[mariamargareta]

216. “Fenomenul PUCIOASA” văzut de artistul plastic Marian Zidaru (VII)

Reporter: Cum ar putea teologii să deosebească nişte duhuri înşelătoare de cele curate?

Marian Zidaru: Este foarte simplu. Întrebându-L pe Dumnezeu. Preotul slujeşte unui Dumnezeu adevărat şi presupun că are comunicare cu acest Dumnezeu viu şi adevărat.

(Observaţia 23: Asocierea pripită între “Este foarte simplu...” şi “...presupun că...” nu e de bun augur. Asta ar putea explica şi experienţele dureroase şi “duşurile reci” prin care a trecut M.Z. în ultimii 20 de ani, plată pentru superficialitatea anilor ’90, pe când totul i se părea “foarte simplu”, pentru motivul că îşi permitea să “presupună că...”)

Reporter: Oricare dintre noi putem vorbi cu Dumnezeu în acest mod, direct?

Marian Zidaru: Mi se pare normal. Dumnezeu are puterea şi libertatea de a vorbi cu oricare dintre noi. Nu cred că este un om care să-i ceară lui Dumnezeu să-i deschidă ochii şi Dumnezeu să-i închidă, dacă această cerere este făcută cu inima smerită...

(Observaţia 24: Şi acest răspunsul este tangent pe lângă întrebare. Reporterul întreba dacă “poate orice om dialoga cu Dumnezeu în acest mod?”, adică “să întrebe ceva şi să primească apoi de la Dumnezeu un răspuns, pe care să-l poată recepţiona direct, prin simţul auzului”. Este evident că reporterul se referea la auz, pentru că oricine îl poate interpela pe Dumnezeu, dar puţini se pot lăuda că au primit răspuns direct de la El. La această întrebare, reporterului i se răspunde: “Desigur, Dumnezeu poate orice, căci este Atotputernic”. Sau, mai pe scurt, dialogul surzilor arată cam aşa:
Întrebare: “Poate omul să-L audă?”
Răspuns: “Da, Dumnezeu poate să-i vorbească!”)

În zona ortodoxă lucrurile stau mult mai simplu. Dumnezeu a descoperit prin “Cuvânt” că Bâncuşi a fost primul apostol al lucrării Duhului Sfânt, adică al acestei lucrări care se revarsă peste România, iar Gheorghe Zamfir este cel care-i cântă României “Cântarea Cântărilor”. Eu ca artist nu văd nici o diferenţă între tonul pe care-l găsesc în “Cântarea Cântărilor” şi cel din muzica lui Gheorghe Zamfir...

(Observaţia 24: Pucioşii mai fac referiri în “revelaţiile” lor la Masa Tăcerii şi la Coloana Infinitului ale lui Brâncuşi, considerându-le semnificative pentru “profeţiile” lor:
“–Am văzut masa tăcerii, şi de jur împrejur scăunele de piatră”[Citat din Cuvântul Pucios, de la data de 11/24 august 1990]
“– Am înţeles. Coloana Infinitului, lucrată de Constantin Brâncuşi, când m-am uitat în mână ce aveam. Aveam în mână rămase din prescură două sau trei forme, aşezate una peste alta, aşa cum sunt reprezentate în stâlpul care poartă denumirea de Coloana Infinitului, şi am primit să înţeleg că trebuie să lucrăm pentru acest popor proorocit şi că acela care a lucrat aceste reprezentări de taină este prooroc.
– O, mămică, măi copilul meu, voi numai să vreţi cu mine, că niciodată nu s-au lucrat taine mai mari ca acestea ce se lucrează azi cu voi, şi toţi cei câţi au fost prooroci pentru vremea de azi vă aşteaptă cu împlinirile, ca să se bucure de munca lor. Începutul ce ţi s-a arătat în mânuţă, acesta este începutul Noului Ierusalim” [Citat din Cuvântul Pucios, de la data de 11/24 septembrie 1990]
Deci, se afirmă negru pe alb că Brâncuşi ar fi fost “prooroc” şi începutul Noului Ierusalim, chiar înainte de “proorociţa” Virginia!
Se ştie că ansamblul monumental de la Târgu Jiu, care include şi Masa Tăcerii, a fost inaugurat la data de 27 octombrie 1938. Înseamnă că proorociţa Virginia, care îşi începe „lucrarea” abia în 1955, nu este prima „apostoliţă” şi „proorociţă” a Duhului Sfânt şi a acestei „lucrări” pucioase, îndată ce aici se spune că „primul apostol al lucrării Duhului Sfânt, adică al acestei lucrări care se revarsă peste România” a fost Constantin Brâncuşi. Paradoxal, Brâncuşi nu apare în lista celor cinci “trâmbiţe” care o preced pe “trâmbiţa” Verginica. Astfel, inconsecvenţele pucioşilor la acest capitol devin tot mai evidente şi tot mai grave.)

