşnice. Apoi regele va conduce poporul, dar nu prin înţelepciunea sa, sau a Sfatului Ţării, ci prin “Cuvântul” Pucios pe care tocmai l-a primit şi care-l ghidează pas cu pas în tot ceea ce trebuie să facă. Poporului nu-i va rămâne altceva decât să vieţuiască în fericire, şi o va face căci nu va avea încotro, considerând munca aidoma unei acţiuni artistice. Totul va fi artă: aruncarea sămânţei pe ogor va fi o artă conceptuală a ţăranului. Execuţia piuliţelor la strung va fi o artă conceptuală a muncitorului, care va învârti la manivele ca într-o rugăciune, şi nu o rugăciune oarecare ci neapărat una tridimensionalizată. Acest sistem social va fi unul autocorector: cei care nu-l vor accepta sau nu se vor adapta la rigorile lui procustiene, sunt sortiţi la pedeapsă şi la pieire (deocamdată, nu se spune cum: dacă vor fi gazaţi ca la Auschwitz şi apoi arşi în cuptoare, sau dacă se vor găsi metode ceva mai blânde). Cert este că ei vor fi trecuţi prin foc şi vor deveni pământ şi apă, adică vor fi neapărat trecuţi printr-o staţie de epurare şi abia aşa vor putea fi reintegraţi în sistem, ca să nu polueze sfintele pajişti de la Pucioasa)

În sala următoare, luăm cunoştinţă ci trupul îngeresc, starea îngerească numărul 1, care este un trup serafic, ce conţine tema Duhului Sfânt într-o imagine video...
În a doua sală, privitorul ia cunoştinţă de păcatul de neiertat al avortului, care în vremurile de astăzi invadează străzile şi face ca sângele să se ridice până la zăbalele cailor. Tot aici privitorul ia cunoştinţă de mila Domnului, cu singura cale de mântuire şi de iertare a acestor păcate, care este altarul Mielului mistic, altarul pe care se slujeşte trupul şi sîngele Domnului. Prin Sfânta Împărtăşanie, prin această conlucrare directă cu Dumnezeu, sufletele acestea nevinovate, care sunt în iad pentru că n-au primit botezul, se împărtăşesc la nivelul Duhului Sfânt şi sunt readuse în starea de sfinţenie, în starea îngerească, şi trupul este readus în starea de sfinţenie.
Fraza care se vede pe perete: “Dumnezeu e împărtăşitul!” aparţine unui copil de doi ani şi jumătate, care se numeşte Mihai Coltofeanul. El mergea prin casă şi cânta aşa. Mi s-a părut un adevăr teologic de necontestat, cum că cel care vrea să-L cunoască pe Dumnezeu, nu-L poate cunoaşte decât prin Sfânta Împărtăşanie. Bineînţeles, momentul Sfintei Împărtăşanii trebuie pregătit conform Scripturii. Nimeni nu se poate duce în faţa altarului fără să împlinească condiţiile prevăzute în canoane, termen pe care, personal, nu-l agreez foarte tare.
În ultima sală luăm cunoştinţă cu starea îngerească numărul 2, care este trupul îngeresc ce poartă amprenta personalităţii. Este vorba de acea imagine a Sfintei Virginia, care se regăseşte în mijlocul acelui trup serafic...
Calea iniţiată pe care o prezentăm ne-ar bucura să fie susţinută şi de zona teologică.

(Observaţia 19: M.Z. n-a mai avut parte de această bucurie. Zona teologică s-a arătat a fi crepusculară în gândire, adică incapabilă să înţeleagă aceste adevăruri minunate, mai presus de mintea omului: “starea îngerească numărul 1”, “starea îngerească numărul 2”,”calea iniţiată”, “trupul serafic”, şi mai ales “tema Duhului Sfânt într-o imagine video”)