Fiecare om, când vine pe pământ,
Este un imn de imensă iubire
Al Dumnezeului Sfânt;
Ochii sunt sărutările Lui,
Mâinile blăndele mângâieri,
Gura șoaptă de Dumnezeiască iubire...
Negrăit de frumoase – nobile –
Darurile Lui pentru omeneasca fire,
Așa am venit eu pe pământ,
Fulg legănat, cântec de lumină sfântă;
Știam cât de dureroase-mi vor fi căutările,
Cât de chinuitoare așteptările...
Atunci când m-ai trimis, Doamne,
Lumea să o cunosc,
Să învăț binele,
Să iubesc oamenii așa cum sunt...
De aceea umărul Ți-l caut neajutorată,
Dumnezeiescule Tată,
Veghează-mă, Dulce Mângâietorule,
Salvează-mă,
Atotștiutorule !
__________________
Cel ce crede, se teme; cel ce se teme, se smereste; cel ce se smereste, se îmblânzeste; cel blând, pazeste poruncile; cel ce pazeste poruncile se lumineaza; cel luminat se împartaseste de tainele Cuvântului dumnezeiesc. (Sfântul Maxim Marturisitorul)
|