@ Fani, ce am dorit eu sa zic cu acel post este ca noi acordam o importanta prea mare sexualitatii, si nu in acel aspect al ei care e cel mai important (importante sunt cu adevarat consecintele ce pot decurge din act, adica zamislirea).
Nu trebuie neaparat sa fii obsedat ca sa acorzi o importanta prea mare sexului. Ajunge sa crezi ca este
indispensabila vietii de cuplu. In momentul in afirmam ca:
- fara sex nu este echilibru in cuplu
- ca de ce e voie doar in zilele x y z
- ca de ce trebuie sa fim abstinenti inainte de Impartasanie
- sau dupa
- ...
Din acestea rezulta ca noi recunoastem ca s-ar putea sa fie o problema mare (de cateva zeci de pagini
) cu aspectul acesta al vietii omului, si recunoastem problema asta inainte chiar ca ea sa se fi produs (nu cred ca scrie cineva pe-aici cand e excitat si nici nu cred ca poate cineva sa prezica momentul in care va fi, si daca acel moment va fi intr-o sambata sau nu).
Faptul ca discutam atat de mult despre lucrul asta arata limpede ca ne roade foarte mult
psihologic. Si ca, in afara oricarui stimul sexual fiind, totusi gandurile acestea ne domina cumva prin "absenta". Perspectiva de a nu mai face dragoste in anumite zile (in care repet, nici macar nu stim daca vom dori sau nu), starneste in toi toate duhurile de impotrivire si razvratire.
Pe mine cel mai mult ma intereseaza lucrul asta :) De ce opunem rezistenta unui lucru care nici macar nu e sigur ca se va intampla :) Si tot razvratindu-ne noi, in loc sa zicem simplu ca vedem ce facem la fata locului, tot discutand pe tema asta si gasindu-ne justificari la acte/caderi/pacate/evenimente din viitor, ma tem ca prin asta si facem self fulfilling prophecies. Daca nu vrem sa fie altfel, daca nu ne putem macar imagina ca se poate gandi/exista si altfel, nu vom ajunge niciodata sa vedem cum este acel altfel. Adica suntem sclavii unui tipar pe care noi insine ni l-am faurit.
Si acum un exemplu: astazi in policlinica a venit o doamna de 60 de ani, cu o tulburare etichetata ca depresie. Sotul era cu ea. Doamna se plangea ca nu are chef de nimic, ca tremura, ca are stari de rau, ca fusese in mai multe servicii de medicina interna care o trimisesera acasa sau la psihiatrie. La un moment dat a spus ca vrea sa share ceva mai intim si l-am rugat pe sot sa iasa afara.
Eh, nu e nevoie, a zis ea,
i-am spus si lui, stie. Si ne-a povestit cum de 15 ani, de cand a intrat la menopauza nu mai are viata sexuala cu sotul,
ca ii reproseaza lui lucrul acesta, el fiind impotent,
ca s-a gandit chiar sa apeleze la o cunostinta, pentru satisfactie. Am intrebat-o, si aici devine interesant,
daca simte fizic nevoia de sex. Raspunsul a fost:
nu.
Dar ziceti si dvs, viata sexuala e importanta pentru sanatatea omului, nu?
O fi, dar nu atat de importanta incat sa te impinga in bratele vecinului pensionar, mai ales daca si recunosti ca nici macar nu ai chef. Circumstanta atenuanta ar fi fost ca doamna sa aiba nevoie de afectiune (sunt oameni care confunda lucrurile): insa de aceasta are parte pentru ca sotul ii face toate poftele, el face toata treaba in gospodarie si nu o lasa niciodata singura. Iar ea ii reproseaza acel unic lucru pe care el nu il mai poate face si de care trupul ei nici macar nu are nevoie.
Si e o femeie ca multe altele, nici vorba sa fi fost obsedata de sex (cel putin nu asa cum imi imaginez eu pe cineva obsedat de sex
). O bunica cu batic pe cap si cu vata in urechi, sa n-o traga curentul. Care nu simte trupeste nevoia. Dar care poate, daca ar ajutat-o intelectul si educatia, ar scrie si ea volume intregi despre importanta sexului in viata de cuplu :)
PS: Ce i-ati fi spus voi acelei doamne? :D