Când vă rănesc, prieteni,
Îl văd pe Dumnezeu plângând;
Posomorât, cerul varsă lacrimi,
Tristețea ierbii mă oprește
Să mai calc pe ea,
Gemetele copacilor-durere surda,
Florile palide își pleacă timide capete;
Neputința mea de-a vă iubi, de-a vă ierta
Mă doare,
O lacrimă strivită
E dragostea-mi ce moare,
Inimă curată aștern sub bolți de stele,
Îmi cert sufletul să vă aline
Cu lacrimile mele.
__________________
Cel ce crede, se teme; cel ce se teme, se smereste; cel ce se smereste, se îmblânzeste; cel blând, pazeste poruncile; cel ce pazeste poruncile se lumineaza; cel luminat se împartaseste de tainele Cuvântului dumnezeiesc. (Sfântul Maxim Marturisitorul)
|