[vsovivi]

În prealabil postat de mariamargareta

220. Blestemul de la Noul Ierusalim - Pucioasa

Arhiereul Irineu s-a delimitat de pucioşi abia în ianuarie 1993, în momentul când ceilalţi arhierei din Sinod i-au deschis ochii, arătându-i că simpla încălcare a canoanelor (pe care el o recunoştea, dar o justifica mereu dintr-o perspectivă imaginară – motivaţia reclamată fiind o presupusă “necesitate”) scosese oricum din legalitate orice imixtiune anterioară a sa în afacerile interne ale pucioşilor. Până atunci însă, el era orbit de entuziasm şi devotament faţă de nişte oameni care aveau, într-adevăr, o aparenţă de sfinţenie extrem de convingătoare, şi care pretindeau că vorbesc din dreptul lui Dumnezeu. Irineu ajusese cu devotamentul faţă de liderii pucioşi atât de departe, încât era dispus mai degrabă să fie caterisit de Sinod, decât să renunţe la a-i sprijini în tot ceea ce vor ei. Până la urmă însă, cuminţenia nativă şi smerenia acestui tânăr ierarh au biruit incantaţiile cu care pucioşii îi ameţeau cugetul. A ales umilinţa şi ascultarea, lăsându-l pe Dumnezeu să dezvăluie adevărul, odată cu trecerea timpului. Ceea ce s-a şi întâmplat, căci liderii pucioşi, după ce au văzut că au pierdut partida, au renunţat la lucrătura tainică, subterană, şi au trecut la atacurile la vedere la adresa Bisericii, dezvăluindu-şi treptat toate ereziile lor ascunse. Partea nostimă este că, odată cu trecerea timpului, Irineu a fost şocat să descopere, observându-i în taină şi de la distanţă pe pucioşi, ce traiectorie absolut halucinantă au luat cu escaladarea ereziilor, imediat ce el i-a părăsit. Probabil că abia atunci a realizat dimensiunile catastrofale ale amăgirii în care fusese târât în anii ’90.

Există însă şi o scădere (încă reparabilă) în actul de delimitare al lui Irineu din ianuarie 1993. Este adevărat că el a ales cu convingere să se dezică definitiv de pucioşi şi să nu mai “facă act de prezenţă” în spaţiul lor de desfăşurare. Este adevărat că a făcut-o cu sinceritate, căci nu şi-a încălcat vreodată această făgăduinţă făcută atunci în faţa Sinodului. A rămas însă nereparat un rău care a făcut ca biserica sfinţită de el în 1991 să rămână pentru totdeauna un areal închis, destinat exclusiv uzului privat al pucioşilor fundamentalişti. Este vorba de blestemul lăsat în acel “hrisov” care a fost îngopat la temelia bisericii. Blestemul leagă (cităm) “pe oricine ar cuteza să calce în acest loc sfânt fără a ţine strict rânduiala arătată în acest nou legământ”. Or, despre acest hrisov, care fusese alcătuit de către şi după placul liderilor pucioşi, Irineu s-a pronunţat clar, recunoscând cu sinceritate că a greşit atunci când l-a girat, deoarece (cităm) “nu corespunde întru totul cu rânduielile canonice ale Bisericii dreptmăritoare”. În plus, noul “legământ” de la Pucioasa conţine implicit toate ereziile adunate în colecţia de predici ale liderilor pucioşi şi botezată de ei “Cuvântul lui Dumnezeu”. El le conţine nu numai pe cele anterioare, ci şi pe cele ulterioare proferării blestemului, căci ideologia pucioşilor este un tot unitar. Dacă extragem la întâmplare doar două dintre aceste erezii:

1. “Dumnezeu S-a hotărât ca nici un copil să nu se mai zămislească”, şi
2. “Opresc căsătoria!” (ambele publicate în Cuvântul Pucios, din data de 4 decembrie 1975) ,

concluzionăm că în veci de veci nu vor mai putea călca în acest locaş creştinii care s-au căsătorit sau au făcut copii după anul 1991, anul în care s-a instituit “Blestemul de la Pucioasa”, decât cu riscul de a fi pedepsiţi aspru, în virtutea acestui blestem. Din perspectiva BOR, acest lucru este incorect şi inadmisibil, căci ar echivala cu recunoaşterea faptului că pucioşii au dreptate când afirmă că taina Căsătoriei (una dintre cele 7 Taine ale Bisericii), precum şi naşterea de prunci (una din legile fundamentale ale firii) au fost desfiinţate “de către Dumnezeu”.

