Să nu confundăm noțiunea de "canon", care este lege eclezială ce trebuie respectată și care are, ca orice lege, o activitate (adică nu se aplică nici retroactiv, nici ultraactiv) cu noțiunea de "canon de pocăință" pe care îl dă preotul confesor unui penitent și al cărui scop principal este remisiunea consecințelor temporale ale păcatelor (alt scop ținând de urcușul spiritual). În materie de canon de pocăință, nu există legi, decât cel mult orientări, iar confesorul este competent (și răspunzător în fața Celui care l-a delegat) să țină sau să nu țină seama de asemenea orientări, ori chiar, în cazuri speciale, să dea absolvire fără nici un canon de pocăință. Este, cred eu, o îndrăzneală cam mare să cerem socoteală preoților spunând că dau canoane de pocăință prea indulgente: credem ori nu credem că Dumnezeu vorbește prin gura lor și că, atunci când sunt în exercițiul Sfintelor Taine, acționează ca alter Christus ? Dacă spunem că noi credem aceasta, atunci înlocuiți propoziția "confesorul dă canoane prea indulgente" cu propoziția "Cristos dă canoane prea indulgente" și vedeți cum sună. Ce canon de pocăință a dat El tâlharului din dreapta ? Dar ușuraticei care era să fie ucisă cu pietre ? Eu zic să mulțumim Domnului că nu ne dă, prin gura preoților Săi, canoanele pe care, de fapt, le-am merita !
|