Citat:
În prealabil postat de coralina
Doamne ajuta!
Delia, imi plac foarte mult postarile tale insa as vrea sa te intreb, vizavi de cele scrise de tine mai sus, cum impacam dorinta de mantuire personala cu eventuala lipsa de dorinta de mantuire a sotului / sotiei? Viata ne aduce uneori in situatii de genul: sotia - credincioasa, interesata sa faca tot ce-i e in putinta pentru a se mantui; sotul - necredincios, ateu, in apostazie, etc. Sau invers.
Cum procedam in asemenea situatii?
Bineinteles ca i se poate reprosa celui "credincios" din familie ca nu a ales "cu cap" in momentul in care s-a casatorit cu respectiva persoana, insa, asa cum stim prea bine, pocainta poate interveni oricand pe parcursul vietii unui om. Cazul celor 2 soti care-si impreuna-lucreaza mantuirea e "de manual", reprezinta exceptia in zilele noastre, restul situatiilor fiind extrem de "pestrite".
Asadar, n-ar fi constructiv sa prezentam si variantele "de lucru" pentru acesti crestini?
Ceea ce am ingrosat in postarea Deliei e foarte adevarat insa cu grad de aplicabilitate redus...
Doamne ajuta!
|
draga coralina
Da, e adevarat, fiecare om e un caz unic si mantuirea fiecaruia e o taina.
Unii traiesc in familii cu situatii dramatice cu scandaluri zilnice , altii au cele mai propice conditii de studiat si de rugaciune.
Si intre extremele astea sunt multe, multe nuante. Nu sunt doua situatii identice.
Si totusi mantuirea, atat cat tine de noi, e legata de dorirea noastra de a fi cu Dumnezeu si de a scapa de pacate si de a face binele.
Stii cum se zice, unde l-a pierdut omul pe Dumnezeu? In Rai
Si unde L-a gasit? In Iadul suferintei si necazurilor.
Acuma, depinde de la caz la caz dar din orice situatie se poate iesi invingator sau invins. Depinde daca L-ai luat pe Dumnezeu ca aliat.
Nu am nici o pretentie ca as pricepe ceva din tainele lui Dumnezeu si nici nu cred ca
ne-a predestinat dupa vreun criteriu aleatoriu, ci doar ca in prestiinta Lui, Dumnezeu stie ce ne este de folos fiecaruia.
Poate e un exemplu vulgar, dar se zice ca in viata nu conteaza sa ai carti bune, ci sa le joci bine pe cele pe care le ai.
Ca daca tot ma chinui sa inteleg de ce asa si nu altfel, de ce mie Dumnezeu mi-a dat asa si la celalalt altfel, ajung ca in loc sa traiesc viata sa ma dedic descifrarii hieroglifelor din viata mea.
Nu zic sa traiesti fara sa te straduiesti sa intelegi , ci doar sa accepti ca sunt lucruri pe care le poti schimba, altele nu tin de tine iar tot ce trebuie sa faci e sa-I ceri lui Dumnezeu sa-ti dea intelepciunea sa faci diferenta dintre ele.
Banuiesc ca un raspuns duhovnicesc la ce m-ai intrebat ( desi eu nu stiu sa dau sfaturi si nici nu pretend cuiva sa ia drept reper ce zic eu ) ar fi sa ai multa rabdare cu cei de langa tine si multa rugaciune si nejudecare.
Ca asa cum si cu mine are Dumnezeu rabdare chiar de vede cat trag pisica de coada si ma invart in cerc, tot asa si cu ceilalti are rabdare si pe toti ne ingaduie si ne asteapta.
De este unul in familie macar care merge la biserica , cred ca Dumnezeu nu trece asta cu vederea.
O intreba cineva pe Maica Siluana “ce sa facem pentru cei din familie care nu merg la biserica? “ si maica a zis “pai, sa-i duceti pe targa.
Stiti ce e inseamna a duce pe cineva pe targa la biserica, nu?” Adica a-l pune pe pomelnic la fiecare Liturghie” si sa lasi restul in seama lui Dumnezeu.
Si in rest sa te porti normal si sa vezi in orice om chipul Celui care ne-a creat pe toti.
Si sa nu incerci sa convingi pe nimeni cu forta iar daca iti pune inadins piedici poti sa-i spui civilizat ca asa cum tu ii respecti optiunea sau necredinta , sa-ti respecte si tie credinta si dorinta.
Iarta-ma te rog ca suna asa de teoretic dar in lipsa unui caz concret pot doar sa vorbesc cu aproximari.
Multumesc pentru aprecieri, dar postarile mele , daca nu ai sesizat pana acum, sunt in mare parte copy/paste de la altii care chiar stiu, ca de as zice de la mine, s-ar inchide tot forumul.
P.S. Daca nu poti vorbi cu un om despre Dumnezeu si mantuire pentru ca nu-l intereseaza, vorbeste cu Dumnezeu despre el, ca pe Dumnezeu sigur Il intereseaza.