[vsovivi]

(Observaţia 8: Din nou o recunoaştere importantă: Erwin Kessler mărturiseşte că n-a fost niciodată la Pucioasa, şi chiar simte că e în defect pentru că n-a făcut-o. În mod sigur, dacă ar fi fost măcar o singură dată, ar fi devenit mult mai precaut în aprecieri. Dar aşa, el se prevalează de această “neîmplinire” ca să afişeze păreri personale cu caracter relativ, dar de un relativ dus până la nesiguranţă. Tocmai de aceea este nevoit să admită că, eventual, Sorin Dumitrescu ar putea chiar să aibă dreptate, în caz că el este mai mai umblat, mai informat, şi deci ştie mai multe. Este evident că Marian Zidaru nu a încercat să-l convertească pe Erwin Kessler , căci Marian Zidaru este foarte neîncrezător cu cei mânaţi exclusiv de curiozitate, dar nici nu se poate spune că a tăcut, fără a-i spune lui Erwin Kessler tot ceea ce crede)

(Observaţia 9: Erwin Kessler confundă obligaţia Sinodului Bisericii [şi nu a Patriarhiei, care este doar o instituţie religioasă cu caracter mai mult administrativ] de a se pronunţa ex cathedra asupra unor inovaţii dogmatice venite de aiurea, cu obligaţia creştinului de rând de a evita, preventiv, orice contaminare de surse sau învăţături care nu au fost validate în prealabil de autoritatea colectivă a Bisericii. De exemplu, o poruncă bisericească este aceea de a nu citi cărţi eretice: nu pentru că ar fi vorba aici de o interzicere oarbă, ci pentru că există riscul unor aprecieri greşite a celor citite, care să conducă apoi la deviaţionism sectar. Tot aşa şi cu o operă artistică al cărei mesaj este eretic: pe atei sau pe creştinii statornici în credinţă nu-i poate influenţa cu nimic în rău, ei putând rămâne nişte critici imparţiali, dacă e vorba de a a aprecia sentimentul estetic; însă pentru cel slab sau şovăielnic în credinţă, un entuziasm de moment în faţa unei erezii admirabile din punct de vedere estetic poate avea consecinţe dramatice aspra cursului vieţii lui. Aici se deosebesc fundamental Sorin Dumitrescu şi Erwin Kessler : dacă pentru primul, rătăcirea unui semen de-al său este un eveniment dureros şi intolerabil, acelaşi eveniment pentru Erwin Kessler este unul total indiferent, acoperit de preceptul libertăţii de opţiune a individului, care trebuie respectată. Cu alte cuvinte, sinuciderea spirituală este pentru unul o defecţiune inacceptabilă, iar pentru altul un drept inalianabil)

(Observaţia 10: Faptul că un colecţionar oarecare apreciază cu gusturile sale o creaţie artistică sau alta, fie ea şi eretică, nu legitimează cu nimic acea creaţie, nici nu-i sporeşte gradul de nocivitate ideatică. Faptul că un prelat de renume este prezent la o lansare de carte, nu face ca acea carte să devină, brusc, mai valoroasă decât era cu o zi în urmă. Erwin Kessler face însă o asociere vicleană între participarea părintelui Galeriu la lansarea unei cărţi în incinta ultimei expoziţii Zidaru, şi caracterizarea lucrărilor de acolo ca fiind expresii ale "adevăratei ortodoxii". Un cititor neatent va înţelege că părintele Galeriu s-a referit la toate lucrările de acolo, deci şi la acea carte [căci şi cartea era o „lucrare”, nu?] , ca fiind expresii ale "adevăratei ortodoxii". Or, Erwin Kessler se referea la „toate lucrările de artă de acolo” dar a făcut-o lacunar, ca să lase loc şi la interpretarea voită de el: cum că şi cartea [o colecţie de „Cuvinte” eretice pucioşeşti, tipărită fără a avea binecuvântarea vreunui ierarh ortodox] aducea un mesaj al „adevăratei ortodoxii”. Părintele Galeriu n-ar fi riscat să recomande călduros o carte pe care el nici măcar n-a citit-o, darămite să o studieze meticulos, cum ar fi fost cazul, dacă ar fi avut de gând.)

(Observaţia 11: Erwin Kessler sugerează în mod josnic, fără dovezi, că Sorin Dumitrescu ar fi avut o oarece invidie pe succesul crescând al lui Marian Zidaru, potenţat acum printr-o critică favorabilă a lui Erwin.
În primul rând că Sorin Dumitrescu nu avea nevoie de aşa ceva, el însuşi fiind un artist plastic foarte apreciat.
În al doilea rând, pentru că relaţia dintre Marian Zidaru şi Sorin Dumitrescu nu era una de rivalitate, ci mai degrabă de simpatie reciprocă.
În al treilea rând, pentru că înclinaţiile lor artistice erau şi sunt substanţial diferite: în timp ce Marian Zidaru este mai mult sculptor, Sorin Dumitrescu este mai mult pictor, chiar dacă preocupările lor artistice nu sunt neapărat monovalente.
În al patrulea rând, motivaţia reală a criticilor lui Sorin Dumitrescu faţă de Marian Zidaru am văzut deja că era alta: Sorin Dumitrescu este combativ din fire, organic şi structural, faţă de deviaţionismul sectar, pe care-l consideră o boală contagioasă a sufletului, insidioasă şi foarte periculoasă, în timp ce Marian Zidaru este marcat de un entuziasm şi o naivitate defetistă pernicioase, speculabile oricând de persoane interesate în a-l manipula şi a-i administra de la distanţă veniturile financiare, lucru care, din păcate, s-a şi întâmplat)


