[AngelicaKroner]

"Umilinţa" sectarilor pucioşi de la "Noul Ierusalim"

Apare evident că asemenea inconsecvenţe (odată spune una, alteori spune exact pe dos) sunt specifice omului imperfect, şi nu lui Dumnezeu. Mai mult de atât, am văzut că nici măcar nu sunt singurele. Mai sunt şi nenumăratele modificări în scrierile zise „Cuvântul lui Dumnezeu”. Păi Biblia a îmbătrânit, are acum vreo 2000 de ani, iar copierea ei în mii de ediţii succesive nu i-a adus practic nici o modificare. Aici se vede respectul omului pentru adevăratul „Cuvânt al lui Dumnezeu”. Cei care conduc hăţurile afacerii de la Pucioasa, ei au compus predicile, tot ei le-au corectat ca să apară „ca perfecte” în ochii oamenilor. Dacă erau perfecte erau de la început perfecte, nu mai era nevoie e nici o intervenţie corectoare, de la o edişie la alta. Apoi „proorociile” pucioşilor: o sumedenie nu s-au mai împlinit. Regulile lor se schimbă de la un şef de trib la altul. Unul zice că e voie să mănânci peşte, altul vine şi spune, „Stai, că nu mai e voie, că e spurcat!”. Unul zice „căsătoriţi-vă copiii, dar numai în Domnul!” adică să facă nuntă creştinească. Altul zice: „Gata! Domnul interzice căsătoriile că nu mai e timp!”. Tinerii pucioşi îi ascultă, nu se mai căsătoresc, dar timpul trece pe lângă ei: 10 ani, apoi 20, apoi 30 şi ajung la vârsta părului alb şi văd că au fost păcăliţi, că pentru alţii din afara sectei a fost timp: ei s-au căsătorit la vremea tinereţii, au avut copii şi acum au şi nepoţi. Nu se poate aşa, cu minciuni din astea care-ţi lasă un gust amar. S-a zisde către conducătorii pucioşi: „Aici nimeni nu va mai muri, ci vom întâmpina pe Domnul cu toţii în văzduh!”. A trecut an după an, înşelaţii au îmbătrânit şi acum mor pe capete de bătrâneţe. Şi vin alţii care le iau locul. De ce vin? Pentru că sunt unii ca Vsoviivii care zice: „Acolo precis e Dumnezeu! N-am fost să verific, dar îmi place cum predică! Omul n-ar putea să predice aşa!”. Dacă ar citi dumnealui nişte cărţi de predici ar vedea că au fost mulţi predicatori iscusiţi, unii dintre ei femei (mă gândesc acum la Ellena White, fondatoarea sectei adeventiste moderne, „sâmbătarii” adică, ea e una din cele care a scris cărţi inteligente, despre care pretindea că sunt „inspirate de la Duhul sfânt”) , cărţi pline de îndemnuri frumoase, în armonie cu Biblia, dar în care sunt presărate pe ici, pe colo şi erezii. Aşa şi cu pucioşii. După roade se cunosc, nu după frumuseţea scrierilor lor, scrieri care conţin nenumărate contradicţii interne şi externe. Normal ar fi ca, pentru că ni s-a spus că în vremurile de pe urmă se vor scula mulţi hristoşi mincinoşi care să-i măgească pe proşti, să fim foarte circumspecţi la cea mai mică nepotrivire între vorbă şi faptă, sau întreo „proorocie” şi alta. Dacă ele se contrazic, este un serios semnal de alarmă. Dacă se repetă, iar şi iar, contradicţii şi promisiuni mincinoase, atunci lucrurile sunt clare: trebuie să ne delimităm de ei.
Apar însă unii iresponsabili ca Vsovivii care îi susţine necondiţionat, amăgindu-i şi pe alţii să facă la fel. Păi nu ţi-e milă de ei să-i târăşti în rătăcire?
Căci, care sunt roadele pucioşilor?
1. Ruptura de BOR, adică schisma. Creştini care s-au botezat în BOR, acum i-au întors spatele şi nu mai calcă în biserică. Unii stau cu anii nespovediţi şi neîmpărtăşiţi, pe motiv că n-au „preot credincios”, adică preot care să fi aderat la principiile sectei.
2. Depărtarea de dreapta credinţă, adică erezia. Dacă au ajuns ei să considere taina nunţii un păcat. E clar la ce înşelare i-a dus diavolul: la mândria că ei sunt „sfinţi pe pământ”. Dar măcar de ar fi. Certuri, scandaluri, divorţuri, copii abandonaţi, parazitism social (mulţi pucioşi au intrat în pensionare de boală pe diagnostice false, ca să iasă din „câmpul muncii”; de asemenea, pe vreme când încă se mai făcea armata, toţi băieţii pucioşilor fugeau de armată procurându-şi certificate false de boală sau făcând pe nebunii). Iar Biblia spune clar că nimeni nu este fără de păcat pe pământ. Fuhrerii pucioşi vorbesc despre umilinţă, şi vorbesc frumos, n-ai ce zice, dar mândria lor se ridică până la cer, crezându-se aleşi şi sfinţi.
3. O falsă trăire în sărăcie a liderilor, care ascunde spolierea de bunuri ale unor amăgiţi cărora li se promitea că „se dau Domnului cu totul” şi vor avea răsplată în ceruri. Fuhrerii pucioşi adună bunurile şi trăiesc în huzur, fără muncă şi lăfăindu-se în maşini scumpe, bârfesc toată ziulica la telefoanele mobile şi joacă jocuri pe calculator, scarpină căţeii pe spinare şi se răstesc la supuşii lor că nu sunt destul de supuşi, cu nasul în pământ.
Umilinţă, adică. Umilinţă şi iar umilinţă le cer, ca să se mândească ei cu ea în faţa lumii.