View Single Post
  #6  
Vechi 27.05.2010, 05:26:08
ALEXANDRU ANASTASIU's Avatar
ALEXANDRU ANASTASIU ALEXANDRU ANASTASIU is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 13.03.2010
Locație: România
Religia: Ortodox
Mesaje: 362
Implicit Medicina contemporană și vindecările ei 14

Cum dragostea de sănătate pământească duce la moarte veșnică

Am văzut mai sus cum dragostea de sănătate fără Dumnezeu duce la moarte veșnică.
Să vedem acum cum dragostea de sănătate doar pentru aici pe pământ, fără de pocăință, fără de întoarcere de la păcat, fără de interes de unirea cu Dumnezeu, adevărata sănătate, duce tot la moarte veșnică deși Dumnezeu ne îngăduie prin îndelunga Lui răbdare și neînțeleasa Sa bunătate.
Facere 4, 10: „si a zis Domnul: "Ce ai facut? Glasul sangelui fratelui tau striga catre Mine din pamant. 11. Si acum esti blestemat de pamantul care si-a deschis gura sa, ca sa primeasca sangele fratelui tau din mana ta. 12. Cand vei lucra pamantul, acesta nu-si va mai da roadele sale tie; zbuciumat si fugar vei fi tu pe pamant". 13. Si a zis Cain catre Domnul Dumnezeu: "Pedeapsa mea este mai mare decat as putea-o purta. 14. De ma izgonesti acum din pamantul acesta, ma voi ascunde de la fata Ta si voi fi zbuciumat si fugar pe pamant, si oricine ma va intalni, ma va ucide". 15. Si i-a zis Domnul Dumnezeu: "Nu asa, ci tot cel ce va ucide pe Cain inseptit se va pedepsi". Si a pus Domnul Dumnezeu semn lui Cain, ca tot cel care il va intalni sa nu-l omoare. 16. Si s-a dus Cain de la fata lui Dumnezeu si a locuit in tinutul Nod, la rasarit de Eden.”
Dacă ar fi vrut adevărata sănătate Cain și-ar fi cerut iertare și ar fi preferat să fie ucis de mii de ori doar să stea cu Mirele său cel iubit, să nu se despartă de la fața Lui. Dar nu, a preferat să i se dea un leac să-i fie doar bine pe pământ, să nu pățească ceva rău aici, iar că s-a dus de la fața lui Dumnezeu nici că i-a păsat.
Tot așa fac cei ce nu-i interesează dacă vreo medicină încalcă sau nu porunca lui Dumnezeu sau nădejdea în El ci se iau numai după efectele pământești. Adică nu-i interesează dacă duhovnicește se strică doar să aibă rezultate concrete de vindecare la boala lor, să fie mai mult statistic decât efectul Placebo, să poată energia vindecătoare să fie palpabilă, măsurabilă, să „aibă sănătate că-i mai bună decât toate!” deci și decât dragostea lui Hristos. Să nu fie la nici un ortodox aceasta!
Solomon a fost cel mai înțelept om până la Hristos. După cum Adam, cunoscând toate ierburile, inclusiv proprietățile lor medicale, a fost primul medic științific, natural, firesc, tot așa Solomon prin înțelepciunea pe care a dorit-o mai mult decât bogățiile și puterea lumească (și Dumnezeu când îți dorești ceva îți dă) a reușit să facă cel mai bun tratat de medicină din lume. Atât de bun era acel tratat că evreii nu se mai îmbolnăveau. Din această cauză le-a pierit frica de Dumnezeu și s-au dedat la încălcarea distractivă și cu voioșie a legii Lui, inclusiv la închinarea la idoli.
A ajuns la putere Iezechia, de care spune Sfânta Scriptură că:
4 Regi 18, 1. „In anul al treilea al lui Osea, fiul lui Ela, regele lui Israel, s-a facut rege Iezechia, fiul lui Ahaz, regele Iudei. 2. Acesta era de douazeci si cinci de ani cand s-a facut rege si a domnit douazeci si noua de ani in Ierusalim. Numele mamei sale era Abia, fiica lui Zaharia. 3. Acesta a facut fapte placute in ochii Domnului in toate, cum facuse si David, tatal sau, ca el a desfiintat inaltimile, a sfaramat stalpii cu pisanii idolesti, Aserele, 4. Si a stricat sarpele cel de arama, pe care-l facuse Moise; chiar pana in zilele acelea fiii lui Israel il tamaiau si-l numeau Nehustan. 5. Si a nadajduit el in Domnul Dumnezeu. Ca el n-a mai fost altul intre toti regii lui Iuda, nici inainte, nici dupa; 6. Caci s-a lipit el de Domnul si nu s-a abatut de la El, ci a pazit poruncile Lui, cum poruncise Domnul lui Moise.”
Vedem că până și șarpele de aramă (pe care îl dăduse Dumnezeu ca leac împotriva mușcăturii de șerpi veninoși, și care îl preînchipuia pe Hristos doctorul sufletelor și trupurilor noastre) l-a stricat deoarece evreii în nebunia lor și l-au făcut dumnezeu mincinos și se închinau ca la un idol.
