[mariamargareta]

Potrivit troparelor lui Erwin Melodul, Fericitul Marian "este unul din puţinii români care au reuşit în decursul acestor ani să-­şi ducă la bun sfârşit proiectele", "oferă o paradigmă estetică cât şi una existenţială şi morală totodată", "înfăţişează nu numai o artă care tinde la perfecţiune, ci şi pe el însuşi ca un model uman, care să fie ascetic, tinde la perfecţiune", "se situează la frontierele ideologiilor ca un "contrabandist al spiritului"", "este singurul artist complet pe care-l posedă cultura română", "este îmbibat de un optimism mesianic" şi, condacul stupefiant - "face parte din categoria "fericiţilor"" care în raport cu "real­itatea imediată a declinului cotidian", dispune de "un orizont apropiat al beatitudinii profetizante" ş.a.m.d ... Dacă la cele de sus adăugăm şi sforţările tânărului critic „hagiograf” de a chi­ureta opera Fericitului Marian de elucubraţiile mileraniste şi de retorica compilată a "profeţiilor" sale putem înţelege avatarurile pe care le provoacă actului critic lipsa de criterii şi surescitarea egolatră.

(Observaţia 7: S.D. evidenţiază că, probabil cea mai gravă tentativă a lui E.K. este de aceea de a prelua mesajele pucioase [promovate şi de Zidaru ca acoperire pentru creaţiile sale] şi a le îmbrăca în poleiala limbajului adulativ de profesie. Criticul nu mai critică, ci admiră, şi admiră în prostie, cu gura căscată. El vede în Marian Zidaru un “fericit”, termen care încearcă să sugereze o oarecare apropiere de rangurile bisericeşti cele mai înalte care beatifică pe păstorii cei vrednici, deşi M.Z. n-a avut niciodată vreo chemare sau vreo aplecare spre viaţa clericală. Tentativele lui M.Z. de a reforma Biserica din temelii prin mesaje de dincolo [primite de la persoane despre care el afirmă nonşalant că nu trebuie să ne preocupe cine sunt şi ce fac, deoarece „n-are importanţă” prin cine vine “Cuvântul” Pucios – nepăsare care s-a dovedit a-i fi aproape fatală, câţiva ani mai târziu] sunt cotate de E.Kessler ca fiind o “contrabandă a spiritului”. Milenarismul militant al pucioşilor, la care aderă entuziast şi M.Z., este ignorat de E.K. nu atât din neştiinţă, cât mai ales din calcul, ca să-i iasă pasienţa admirării fără rezerve)

Acest tip de admiraţie sinucigaşă a făcut ca biografia estetică a tânărului Kessler să calce pe urmele nefericitului des­tin al omologului său Werther. După o rafală de gafe este imatur ca cineva să mai spere că vreun profesionist sau vreun iubitor de artă cu mintea teafără vor mai pleca urechea şi îi vor mai lua în serios aprecierile critice oricât de perfecţionată şi de inspirată ar deveni redactarea acestora (şi în ciuda oricărui sufragiu circum­stanţial). Promiţătoare până de curând, vorbăria - discurs a lui Erwin Kessker are în prezent toate şansele de a fi înghiţită trep­tat de ambianţa gregară care a odrăslit-o.
Şi, totuşi, pentru ca tânărul nostru să nu deznădăjduiască cumva, este bine să ştie că mai grozavă decât sinuciderea estet­ică este sinuciderea morală şi mai cumplită decât aceasta este cea spirituală. Să nu fie! În rest... Păcat!

Concluzie. Sorin Dumitrescu identifică la Erwin Kessler o surescitare egolatră care îl împiedică să vadă pericolul sectei “Noul Ierusalim”, care îl investeşte pe Marian Zidaru în sol şi marionetă a liderilor pucioşi. Marian Zidaru este cotat ca “profet”, deşi el n-a făcut nici o profeţie de la sine, ci întotdeauna a reprodus “profeţiile” altora. Este cotat ca “fericit”, deşi el n-a avut niciodată o reală funcţie de conducere în sectă, iar experienţa ataşamentului lui la “Noul Ierusalim” s-a dovedit a fi un eşec personal cât se poate de trist. Este cotat un promotor al unei “paradigme estetice, cât şi al uneia existenţiale şi morale totodată”, deşi el a fost doar un ostaş ascultător care a încercat să dea formă văzută unor ordine de luptă cu morile de vânt, primite de la liderii pucioşi, seniorii războiului nevăzut dintre imaginaţie şi realitate.
Demersul lui E.K. este sintetizat de S.D. printr-un cuvânt care pune punctul pe i. Acesta este cotat drept păcat; nu păcat de moarte, ce-i drept... dar totuşi, păcat.