Citat:
În prealabil postat de maria32
si inca ceva. tot foarte personal. Eu una simt nevoia de reguli, de legi. simt ca daca Dumnezeu ma lasa de capul meu si nu ma indruma prin invataturile sf parinti, ale duhovnicului, prin canoanele bisericii... voi cadea iar si iar si iar.
eu simt nevoia sa mi se spuna nu ai voie in ziua x, in ziua y si in ziua z, nu e bine sa aia si aialalta. si cu cat mai neconforme cu gandirea mea lumeasca sunt regulile cu atat mi se pare ca le pot imbratisa si respecta mai mult.
cel mai greu lucru de acceptat pt mine a fost acela ca nu pe lumea asta trebuie sa fiu fericita - nu cu o fericire lumeasca cel putin. Dar dupa ce am simtit acest "adevar" in insasi fiinta mea nu am mai avut probleme.
Caile Domnului sunt nebanuite si daca reusesti sa zici din suflet macar o data "Faca-se voia Ta Doamne", EL lucreaza inspre intelegerea si luminarea din mintea ta.
Desi, cu cat inaintez pe aceasta cale , cu atat sunt ispitele si incercarile mai mari. Dar asta nu-mi e spre deznadejde ci spre bucurie.
|
Eu inteleg ca regulile ajuta. Si pe mine ma ajuta. Doar ca imi dau seama pe masura ce trece timpul ca Dumnezeu nu ne opreste la asta si ne cere sa trecem mai departe, sa devenim adulti responsabili, nu copii care asculta doar de parinti.
Maria, gandeste-te ca se spune ca regulile sunt bune pentru inceput dar ca incetul cu incetul trebuie sa facem lucrurile in libertate si din dragoste si nu urmand regulile. Cam asta ar fi calea crestina.
Sigur ca anumite lucruri chiar trebuie urmate - ferirea de relatii sexuale inainte de castaorie de exemplu, pentru ca nu este o regula in sine ci sta la baza definitiei casatoriei si a respectlui fata de celalalt si a responsabilitatii crestine. Cum spune sf Pavel, cand te unesti cu o femeie te faci una cu ea.. De aici responsabilitatea.
Dar alte reguli... Cred ca sunt acolo ca sa ne ajute, sa ne indrume, nu ca sa ne constranga. Aici ma refer la regulile stricte de abstinenta in cuplu si la posibilitatea contraceptiei.
In legatura cu ce scrii in celalalt mesaj si ce scrie Jane: sigur ca altfel vezi lucrurile cand ai trait o viata sexuala in afara casatoriei si ai ajuns poate chiar la avort. Daca pe urma te intorci la credinta si te casatoresti, amintirile din perioada dinaint te pot tulbura si poate sa iti para mai importanta abstinenta decat trairea sexualitatii, pe care o ascociezi fara sa vrei chiar cu pacatul si lipsa responsabilitatii. De acceea de ex. Sf Maria Magdalena a plecat in pustiu si nu s-a casatorit.. (este un caz extrem, evident)
Dar poate voi cei care ati trait astfel de lucruri ati putea sa incercati sa -i intelegeti pe cei care au trait altfel, si pentru care poate sotul sau sotia este primul partener. Ei nu au cunoscut sexualitatea in afara casatoriri. Pentru ei, ea nu este legata de pacat. Oare nu este normal sa o perceapa altfel?
(Nu spun asta ca sa judec..)
Pentru Jane: sigur ca trairea concreta a sexualitatii nu este indispensabila. Exista situatii in care unul din soti se imbolnaveste. Exista batranetea, impotenta. Sigur. Daca ni se intampla asa ceva, putem sa ne manifestam dragostea si tandretea si pe alte planuri (si nu, Sophia, nu este motiv de divort in Biserica ortodoxa ci in cea catolica unde se considera ca facerea copiilor este motivul principal pentru care cei doi se casatoresc - cel putin pana de curand se considera asa). Dar este altceva sa spui ca pentru un cuplu de oameni sanatosi si inca tineri s-ar putea tot atat de bine lipsi de ea, ca ar fi chiar normal si bine sa o faca (de ex. ca sa traiasca o cununie alba sau ca sa nu aiba copii). Sigur ca este numai un mod de exprimare si traire a unirii si a drgostei, nu unirea si dragostea in sine. Dar este un mod firesc, omenesc.
Noi oamenii suntem suflet si trup, este normal ca si trupul sa fie angajat in aceasta daruire totala a dragostei dintr-un cuplu. Asta este situatia normala, nu cea a bolii si a suferintei care este o exceptie,
o cruce suplimentara de purtat. Este ceva greu, nu este dat decat unei minoritati.
Cred ca tot ce este al nostru, omenesc, trebuie trait in Hristos deci transfigurat. Daca noi nu suntem in stare sa incercam macar sa includem si sexualitatea in viata noastra duhovniceasca, eu cred ca ea se va intoarce mai degraba impotriva noastra. Daca o traim cu rusine, ca pe ceva necesar facerii copiilor, sau slabiciunii noastre, ca pe o concesie ('o iesire tolerata', cum spunea un vajnic ortodox pe aici), atunci ea se transforma in monstru care ne ataca in alte parti. Sau in fine, o parte din noi se atrofiaza.
Daca vrem sa o transfiguram prin asceza pura, atunci sa nu ne casatoitm, sa alegem calea manastirii sau a celibatului. Dar daca ne-am casatorit, sa
asumam si sa luminam si acest aspect al persoanei noastre.