uite in seara asta chiar simt nevoia sa scriu simplu si clar ce-mi vine in minte si ce gandesc asa cum simt fara sa-mi mai recitesc postul, fara sa ma mai gandesc de 10 ori (desi asa poate nu e asa de bine) dar IL las pe Dumnezeu sa-mi calauzeasca mainile pe tastatura in timp ce scriu (rugandu-ma cu mintea si cu sufletul sa o faca).
dupa ce am terminat de citit de unde n-am mai citit ce ati scris, am ajuns la ultimul post al sophiei si mi-a venit sa oftez si am spus (da am spus cu voce tare caci sunt singura in casa si nu ma aude om, ci doar Domnul "Doamne te rog, ajut-o pe sora mea Sophia sa inteleaga, si da-mi Doamne si mie putere sa inteleg, da-mi intelepciune sa pricep si sa nu vorbesc/scriu doar vorbe'n vant").
Si pentru ca tot la sophia mi-a ramas gandul (nu stiu de ce simt aceasta legatura sufleteasca atat de puternica acum cu zbuciumul care reiese din postarile ei - poate pentru ca a fost candva si al meu, si poate inca mai este) am sa incerc eu sa fac ceea ce spunea ca-si doreste. Sa scriu despre mine. cu exemple proprii, traite si nu luate cu copy si paste de pe vreun site.
am trait cu multi barbati, am trait in pacat, necununata, am facut sex, am facut avort, mi-am jucat mantuirea la ruleta ruseasca cu prezervativul si metoda calendarului (anticonceptionale nu am luat niciodata dar nu din motive de credinta ci din cauza ca nu le suporta ficatul meu).
Am trait f multi ani in starea aceasta. Nu am sa intru in detalii cum si de ce m-am "trezit". pentru ca nici n-as sti sa explic. stiu doar ca Domnul s-a indurat de mine si nu m-a lasat singura nici o clipa, nici macar atunci cand eu nu stiam de EL si nu-L cautam si nu respectam poruncile Lui.
Am sa scriu insa despre ceea ce simt acum, in momentul de fata, cand m-am intors la Dumnezeu, la dreapta credinta, de cand am inteles/acceptat, mi-am impus atunci cand ma luptam cu mine insumi sa ma rog, sa nu renunt sa merg la sfanta Liturghie chiar daca mi se pun zeci de piedici si ispite in cale, sa-mi plec genunchii si sa ma rog chiar si atunci cand parca nu simt nimic din cuvintele rugaciunilor, sa persist in aceasta oricum si sa indraznesc sa cer de la Domnul la nesfarsit iertare pentru pacatele mele.
chiar si acum am ajuns sa cad in pacat cu un barbat (nu sunt casatorita)... ce a diferit insa?
faptul ca dupa ce am facut pacatul nu am simtit ce simteam inainte ci numai rusine si cainta si frica si totusi speranta ca Dumnezeu ma va ierta daca ma spovedesc si daca imi propun si ma si straduiesc sa nu mai repet pacatul. si au mai fost ispite dar am reusit sa le biruiesc. Domnul ma intareste daca vede ca si eu ma straduiesc.
chiar simt ca daca eu fac un pas catre EL, EL face 10 pasi catre mine.
Incerc sa ma rog cat mai mult pot si sa nu uit nici o clipa ca voi cadea, ca voi obosi iarasi, ca sunt prada ispitelor trupului si ca nu voi reusi nimic fara ajutorul Lui.
|