Sfatul e sfat iar spovedania, spovedanie.

Nu stiu cum simtiti voi, dar eu una cand merg la spovedit merg sa-mi plang pacatele. Sa le scot din mine, sa le pun la picioarele Lui Hristos si Sa-I spun: asta sunt Doamne, nu pot mai mult fara Tine, ajuta-ma!

Chiar daca uneori spovedania se termina fara a primi un sfat eu ma simt din mila Stapanei, usurata si vesela. Pentru ca simti in inima Iertarea.
Nu caut cuvinte ci simtire. Poate gresesc, Dumnezeu sa ma ierte.
Da, si cuvintele sunt bune nu spun ca nu...dar..parca tot mai multa bucurie aduce uneori, tacerea.

Nu stiu cum procedati voi, dar eu ma tem sa dialoghez cu parintele in timpul spovedaniei prea mult. Ma tem pentru ca nu cumva sa ma intrebe ceva si eu sa incep (cu voie sau fara voie) sa ma scuz, sa ma disculp... sa spun, dar stati parinte ca uite de ce am facut asa..
Am facut si aceasta si am simtit si rezultatul..
Toti parintii pe care i-am cunoscut din mila Stapenei mi-au spus asa:
Jenica, spovedania e sfanta nu o confunda cu pregatirea discursului pentru "sfintenie".

Stiu, fiecare om este unic, fiecare om are nevoie de un alt gen de "hrana". De aceea este bine (este doar parerea mea) sa cautam sa intelegem ce ne foloseste noua. Nu conteaza ce fac eu sau altul ci ceea ce iti este tie de folos.
Sa te spovedesti sau sa primesti sfaturi?
Cred ca, primul pas pe care ar trebui sa-l facem este sa incercam sa ne cunoastem sinele. Numai asa ne putem ajuta pe noi insine..


Cat despre pogoraminte...ele se numesc pogoraminte pentru ca sunt "lasate" pentru fiecare caz in parte. Este greu sa discuti despre un lucru care poate imbraca orice forma in functie de situatie.. E ca si cum ai incerca sa intelegi ce este in sufletul altuia...fara "dispozitivul" necesar..
Parerea mea..
In rest, bucurie!