Citat:
În prealabil postat de iustin10
Eu spun de fiecare data preotului la spovedit ca imi e greu sa ma rog. Dar mai mult vroiam sa subliniez ca poate dura ani intregi acest drum,si ca nimeni nu e deplin asezat pe calea cea buna.Faptul ca reusim sa citim din carte,sau sa mergem la biserica sa ne rugam,nu ne asigura ca rugaciunea noastra e cu adevarat sincera si puternica,si ca punem tot sufletul in ea.
Facem progrese,e drept,facem pasi mici,si e bine sa ii facem,dar cat de departe suntem de desavarsire.... Ori Dumnezeu aceasta vrea de la noi,desavarsirea in tot ceea ce facem .
|
Eu cred că ceea ce așteaptă Dumnezeu este "să fim pe cale" (
in statu viae), Calea fiind El. Cu alte cuvinte, să fim în condiție de urcuș spiritual. Asta nu înseamnă că viața creștinului e o ascensiune neîntreruptă: există perioade de stagnare, după cum se poate întâmpla ca, în anumite perioade ale vieții, să facem și mici pași îndărăt. Totuși, în ansamblu, eu cred că judecata va fi cu cântarul: pe un taler va așeza Domnul talanții pe care ni i-a dat, pe celălalt rodul pe care I-l aducem. Dacă bilanțul va fi pozitiv, ceea ce ne mai lipsește până la desăvârșire va pune de la El, că Vistier al Bunătăților este. Atunci, chiar de ne va fi dat un talant, dar noi îi vom aduce doi, stăpânul se va bucura și va spune "intră, slugă credincioasă" și vom vedea atunci Cămara cea Împodobită.
Dar cum am putea noi ști, dacă suntem în urcuș, în stagnare sau în coborâș spiritual ? Ăsta, da subiect ! Dar e pentru alt topic.