În prealabil postat de topcat
In aceeasi ordine de idei, credeti ca exista o contradictie intre porunca de a nu ucide si poruncile venite de la Dumnezeu care indeamna la ucideri sau considerati buna explicatia cum ca respectivul nu a inteles una din cele doua porunci sau ca cele doua tipuri de porunci se refera la situatii diferite?
Citat:
În prealabil postat de topcat
Nimeni?  |
draga topcat
Stii bancu ala cu un tip care habar n-avea cu ce se mananca internetul dar auzise si el de pe la altii ceva vag si i-a cerut unui prieten sa-i copieze si lui internetul pe o discheta sa se simta si el conectat?
Cam asa e si cu noi care vrem sa intelegem cele ale lui Dumnezeu dar nu ne conectam la El.
Nici eu, nici altii nu pricepem multe ca tot intrerupem conexiunea.
Pricepem in schimb ca nu putem pricepe orice si asta se datoreaza faptului ca creatura e finita.
si datorita varstei spirituale pe care o avem. Suntem inca mici copii dar intuim cumva ca multe raspunsuri ne-ar putea veni dupa ce curatam lentila cu care vedem realitatea.
Nu lua neaparat drept reper ce zic eu aici, sunt doar niste reflectii fragmentare si incomplete.
Porunca de a nu ucide e clara. Si e porunca! Nu se updateaza.
data omului cu un scop, acela de a nu avea noi initiativa de a trimite pe cineva pe lumea cealalta dupa propriile noastre criterii si cand i se pune cuiva pata .
Nu e de competenta noastra sa hotaram moartea cuiva.
Dar pentru ca omul nu o respecta din varii motive omenesti, cred ca atunci cand Dumnezeu ne va judeca, va acorda circumstante atenuante sau agravante in functie de situatia in care s-a savarsit.
Moartea asa cum o vedem noi, (care cu greu intelegem realitatea fizica darmite pe cea metafizica, darmite cele nevazute si neexperimentate ) e inteleasa intr-un fel radical diferit fata de cum o vede Dumnezeu care e singurul care are toate datele problemei.
si a vrea sa intelegi moartea din perspectiva lui Dumnezeu cu mintea de creatura finita e cam ca in bancu de mai sus cu internetu pe o discheta.
Nu putem baga in buzunar decat ceva de forma si marimea buzunarului. Ideile prea mari nu intra in mintea oricui. Si inaccesibilitatea lui Dumnezeu este in intregime o chestiune de inadecvare a ,,buzunarului,,.
Inainte de invierea lui Hristos, omul VT credea ca moartea e finalul definitiv, capatul fara intoarcere.
Daca nici macar acum dupa aproape 2000 de ani de cand Hristos a inviat si ne-a spus ca de abia dupa moarte incepe viata, noi inca o mai consideram sfarsitul absurd al unei zbateri fara scop, atunci n-am inteles NIMIC sau am inteles toate celelalte DAR NU ESENTIALUL.
Cea mai mare marturie ( pe care o acceptam prin credinta) ca moartea nu e capatul, finalul, neantul, nefiinta, e tocmai invierea lui Hristos, despre care se zice ca e parga invierii noastre.
Cuvantul parga- asta inseamna - intâiul fruct care s-a copt si semnul și garanția că si celelalte vor veni după el-
„Iar dacă Hristos n'a înviat, zadarnică vă este credința”1Cor. 14,17
Nu de moartea in sine trebuie sa ne fie frica, ci de vietuirea fara Dumnezeu dincolo de moarte.
Moartea e doar ca o usa, ca o poarta de trecere dintr-o parte intr-alta. Si dupa cum usa nu e nici inauntru, nici inafara , ci INTRE doua spatii , asa e si moartea.
Nu e nici inantrul vietii, nici in afara ei, ci face doar trecerea de la un mod de existenta la alt mod de existenta. Singurul lucru sigur pentru cei care nu cred in inviere e ca toti vom muri, ca Dumnezeu pe fiecare in parte o sa ne treaca prin aceasta usa, o sa ne treaca dintr-o parte in alta, dintr-o existenta materiala cuprinsa intr-un interval finit intr-o alta existenta spiritualizata, vesnica.
In functie de alegerile noastre din viata de aici si acum, de atitudinea fata de Dumnezeu, ne vom petrece vesnicia, cu sau fara Dumnezeu.
Deci miza e gigantica.
Daca Dumnezeu nu ar fi ingaduit ca trupul omului sa moara la un moment dat, atunci oamenii rai nu s-ar fi temut sa faca raul la nesfarsit si astfel raul facut de om ar fi fost vesnic.
Invesnicirea in rau duce la demonizare si Dumnezeu nu asta a vrut ca omul sa devina prin alegerea raului, asemenea diavolului.
De aceea, in VT, Dumnezeu a hotarat ca aceia care tot puneau bete in roate planurilor lui Dumnezeu, prin inchinarea la idoli si alte pacate de care se contaminau toti, sa fie opriti si pedepsiti, pentru ca altfel ar fi perpetuat raul la nesfarsit.
Si Dumnezeu i-a trecut prin usa-moarte in alt mod de existenta, i-a pus in stand-by, in asteptare, pana la plinirea vremii cand Hristos a aratat ca moartea e doar o usa care da in alte doua „incaperi”, in alt spatiu, de data asta infinit.
Unul luminos, celalat bezna. Despartite printr-o uriasa prapastie.
Raul se naste din indepartarea de bine. Intunericul se naste prin indepartarea de Lumina.
Cu cat se va indeparta cineva mai mult de lumina cu atat va ajunge in bezna cea mai dinafara.
Cu cat omul se lupta impotriva intunericului pacatului, cu atat Dumnezeu il va scoate la lumina.
Dar fara ca omul macar sa-si doresca asta , Dumnezeu, nu obliga pe nimeni la vietuirea in lumina. E pur si simplu optiunea personala.
Odata cu Invierea, Hristos s-a pogorat la iad de unde i-a scos pe cei aflati acolo, in stand-by. Dar cum si-au petrecut sufletele astea intervalul pana la invierea lui Hristos nu este al nostru a sti aici si acum.
n-am pretentia ca am raspuns exhaustiv si satisfacator. e chestie de adecvarea propriului meu ,,buzunar,,.