[vsovivi]

În prealabil postat de mariamargareta

217. “Fenomenul PUCIOASA” văzut de criticul de artă Erwin Kessler(II)

Reproducem în continuare acest articol, cu observaţiile de rigoare.

(Observaţia 1: E.K. este profund dezinformat, într-o manieră absolut imparabilă, vis-a vis de statutul real al lui M.Z. în cadrul sectei de la Pucioasa.Nici vorbă de vreo “vocaţie profetică” la Zidaru, îndată ce nu el era “profetul” Noului Ierusalim. Zidaru era doar paravanul sub care adevăratul pretendent la rangul de “profet” [o numim aici pe Mihaela Tărcuţă, “proorociţa” de la Pucioasa, care trăgea din umbră sforile, marionetele ei fiind Marian şi Victoria Zidaru] îşi lansa la vedere ereziile, sub sigla sacrosanctă “Cuvântul lui Dumnezeu”)

(Observaţia 2: “Fericitul” de atunci M.Z. era autor doar al proiectului estetic, deoarece cel profetic era, după cum am mai spus, prefabricat de “proorociţa Mihaela”. Estetica lui M.Z se mlădia în jurul ereziilor ei, pe care el le privea cu naivitate, nădejde şi entuziasm, şi cărora le dădea un credit absolut, de un “optimism şocant”, fără a lua în calcul posibilitatea – măcar teoretică – a unei înşelări. Anii au trecut, şi astăzi se poate spune cu certitudine că ”preafericitul” M.Z. nu “prea mai e fericit”, căci a pierdut pe vecie tutela “ocrotitoare” şi perspectiva “mântuirii” oferite de “proorociţa de la Glodeni”)

(Observaţia 3: Tocmai aceasta este dovada vizibilă şi palpabilă a înşelării sale. Partea proastă este că utopia lui s-a prelungit nu doar 2,3 sau 5 ani. Mai bine de 15 ani au trecut de la aceste „proorocii” exaltate, care proclamau iminenţa „raiului pe pământ” şi nu oricum şi oriunde, ci aici, în România, sub egida „teocraţiei” originale imaginate de liderii pucioşi în momentele lor de alienare nocturnă. După toţi aceşti ani de speranţă oarbă pentru pucioşi şi afundare în mocirla degringoladei economice pentru ne-pucioşi, situaţia stă mai prost ca oricând. Românii sunt hărţuiţi astăzi de propriii lor conducători, care au vândut între timp ţara bucată cu bucată, ţipând pe la mitinguri „noi nu ne vindem ţara!”. Datoria externă este uriaşă. Sănătatea publică este dezastruoasă. Declinul cotidian doare, iar „beatitudinea pro­fetizată de către Zidaru” rămâne o expresie a neputinţei omeneşti de a scruta tainele viitorului, pe care acest artist a acoperit-o cu generozitate, cu o viziune împrumutată de la falşii profeţi ai Pucioasei)

(Observaţia 4: Nu numai o operă personală avea în spate M.Z. El era împins de la spate de o “proorociţă” plină de mândrie şi de aspiraţii ascunse de a conduce o ţară întreagă prin intrigi ţesute într-un regim pseudo-teocratic. M.Z. era o marionetă docilă, un purtător de “Cuvânt” al liderilor sectei de la Pucioasa. El transforma “Cuvântul” în materie, urmând ca materia să fie mai convingătoare decât “Cuvântul”. Experimentul însă a eşuat, chiar după tentative repetate, concretizate în Expoziţii, Festivale, Tabere şi “Ateliere de creaţie creştin-ortodoxă”)

(Observaţia 5: Premoniţia lui E.K. este remarcabilă: chiar aşa a şi fost. Rromânismul pucioşilor a căpătat treptat accente delirante, până la a prezice o “închinare” universală a popoarelor lumii în faţa “poporului rromân” văzut ca un ales şi predestinat , o rasă pură a cărei limbă , limba rromână, se va impune printr-o dominaţie strivitoare în defavoarea celorlalte limbi de pe glob)

(Observaţia 6: Zidaru nu avea o vocaţie mesianică, îndată ce el era doar un emisar al liderilor pucioşi, care îl manevrau din umbră. Excentricităţile sale, cum ar fi crucile strâmbe sau îngerii ciungi, nu puteau fi acceptate în nici o circumstanţă ca expresii ale erminiei canonice ortodoxe, iar “Opoziţia” despre care vorbeşte E.K. sugerează contracţiile spasmodice ale schismei care nu a încetat să se adâncească între secta pseudo-ortodoxă “Noul Ierusalim” şi Biserica Ortodoxă Română)

