View Single Post
  #5  
Vechi 25.05.2010, 00:03:42
Mihnea Dragomir's Avatar
Mihnea Dragomir Mihnea Dragomir is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 15.02.2010
Locație: Ținuturile Loirei, Franța
Religia: Catolic
Mesaje: 7.736
Implicit

Citat:
În prealabil postat de Fani71 Vezi mesajul
Traditia canonica ortodoxa nu este un corp de legi ca in BC.
Puțin importă că sunt adunate într-un corp de legi sau sunt sub formă de facsimile. Codexurile nu servesc decât la numerotarea și accesul mai facil la legi, dar nu influențează caracterul lor de legi. Nici în BC canoanele nu erau grupate în corp de legi până la Codex Iuris Canonici, a cărui ediție princeps a fost abia în 1917 și s-a revizuit în 1984. Oare până în 1917 nu erau canoane pe care toți clericii și credincioșii sunt obligați moral să le urmeze ?


Citat:
Cheia folosirii canoanelor de acest al doilea tip o detin episcopii si preotii. Ei au primit harul de a lega si de a dezlega - nu canoanele. Canoanele nu sunt deasupra lor.


Biserica nu da legi altele decat poruncile date de Dumnezeu in Scripturi.
Aici vă contraziceți. Cu prima parte a celor afirmate sunt de acord, cu cea de a doua nu, fiindcă nu sunt protestant. Considerați că Sinodul de la Ierusalim, în care apostolii au hotărât ce putem mânca și ce nu putem mânca, a fost ultimul și că urmașii de azi ai apostolilor nu mai pot da asemenea hotărâri, ori dacă le dau, trebuie să le luăm sub titlu de inventar și să le urmăm nu cu aceeași rigoare ca cele din vremea apostolică ? Recitiți, vă rog, Fapte cap 15.

Când spuneți că episcopii și preoții dețin cheia, aveți dreptate. Dar NUMAI ei o dețin ! Nu noi, aceasta e mândrie și spirit schismatic. Spre exemplu: există un canon că vinerea trebuie să postim ? Există. Prin urmare, oricine nu postește vinerea, fără a avea dezlegare de la preot și fără a se califica în vreuna din situațiile de excepție (lăuzie, boală, închisoare etc) care ar fi prevăzute în acel canon sau în altele ulterioare date de Biserică săvârșește materie gravă. Deci, postul nu e facultativ, canonul nu e ceva de care putem moralicește să ținem seama sau să nu ținem seama. Când primim dezlegare (lucru pe care un preot bun îl face numai în anumite situații, deși e valid întotdeauna), nu înseamnă că nu mai există canonul: dacă suntem orbi și poliția ne permite să traversăm pe oriunde, asta nu înseamnă că nu mai există regula de a traversa pe zebră. La fel e și cu zilele când trebuie să mergem la Sf Liturghie. Acelea sunt marcate cu roșu în calendar și se numesc "zile de poruncă" și nu "zile cu participare opțională și benevolă", fapt care arată că Biserica ne poruncește și nu doar că ne recomandă să mergem la masa Regelui nostru.

Ca dovadă că așa stau lucrurile și că nu Biserica Ortodoxă ar crede că legile ei sunt orientative, ci că dv în mod eronat, în răspăr cu ea, credeți acest lucru, amintiți-vă de îndreptarele de spovadă pe care le veți fi citit, ori de întrebările preotului pe când erați sub epitrahil: nu ați citit și nu ați auzit întrebări ca: "ați ținut Postul?" sau "ați fost la Sf Liturghie?". V-ar întreba el asta, dacă nerespectarea acestor porunci ar fi materie ușoară ?

Acuma, mă iertați dacă am folosit expresii mai tari: nu aș fi făcut-o dacă nu ați fi repetat asemenea idee pe mai multe topicuri și dacă nu aș ști cât e de periculoasă pentru suflet, ori dacă acest lucru mi-ar fi indiferent. Vecinul dv, care nu se duce decât la Paști la slujbă și care mănâncă fleici în vinerea mare s-ar putea să aibă o scuză pe care Dumnezeu, în bunătatea Sa, o va găsi, să sperăm, valabilă. El nu știe de canonele Bisericii și poate că nu a auzit că trebuie să se ferească de anumite alimente. Poate că nu a văzut niciodată nici calendar bisericesc, nici îndreptar de spovadă și singura dată când a întâlnit ceva despre Dumnezeu a fost în școala profesională, când a citit "Biblia Distractivă". Dar dv ? Ce veți spune în ceasul acela ? "Doamne, păi eu am crezut că ceea ce hotărăsc apostolii Tăi e orientativ !" Mă tem că veți auzi: "Dar ți-am trimis cărți ! Te-am atras să auzi cuvântul Meu ! Ți-am aprins dorința de a mă urma ! Pentru ce Mi-ai răspuns astfel ?"
__________________
Doamne, Tu pe toate le știi ! Tu știi că Te iubesc !

www.catehism.com
http://regnabit.wordpress.com

Last edited by Mihnea Dragomir; 25.05.2010 at 00:10:15.
Reply With Quote