(Observaţia 12: Erwin Kessler, cel care îl critica pe Sorin Dumitrescu că [cităm] “face observaţii critice la adresa stilului şi argumentaţiei mele fără a prezenta nici un exemplu” face la rândul lui la fel: îl acuză pe Sorin Dumitrescu că ar fi facilitat publicarea într-o revistă „una din profeţiile Noului Ierusalim”. Despre ce profeţie este vorba? Mister. Erwin Kessler nu se oboseşte să dea amănunte. Or, se ştie că pucioşii au făcut multe „profeţii”, unele dintre ele neavând neapărat conotaţii religioase. O parte dintre ele aveau chiar un caracter strict politic, deci n-au de ce să fie condamnate atâta vreme cât în politică orice este posibil. Cât timp Erwin Kessler face acuze superficiale, fără dovezi concrete, cum că Sorin Dumitrescu ar putea fi suspectat de simpatii ale unor idei ne-ortodoxe, nu putem fi obligaţi să catalogăm în contumacie aceste idei ca fiind neapărat „eretice”.
În plus, faptul că „profeţia” nu este devoalată poate să creeze şi alte neajunsuri. Cineva poate considera că „profeţia”, indiferent care a fost ea, trebuie că musai s-a împlinit, îndată ce nimeni nu s-a ridicat ca să o conteste. Erwin Kessler se face astfel vector involuntar care susţine din umbră, fie şi indirect, secta „Noul Ierusalim”)


Concluzie. Erwin Kessler, în încercarea disperată de a scăpa de discreditare, comite noi erori, inclusiv aceea de a trece la contraatac atunci când „nu mai are gloanţe”. El se autoconstrânge la mărturisiri, dintre care cea mai importantă este aceea că deşi n-a fost niciodată la Pucioasa, este convins printr-un al şaptelea simţ că nimic periculos nu poate veni din direcţia aceea. O altă recunoaştere semnificativă este aceea că în viaţa lui de zi cu zi, preocupările pentru dogme, învăţături şi practici religioase creştine îi sunt aproape străine.
Superficialitatea cu care s-a făcut avocatul diavolului îl obligă apoi să sară la beregata lui Sorin Dumitrescu şi să-l atace cu supoziţii sau cu acuze nesusţinute cu probe că, la urma urmei, şi Sorin Dumitrescu i-ar fi sprijinit cândva pe pucioşi în ereziile lor [ca şi când aceasta ar fi o scuză ca şi el să facă la fel acum]. Subestimând malignitatea ereziilor de orice fel, Erwin Kessler minimalizează impactul negativ al artei cu tendinţă prozelitistă, care face în paralel cu expunerea de statui şi de icoane [care au tematici sau abordări mai mult sau mai puţin canonice], lansări de cărţi, broşurele şi pliante de orientare pseudo-ortodoxă care nu au fost vreodată validate de Biserica oficială.
”

Oare cine l-a validat pe Domnul nostru Iisus Hristos?

a) Omul? b) Sinedriul? c) Pilat? d) Boborul? e) gLumea? f)Împărații și ighemonii?

În afară de Tatăl, doar desfrânatele și tâlharii...

Deci iată că ei sunt înaintea voastră și vor intra în Împărăție iar fiii vor merge cu gLumea departe de Duhul Sfânt.

Iistoria se repetă la nesfârșit în rău spre hău căci omul nu vrea să vadă și nici să audă ci face dureri mari Iistoriei... dar nu e obligat nici să audă și nici să vadă... ci doar cel ce voiește... dar la sfârșit se va judeca... nimeni nu scapă dacă închide ochii Lui Dumnezeu și-i deschide păcatului... și s-a și judecat căci „cine nu v-a primit pe voi, pe Mine nu m-a primit iar cine nu M-a primit pe Mine, nu a primit pe Cel Carele M-a trimis... pe Tatăl Meu și Tatăl Vostru...”

Deci așa cum M-au făcut pe Mine sectă și ereție și mincinos și nebun și în toate felurile, așa o să vă facă și pe voi căci nu e slujitorul mai mare ca Stăpânul și dacă pomului verde i-au tăiat Capul dar atunci pomului uscat și putregăit? Nu vă strângeți comori pe pământ unde vi le răpește furul ci... căci acolo unde vă este comoara acolo vă va fi și inima...