În prealabil postat de Mihnea Dragomir
Templul avea trei părți: era curtea Templului, în care era Templul propriuzis numit "Sfânta", care era despărțit de un spațiu mai mic numit "Sfânta Sfintelor", unde se afla Chivotul Legii. În "Sfânta Sfintelor" nu avea acces decât Marele Preot, și acela nu oricând vroia el, ci, în mod obișnuit, o dată pe an.
Altarul este locul unde se săvârșește jertfa. La evrei, jertfa era sângeroasă. Numai Templul avea altar, sinagogile nu aveau.
La început, creștinii făceau Sf Liturghie în case particulare, așa cum a fost și prima Liturghie săvârșită de Domnul nostru. O vreme, mai mergeau și la templu și la sinagogi, dar persecuția evreilor a început devreme (înainte de persecuția romană) și nu mai puteau merge la sinagogi. În Roma și alte orașe și-au făcut lăcașuri în catacombe, dintre care unele se pot vizita (catacombele San Sebastiano, de ex). După încetarea persecuțiilor, sub Constantin, au început să-și facă biserici.
La început, nu exista catapeteasmă (așa cum nu există nici acum în bisericile apusene). Apoi, în Răsărit, din cauză că iconodulii au câștigat lupta cu iconoclaștii, cultul icoanelor a luat un mare avânt, încât catapeteasma s-a dezvoltat organic, servind ca iconostas la început. O vreme, deși bisericile aveau catapeteasmă, liturghia se făcea în naos, "pe vimă", după cum demonstrează remarcabilul liturgist ortodox rus Iurii Afanasiev.
Prin "Sfânta Sfintelor", azi, se înțelege, mai des, locul unde se așează Trupul și Sângele Domnului, numit încă și Tabernacol. Mai rar, se înțelege spațiul altarului. Prin "altar" se înțelege spațiul delimitat de catapeteasmă și dveră. Asta la bisericile răsăritene. La cele apusene, prin "Sfânta Sfintelor" se înțelege Tabernacolul (ultima denumire fiind uzuală), iar prin "altar" se înțelege masa pe care se face jertfa cea nesângeroasă. Spațiul respectiv, despărțit de o balustradă la construcțiile anterioare Conciliului Vatican 2, se numește "sanctuar" sau "presbiteriu".
Așa știu eu, dar domeniul liturgic nu m-a preocupat decât tangențial, de aceea luați cele ce spun sub titlu de inventar.
|