Faptul că această scăpare nu este de neglijat îl demonstreză însăşi atitudinea extremiştilor pucioşi. Ei au speculat fiecare întâmplare nefericită care s-a întâmplat în viaţa unor persoane care, imediat după 1991, au mai trecut totuşi pragul bisericii de la Glodeni (până când liderii pucioşi au pus interdicţie totală pentru persoanele “din afară”) pretinzând că respectivele întâmplări (accidente, boli, infirmităţi sau chiar moartea) sunt consecinţele directe ale blestemului lui Irineu. În acest fel s-a alimentat şi chiar s-a exacerbat printre adepţii pucioşi psihoza că la Glodeni guvernează legi aspre, lăsate de un Dumnezeu necruţător, căruia trebuie să I te supui necondiţionat, nu neapărat din dragoste, dar mai ales din frică.

Blestemul este o preocupare de căpătâi a pucioşilor. Ei au blestemat băuturile îmbătătoare, i-au blestemat pe cei care lucrează în intervalul de sâmbătă seara până luni dimineaţa, au blestemat veacul acesta, purtările necuviincioase şi tot ce este necurat pe pământ. Au ajuns însă să se încurce în propriile lor minciuni,atunci când fabulează despre blestem.
O contrazicere stupefiantă a pucioşilor pretinde Hristosul Pucios ba a cutreierat pământul în lung şi în lat, blestemând tot ce este întinat, ba că a făcut acelaşi lucru, dar nu a blestemat nimic, şi nici praful de pe picioare nu şi l-a scuturat:


“Eu sunt Alfa şi Omega. Am colindat pământul în lung şi în lat, cu tot ce este curat, iar ce este întinat, am blestemat. Eu sunt Domnul în chip curat. Umblu pe pământ şi Mă întâlnesc cu omul şi nu Mă vede. Nu Mă arăt, pentru că nu crede. Eu sunt Alfa şi Omega, cu numele de Iisus.” (citat după Cuvântul Pucios din 19 februarie 1975)

“…Pe unde am cutreierat pământul în lung şi în lat nu am lăsat semne, nu am blestemat, nu am scuturat praful de pe picioare ca să rămână în durere mare, pentru că aşa a spus Tatăl, să las neghina cu grâul până la sfârşit. Dar a sosit ziua şi a neghinei, şi a grâului, să fie puse fiecare în al său hambar. ” (citat după Cuvântul Pucios din 23 februarie 1978.)

Şi când te gândeşti că aceste afirmaţii care se bat cap în cap sunt despărţite doar de trei ani! Pentru că se contrazic grosolan, de la mână pân’la gură, înseamnă că cel puţin una e mincinoasă, deci sunt creaţia unui mincinos. Pentru că sunt creaţia unui mincinos, înseamnă că amândouă vin cu un mesaj mincinos din partea unui hristos mincinos, care spune oricui îl ascultă: “Eu sunt Cuvântul, Eu sunt Alfa şi Omega care am blestemat peste tot pe unde am trecut”.

(am bolduit unele din petele de unsoare, de la slănina cu care se vrea a se înjecta slănină în găină ca să târască după ea scroafa prin grădină, reieșind acum prin bolduire la suprafață toate petele astea neobservate și minteresat aruncate pe caietul de teme din suflețele, fiind ei acum exact ca niște porci mistreți de cerneală împrăștiați cu meștereală de băieții buni ca să nu se observe când mergi pe firul roșu, păi ca să le fie lor minciuna bine țintită și ca să se demaște voia lui nenia cu ispisisikaa din lesă și eretele lui de pe umărul drept căci s-a încercat și atunci așa cum se încearcă și acum acoperirea tuturor „roadelor” făcute de ispisisikăă în nisip... cu figuri de nisip, din nisip expuse pe nisip, păi de asta, căci ei au urmărit ca să se acopere cu canonul, cât mai credibil și cât mai estetic, lingvistic vorbind, nedreptatea săvârșită de unii și de urmașii lor, păcălind ei astfel, cred ei că pot, la nesfârșit, poborul cu învârtoșătorul viceversatiptil, pâșpâș pe furiș, târâș grăpiș.)

Răspunsul:

1. Arhiereul Irineu a fost pus să semneze ca la partid, ca la securitate, ca la Aiud sau la Pitești inventându-se o călcare canonică în sensul că ar fi trecut granița în arhieria altcuiva, doar că arhieria altcuiva nu exista deoarece era vacant la vremea aceea scaunul arhieresc al episcopului locului iar Arhiereul Irineu nu a plecat de capul său ci a întrebat pe mai mare și a fost învoit: „Du-te dar ai grijă ce faci!”. Deci era trimis sub grija părintească, Arhierească! căci nu era el maimarele în locul său de arhierie ci era la acea vreme arhiereu un bătrân plin de Har Sfânt care răspândea Har când binecuvânta, iar eu sunt martor căci l-am prins în viață pe vremea aia în catedrala din Cluj, eram student. Și era foarte bătrân și înțelept iar Cerul era mereu deschis când binecuvânta și când se cânta rugăciunea Tatăl Nostru și el participa Duminică de Duminică chiar dacă era bătrân... iar eu păcătosul simțeam, așa ca toată lumea impresionată ce participa la Liturghie!

continuarea mai jos