Să izvorască dragostea mea pentru Tine,
În cascade de lumină
Să se contopească
Stropii divini,
Fruntea și obrajii plânși
Să-Ți răcorească!
Balsamul lacrimilor e durerea,
Încătușată, suspinândă mângâiere…
Înflorește-mă cu dorul de a fi
Iubire, adevăr și bine și speranță,
Maiestosul rod al zorilor de zi.
Mă înalță printre edenice chipuri serafice
Celeste harpe la iubirea Ta,
Arta mă transformă,
Mă răvășesc în diafane forme,
Adorm in valuri sonore,
Trezește-mi inima să te adore!
Te chem,
Din țărmuri tremurânde
Ecoul îmi răspunde,
Lumina necreată fiinta îmi cuprinde,
Șovăitoare mă îndrept,
Dar până când
ȘI până unde?
__________________
Cel ce crede, se teme; cel ce se teme, se smereste; cel ce se smereste, se îmblânzeste; cel blând, pazeste poruncile; cel ce pazeste poruncile se lumineaza; cel luminat se împartaseste de tainele Cuvântului dumnezeiesc. (Sfântul Maxim Marturisitorul)
|