[vsovivi]

gibilan
-ba menumorut nu ai raspuns la prima intrebare
-nu mai știu la care

-ba tu nu ti-ai schimbat deloc parerea despre mine
-păi aveam o părere bună despre tine și mi-o mențiu

-eu nu stiu ce tot ai scris in atitea postari ca ai scris pasareste si eu deabea stiu romaneasca veche
-păi româneasca veche o știu și eu, de la tata Decebal și Traian și de la Menumorout, regele primei țări ortodoxe, dar sigur nu știu lejereasca veche a unuia sau a altuia ci doar lejereasca asta mai modernă de pe net, că și pe vremuri erau mulți țărani care se credeau boieri... și puțini boieri care se credeau țărani, că de aia acuma țăranul nu mai e țăran ci tot țăranul, mai nou, e boier... iar boierul... tot țăran.

-ca doar ai zis ca nu le am cu gramatica nici cu scrisul si nu-i de mirare.
-gramatica ar fi ultima din problemele omului; rău e că nu vrea să-și amintească iar atunci când o face o face cu minteres... viclean. Nu la tine mă refer ci la unii care țin ei minte numai că le-ai făcut rău, dar nu le-ai făcut nimic ci defapt ei s-au aruncat în mare și tu i-ai prins de păr în cădere și i-ai pus laloc pe stâncă... dar pe ei fiindcă i-a durut, te țin ei minte și la prima ocazie se răzbună fără cruțare... deci nu e de la gramatică sau de la aspectul scrisului ci e de mirare cum de se poate minții cu atâta nepăsare... asta e mirare mare, dar nu la tine mă refer ci la cei cu minteresul ăl viclean-șug.

-daca tu nu vrei sa imi spui direct si frumos
-păi ți-am spus direct și frumos: nu mă osândi pe mine pentrucă ți-am spus că eu cred în Iisus Hristos, Cuvântul lui Dumnezeu și-L iubesc și-L aplic în viața mea împreună cu Tatăl și cu Duhul și cu toți sfinții și îngerașii Săi curați și luminoși, ci miră-te pentru ce anume dumneata nu crezi... eu știu de ce mă îndoiesc eu mereu, de frică, frică de ispisisikăă, și poate și tu pățești la fel... ți-e frică de nenia babanul și pentru că ți-a plăcut cum te-a flatat tanti grijania când ți-a ghicit în zațul de cafea rămas din cafiaua aia neagră, aburindă, servită cu lăptic așa ca pentru pisicul cel mic... ți-e frică să nu-ți pierzi plăcerile fărădelegilor.

-da-mi o adresa ceva de unde sa ma informez despre activitatea ta
-ai linkurile la subsol în semnătură, dar mai degrabă informează-te despre Cuvântul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, căci nu eu te scap ci Domnul, eu sunt doar un fel de praf în ochișorul ăla nemulțumit și plin de ispispoftă de păcate murdare.

-sa nu te mai deranjez ca vad ca nu ai incredere in mine deloc si nu dai raspunsuri numai cu tilc
-nu sunt supărat pe tine, așa că poți să mă deranjezi cât vrei, măcar de ți-ar folosi la ceva, dar Adevărul nu vine de la mine ci de sus.

-ba treaba ta .
-nu numai a mea ci e a fiecăruia dintre noi... dar fără Credință despre ce treabă am putea noi vorbi mai ales dacă unii se străduie ca să respingem pe prooroci? Și sigur că nu are nici un sens să ne certăm sau să facem pe advocații lăcomiei și ai fricii, frica cea mare că vei fi pus la muncă și la iubire şi la locul tău... că defapt de Cruce ne e teamă, și tocmai de aia a luat-o Domnul asupra Sa dar nu ca noi să nu mai participăm deloc și să zicem „la pălăcinte înainte și la război înapoi”, nu așa! ci ca să rămânem cu El milostivindu-ne de toate şi aşa să ducem războiul. Dar războioul și lupta cea bună și asaltul cel mare se dă împotriva duhurilor răutății și Domnul cu siguranță va birui căci este scris ca să biruiască și cei împreună cu El... dar dacă omul dă bir cu fugiții băgând capul în nisisip atunci va fugi de va mânca pământul împreună cu toți cei cu călcâiele ridicate ca să le sune lor în cap călcâiele exact ca și clopoțeii șarpelui cu clopoței din piele de șarpe, și fugind ei se vor ascunde în morminte sau sub munți cerându-le să cadă peste ei şi morţii şi munţii vor proorocii atunci păcatele lor. Deci e o treaba adică o lucrare a Lui Dumnezeu cu omul că eu nu fac absolut nimic ci doar mă strădui să particip trăind ceea ce trăiește El, deși îmi iese numai viceversa. Spini și pălămidă îmi dă pământul și în sudoare îmi mânc pâinea... furgăsită şi aia că nimic nu pot, în timp ce cu ironia îmi furgăsesc și pălăria ca s-o așez mai ocoș pe căpățână... ocoș-pocoș, umgur-pungur nas roșu și umflat... cu pootlingcă... că cică mie mi se datorează... ce ştiu eu ce... orice.

Păi să știi că ți-am răspuns serios și înainte și fără nici un tâlc deoarece pe tâlc l-am cam beut până ce m-am săturat și în loc să fiu mulțumit am blestemat, de parcă ar fi fost rău că m-am săturat, dar nu pe față ci așa în surdină, pe tăcute, scrâșnind printre dinți ceva nedefinit. Apoi mi-am cerut iertare dar uneori e prea târziu și nu mai ești ce ai fost că se poate ca până dimineața se poate chiar usca smochinul de tot... și dacă n-ai nimerit și constați apoi că e smochinul celălalt, ăla cu grâu și care nu trebuia blestemat, atunci ce te faci? Deci ai grijă ce-ți dorești că aia ești și se mai și împlinește... neghina crește și apare din poftă și dulceața păcatelor și din firea întâmplătoare a întâmplărilor rele ca să te satisfacă cu satisfacții satisfăcătoare pline de pootoareoareoare. Iar socoteala ţi-e gata socotită ca să ieşi în câştig şi să fi mare doar că abea la urmă are românul minte, mintea cea de pe urmă, şi constată că socoteala era mincinoasă şi a luat ţeapă şi s-a dus pă plută pe apa sâmbeţii... deci pă la nume şi pă la socoteală e vrăjeală ca să te dai mereu cu spoială şi să acoperi cu iota ca marmota, cu staniol sau mai mult, cu toate mormintele şi piramidele şi cu sfinxul, să acoperi ceea ce a rodit ispisisikaa în nisisip şi apoi a acoperit cu nisisip... păi aia a acoperit, inerţia, şi obiceiul şi obijnuinţa şi rutina şi cerbicia cea de neîntors şi de neoprit, ca tramvaiul galben de pe şine fără batman... deci de frică şi nemulţumire, ca nu cumva să se vadă la suprafaţă frica şi nemulţumirea, că asta e baza făţărniciei, frica şi nemulţumirea... iar omul, pentru ce e nemulţumit omul? Păi fiindcă vrea el mereu ceva, ceva altfel... iar ceea ce vrea e averea aia ce iese din pootoareoareoarea cea mai mare... fiindcă e rău comod, spre lene perversă cu pofte de carnărie şi-şi închipuie mereu toată marea cu sarea pentru peştii din ea... şi în mijlocul ei îşi închipuie un zgârie nor de unde să poată sări în valuri cât mai des, tot mai de sus, ajungând tot mai jos în adânc. E curiozitatea păcatului, ispispita necuratului, prostia alintatului.