(Observaţia 7: În realitate, “marfa de contrabandă” care era traficată de M.Z. nu este “monarhia” ci “teocraţia originală”, în care regele are doar un rol decorativ. Adevăraţii dregători pe care îi susţinea cu naivitate M.Z. prin arta sa sunt liderii pucioşi-proorocii mincinoşi, care au imaginat o suveică nemaiîntâlnită şi nemivăzută a ucazurilor “teocratice”: “proorocul” pucios [Mihaela] le concepe ca nişte “Cuvinte” căzute din cer şi le pasează “preotului-arhiereu pucios” [Nicuşor]. Acesta proclamă ucazul ca divin şi oficial şi apoi îl transmite regelui [ regele Mihai I ] prin soli de nădejde; iar regele se execută, adică “guvernează” poporul aşa cum i s-a trasat “de sus”. Când are nelămuriri, regele cere “indicăţii” la preotul pucios, acesta îl întreabă pe proorocul mincinos, şi cercul se închide)

(Observaţia 8: Asta şi explică de ce M.Z. şi soţia sa sunt printre puţinii intelectuali sau oameni şcoliţi pe care liderii pucioşi i-au suportat în jurul lor: cota lor era prea înaltă ca să nu se profite din plin de ea. Dar, când vârzările operelor de artă ale Zidarilor s-au diminuat, urmând trendul general al recesiunii economice, liderii pucioşi au considerat că “maurul şi-a făcut treaba, fiind cazul acum ca să mai şi plece, şi să-i lase în pace”)

(Observaţia 9: Fals! Sursa „iniţierii” lui Zidaru nu era Biblia, căci nu poate fi vorba acum de o nouă „iniţiere apostolică”, la 2000 de ani după iniţierea œcumenică pe care au făcut-o Sfinţii Apostoli în toată Lumea Veche. Sursa „iniţierii” lui Zidaru era de fapt o nouă „Biblie” şi o nouă „Evanghelie”, intitulată „Evanghelia după Sfânta Proorociţă Virginia”, cu care a fost el investit de către liderii pucioşi ca purtător de „Cuvânt” şi emiţător al noii Evanghelii de la Pucioasa [dar şi de receptor, adică de primitor de bobârnace de la ortodocşii scandalizaţi de iminenţa ecloziunii unei noi erezii], fiind apoi re-investit de fiecare dată ca post de emisie-recepţie al acestei noi ideologii pseudo-ortodoxe, „Noul Ierusalim”, la toate celelalte expoziţii care au mai urmat şi au apărut sub sigla „Atelierul de Creaţie Creştin-Ortodoxă Noul Ierusalim”, şi care au avut teme ideologice similare”)


(Observaţia 10: Foarte corectă observaţia. Nu mândria – căci Zidaru nu cunoaşte aşa ceva – ci inocenţa lui pernicioasă l-a făcut să fie până la urmă o victimă a liderilor pucioşi. Chiar dacă a găsit până la urmă resurse să se smulgă din mlaştina de minciună în care fusese afundat până la sprâncene, M.Z. va rămâne, indiscutabil, cu răni nevindecabile după această tristă experienţă, în care şi-a irosit cel puţin un sfert din anii maturităţii sale artistice, dar şi speranţa că Adevărul se va face tangibil prin samsarii pucioşi)

Concluzie. Deşi a sperat, Marian Zidaru a învăţat până la urmă pe propria lui piele că nu arta îl purifică pe om, ci numai Hristos în persoană îl poate duce pe om spre mântuire. În orice caz, pe el arta îl ducea pe o cale pe care până la urmă a dezavuat-o cu curaj, văzând că nu duce nicăieri, iar frumosul nu se îngemănează în mod obligatoriu cu utilul. Erwin Kessler a încercat din răsputeri să-l sprijine moral, neştiind însă dedesubturile acestei afaceri care se arăta optimistă şi frumoasă la suprafaţă, dar ascundea multă minciună şi mişelie pe dedesubt: “Noul Ierusalim”.

Iată 10 ''observaţii'' exact ca 10 ''perle'' şi apoi concluzia care-i şi întrece (pe ''meşteri'')...

Defapt sunt exact 10 cuie pe care ţi le-ai bătut prin propriile tale tălpi în scaunul din vagonul trenului cu care ai pornit-o spre nicăieri.

Şi cine crezi că o să vie să ţi le scoată după ce ţi-ai aruncat cleştele concluziv pe fereastră? Şi cine crezi că ia trenul spre iad doar ca să te salveze pe tine după ce ţi-ai blocat şi uşile de la vagon?

Dar ştiu că cei ce au părere bună de ei înşişi ca să lovească în Cuvântul lui Dumnezeu, din cei ce-L plinesc în taină, nu au ei nevoie ca să-i salveze cineva... o ştiu pe pielea mea... trufia e molipsitoare şi pe asta mizează ispavlovici învăţându-te cum să umplii caietul cu porci de slănină... ca să miroasă frumos. Să lucească exact ca ouăle de Paşti.