Reporter: Revin la o întrebare anterioară. În cazul în care Biserica Ortodoxă va refuza să-şi dea acordul pentru această lucrare, credeţi că va fi sortită pieirii?

Marian Zidaru: Biserica Ortodoxă este sortită învierii şi veşniciei. Nu va pieri niciodată. Cei care nu slujesc cum trebuie acestei Biserici sfinte, aceştia îşi vor pierde harul şi în locul lor Dumnezeu va ridica o preoţie nouă şi sfântă...

(Observaţia 25: Pentru a doua oară, M.Z. evită răspunsul la această întrebare, care îi apare deosebit de incomodă. Din nou auzim un răspuns care trece pe lângă întrebare, din nou dialogul surzilor:
Întrebare: “Va pieri această “lucrare”, dacă ea nu va fi validată de Biserica Ortodoxă?”
Răspuns: “Nu, Biserica Ortodoxă nu va pieri niciodată!”)

Reporter: Vedeţi între preoţii actuali nişte oameni care ar putea constitui o avangardă a acestei noi preoţii?

Marian Zidaru: Nu ştiu. Sper. Sper ca adevărata generaţie de preoţi să fie preoţi care lucrează cu Duhul Sfânt. Din câte am înţeles, preoţia este un dar de la Dumnezeu, care nu poate fi luat cu de-a sila. Preotul trebuie să fie chemat spre preoţie de către Dumnezeu... Moise a fost chemat de Dumnezeu ca să-i dea poruncile şi nu Moise I-a impus lui Dumnezeu ca să-i dea poruncile...

(Observaţia 26: Deşi M.Z. recunoaşte că preoţia este un dar indelebil, primit de la Dumnezeu prin hirotonia episcopului, în prezent liderii pucioşi pretind că numai preoţia lor este valabilă, cu toate că “preoţia” lor este primită fără hirotonie. Toţi ceilalţi preoţi din BOR nu mai sunt recunoscuţi şi nici solicitaţi de către pucioşi, deoarece ei consideră că aceşti preoţi au “pecetea lui Antihrist”. Ceea ce arată o radicală schimbare de optică în ideologia pucioşilor, în decurs de câţiva ani.)

Reporter: De la Cincizecime lucrurile s-au mai schimbat, în sensul că preotul trebuie să fie ales de Dumnezeu şi de popor şi să aibă, ca atare, o dublă responsabilitate, deci să fie ales şi de Biserică, care este deţinătoare, prin Taine, a Harului.

Marian Zidaru: Cunoaştem cu toţii că la momentul Cincizecimii Duhul Sfânt s-a pogorât peste Apostoli. Deci în puterea lor stătea să transmită mai departe darul preoţiei. Nu cred că unul din Apostoli putea să transmită darul preoţiei unui nevrednic. Nu cred că ei puteau să aleagă un păcătos ca preot al lui Dumnezeu. Dacă de-a lungul timpului acest filon apostolic al preoţiei a fost încălcat, asta nu cunoaştem, dar după felul în care arată preoţia în zilele de astăzi, mă tem că da, şi mulţi sunt preoţi contrafăcuţi.