Ca un crinr însângerat
Înflorise speranța
Roua regală impurpurase
Obrajii inimii,
Mîngâietoare aripi de sidef
Străpungeau carcasa amorfă,
Acordurile lirei se înăltau,
In imn dureros se impleteau
La crucea pătimirii Tale.
Eram un arbore falnic,
Securile nu puteau sa muste,
Seva se oțelise pentru eternitate,
Coaja de diamant
Zdrobea dintele de răutate;
Neștiința lor
Făcuse din umilirea mea
Lemn pentru crucea Ta.
Cuiele în trupul meu străpuns
N-or să Te mai doară,
Doream să-Ți fac suferința ușoară.
Mi-am plecat tăcutele ramuri.
Atins de miresmele Tale
Frunzișul a îngenuncheat,
În sunet foșnitor.
Mistuit de dor clocotea
Să devină rugă
Mileniului următor.
__________________
Cel ce crede, se teme; cel ce se teme, se smereste; cel ce se smereste, se îmblânzeste; cel blând, pazeste poruncile; cel ce pazeste poruncile se lumineaza; cel luminat se împartaseste de tainele Cuvântului dumnezeiesc. (Sfântul Maxim Marturisitorul)
|