Parcă ar fi vrut să spună că și dacă avem o medicină normală sau chiar dumnezeiască, dacă nu este luată după porunca lui Dumnezeu și pe placul Lui, mai bine o lepădăm. Adică dacă ni se propune de medici firești pentru a fi sănătoși să avortăm, sau să mâncăm carne în post să nu facem aceasta că mai rău ne îmbolnăvim. Dacă pentru a ajunge la sănătate trebuie să alergăm la medic în zilele de sărbătoare, sau începe preocuparea noastră medicală să ne absoarbă atât de mult de nu mai cercetăm rugăciunea, Sfânta Biserică și pacea minții sau a inimii să știm că am idolatrizat medicina și efectele ei binefăcătoare. Păzea că Dumnezeu te lasă să cazi prin ceea ce-ți faci tu dumnezeu. Deci mai rău te vei îmbolnăvi din stres. Și chiar dacă ți-ar strecura cineva ideea să duci untdelemn la 7 Sfinte Masluri, păzea că e otravă. Dacă nu ai încredere într-un Sfânt Maslu cum să mai ai încrederea în 7, care e multiplu de 1. E bătaie de joc la adresa Puterii lui Dumnezeu. Dacă cineva ți-ar sugera să mergi doar la Sfântul Maslu fără să te spovedești și fără să-ți schimbi viața , sau să deschizi Evanghelia ca să ghicești de te vei vindeca sau nu greșeală mortală veșnic căci transformi pe preot în mintea ta în vrăjitor și pe Dumnezeu într-o putere oarbă, impersonală, fără dragoste și cunoștință, fără dreptate ca un fel de bioenergie cu mască ortodoxă.
Nu așa! Să stricăm idolii noștri, păcatele noastre și voința noastră (de a ne vindeca indiferent dacă Dumnezeu vrea sau nu, indiferent dacă ne este de folos veșnic sau nu), să ne întoarcem la Hristos și așa să apelăm la Sfintele Lui Taine de vindecare Botezul, Spovedania, Sfântul Maslu, Împărtășania și la tainele Lui din natură - medicina firească.
Aceasta este medicina pocăinței, medicina răbdării, medicina ortodoxă.
Tot Iezechia a stricat cartea de medicină a lui Solomon ca evreii să se îmbolnăvească și de durerile bolii să se întoarcă la adevărata credință.
Vedeți că e bună boala de aici și preabună ca să ne dea sănătate și încă veșnică?
4 Regi 20, 1. „In zilele acelea s-a imbolnavit Iezechia de moarte si a venit la el Isaia proorocul, fiul lui Amos, si i-a zis: "Asa graieste Domnul: Fa testament pentru casa ta, caci nu te vei mai insanatosi, ci vei muri!" 2. Atunci s-a intors Iezechia cu fata la perete si s-a rugat Domnului, 3. Zicand: "O, Doamne, adu-ti aminte ca am umblat inaintea fetei Tale cu credinta si cu inima dreapta si am facut cele placute in ochii Tai!" Si a plans Iezechia tare. 4. Isaia insa nu plecase inca din cetate, cand a fost cuvantul Domnului catre el si i-a zis: 5. "Intoarce-te si spune lui Iezechia, stapanul poporului Meu: Asa zice Domnul Dumnezeul lui David, stramosul tau: Am auzit rugaciunea ta si am vazut lacrimile tale; te vei vindeca si a treia zi te vei duce in templul Domnului; 6. Si voi mai adauga la zilele tale cincisprezece ani si din mana regelui Asiriei te voi izbavi pe tine si cetatea aceasta o voi apara pentru Mine si pentru David, robul Meu!" 7. Si a zis Isaia: "Luati o turta de smochine! Si au luat o turta de smochine si au pus-o pe rana si s-a insanatosit”
Boala lui Iezechia era cancerul, dacă ar fi avut cartea de medicină a lui Solomon s-ar fi vindecat. Dar nu a cârtit că a ars-o, nu s-a deznădăjduit de mila lui Dumnezeu deși nemincinosul Isaia i-a spus nestrămutatele, hotărâtele, puternicele, infailibilele cuvinte ale lui Dumnezeu care nu poate fi silit de nimeni să nu și le împlinească. Dar a apelat la Sfintele Lacrimi de Pocăință leacul cel mai bun dintotdeauna și iată că L-a biruit pe Dumnezeu mutându-i dreptatea în milă pe loc. Vedeți că cea mai bună medicină, chiar și împotriva cancerului este medicina pocăinței? Și i-a dat o turtă de smochine ca să confirme medicina firească. Nu i-a dat zeamă strecurată de smochine diluată până la dispariție.
__________________
1Ioan 4:1
Iubiților, nu dați crezare oricărui duh, ci cercați duhurile dacă sunt de la Dumnezeu, fiindcă mulți prooroci mincinoși au ieșit în lume.


SF. MARCU ASCETUL: "Atâta adevăr se află în spusele cuiva câtă siguranță îi dau smerenia, blândețea și dragostea"

Acum este publicată și viața (audio) Bătrânului care mi-a lămurit credința în iubire, aici:
Fratele Traian Bădărău (Tătăică)

Pentru cine dorește să fie ctitor la Catedrala Mântuirii Neamului, iată legătura.
Reply With Quote