[2io]

În prealabil postat de citystar

si inca ceva, sa agat o fata fara sa ma uit la ea. Ca daca ma uit la ea, pacatuiesc.

Si eu am avut întrebarea aceasta, dar când trebuia să caut răspunsul mă preocupau altele [păcatele]. Asadar am găsit după ceva timp acest text al Sfântului Ioan Gură de Aur (copiat din www.ioanguradeaur.ro:

6. Apoi, ca să nu socotesti că a cerut-o ca si pe o obligatie, ascultă cele ce urmează: „Si fă milă cu domnul meu Avraam”. Chiar dacă facem mii de fapte bune si suntem vrednici să fim izbăviti prin har si să primim aceasta de la iubirea Ta de oameni, nu ne-o da cape o datorie sau obligatie. Asadar ce vrea? „Iată, am stat - zice - la izvorul de apă, iar fiicele celor care locuiesc în oras ies să scoată apă si să fie [sotie lui Isaac] fecioara căreia eu îi voi zice: Pleacă-ti găleata ta ca să beau, iar ea îmi va răspunde: Bea si tu si le voi adapă si pe cămilele tale, pană se vor sătura. Pe aceasta ai pregătit-o copilului Tău Isaac si întru aceasta voi cunoaste că ai făcut milă cu domnul meu Avraam.” Ai văzut întelepciunea slugii ce fel de semn si-a pus? Nu a zis: „Dacă văd pe vreo fată călare pe catâr, sau purtată în car, sau înconjurată de ceată de eunuci, sau având multi slujitori, sau frumoasă ori strălucită la chipul trupului, pe aceasta ai pregătit-o fiului Tău”. Dar ce a zis? „Dacă îi voi zice: pleacă-ti găleata ca să beau”. Ce faci, omule? O astfel de nevastă de nimic cauti pentru stăpânul tău? Să poarte găleti si să poată discuta cu tine? Da - zice - căci nu m-a trimis să mă uit la bogătie, nici la strălucirea neamului, ci să caut nobletea sufletului. Adesea multe dintre cele ce poartă găleti au virtute desăvârsită, iar altele, sezând în casă, sunt mai rele si mai de defăimat decât toate. Dar de unde stii că femeia este virtuoasă? Din semnul - zice - pe care ea îl va spune. Si de unde stii că acesta este semnul virtutii? Este semn îndestulător si fără tăgadă. Căci iubirea de străini este mare semn si este dovada deplină [că e virtuoasă].
Ceea ce spune sluga aceasta înseamnă, chiar dacă nu foloseste aceste cuvinte: Eu caut acea fecioară care este atât de iubitoare de străini încât le oferă toată slujirea de care este în stare. Si nu oricum caut acest lucru, ci fiindcă sunt dintr-o astfel de casă în care înfloresc mai cu seamă faptele bune ale iubirii de străini. Acest lucru îl caut mai înainte de toate: să iau pentru stăpânii mei pe una ca acelasi fel de vietuire. In casa aceea voi intra, care este deschisă străinilor, în care să nu fie război si lupte si bărbatul punând înainte ceea ce are, urmând tatălui său, îi primeste pe străini. Iar fata să fie scumpă la vorbă si să nu se tină pe sus nici să se împotrivească, lucru care adesea se întâmplă în multe case. Si din aceasta vreau să stiu deja dacă este iubitoare de străini. Căci de aici, [din iubirea de străini], ne vin toate bunătătile.
Asa l-a dobândit stăpânul meu pe mire. Asa a devenit tată: a jertfit un vitel si a primit copilul; a frământat făina si Dumnezeu i-a făgăduit că-i va da urmasi după multimea stelelor. Asadar, fiindcă din aceasta au venit în casa noastră toate bunătătile, acest lucru îl voi căuta mai înainte de toate. Să nu ne uităm la aceasta, că a căutat apă, ci acel lucru să-1 privim cu băgare de seamă: că, fiind un suflet foarte iubitor de străini, nu numai ceea ce a cerut i s-a dat, ci mai mult decât cele pe care le-a cerut i-a fost oferit. Si a fost - zice - că mai înainte de a isprăvi-el de grăit, iată, Rebecca iesea; si s-a plinit acel cuvânt profetic: „încă grăind tu, iată, Eu stau de fată” (îs 58, 9). De acest fel sunt rugăciunile adevăratilor bărbati. Mai înainte de a se împlini, ei sunt încredintati că Dumnezeu le acordă cele cerute. Acum dar, si tu, fiindcă urmează să-ti iei nevastă, nu fugi la ajutor omenesc, nici către femei ce se îmbogăteasc din averi străine si care caută numai una: cum să dobândească vreun câstig134. Ci aleargă la Dumnezeu. Nu te rusina ca El să-ti fie alegător al miresei. El însusi a făgăduit si a zis: „Căutati mai întâi împărătia Cerurilor si toate celelalte vi se vor aduga vouă” (Mt 6, 33). Si nu zi: „Cum pot să văd pe Dumnezeu si cum poate El să-mi răspundă cu vocea si să grăiască cu mine la arătare, încât eu, mergând la El, să-L rog aceasta?” Acestea sunt vorbe ale unui suflet necredincios. Căci si fără să-ti strige în gura mare, pe toate câte vrea le poate rândui Dumnezeu. Asta s-a petrecut si în acest caz. Căci nu a auzit [sluga] glas, nici a văzut vreo fată. Ci, lângă izvor stând, s-a rugat si pe dată s-a si întâmplat [ceea ce a cerut]. „Căci mai înainte de a sfârsi el a grăi - zice - a iesit Rebecca, fiica lui Batuel, fiul Milcăi, purtând o găleată pe umeri. Iar fecioara era oachesă la chip nevoie mare si era fecioară si bărbat nu a cunoscut-o” (Facere 24, 15-16). Ce-mi spui mie de frumusetea trupului? Ca să afli de covârsitoarea ei întreagă întelepciune, ca să-i afli frumusetea cea din suflet. Căci minunat lucru este a avea întreaga întelepciune. Dar cu mult mai minunat când aceasta este împreunată cu frumusetea trupului. De aceea, si când urma să ne istorisească despre losif si despre întrega lui întelepciune, mai întâi ne pune înainte frumusetea trupului său, zicând: „Frumos era la înfătisare si chipes la fată foarte” (Facere 39, 6). Si când ne spune de întreaga lui întelepciune arată că frumusetea nu 1-a plecat mai înainte spre destrăbălare. Căci nici frumusetea*nu este pricină pentru desfrâu si lipsa ei nu este defel pricină a întregii întelepciuni. Căci multe sunt strălucite după înfătisarea trupului, dar strălucesc mai mult prin întreaga întelepciune. Si iarăsi altele sunt urâte si slute, dar mai urâte se fac cu sufletul, întinându-se cu mii de desfrânări. Căci nu firea trupului, ci libera voie [Tcpoatpeaiq] a sufletului este pricina uneia sau alteia. Si nu pe degeaba a numit-o a doua oară fecioară. Căci zicând: „era fecioară”, a adăugat: „era fecioară si bărbat nu a cunoscut-o pe ea”. Fiindcă multe dintre fecioare îsi păzesc trupul nestricat, dar îsi umplu sufletul de multă destrăbălare; fiind machiate, atrag de pretutindeni mii de amorezi si întraripează [spre ele] ochii celor mai tineri si le sunt acelora piedică si groapă de pierzanie. Dar Moise arată că aceasta nu era asa, ci fecioară era din amândouă punctele de vedere: si cu trupul si cu sufletul. Căci zice: fecioară era si bărbat nu a cunoscut-o. Si acestea [toate], desi avea multe pricini ca să fie cunoscută de bărbati. Mai întâi frumusetea trupului, apoi felul ei de a sluji. Căci dacă ar fi sezut necontenit în iatac, cum fac azi unele fecioare, si nu s-ar fi preumblat prin piată niciodată, nici ar fi părăsit casa părintească, nu avea atâta laudă că nu a cunoscut-o vreun bărbat. Dar când o vezi iesind prin piată - căci trebuia în fiecare zi să care apă - o dată si de două ori, ba si de mai multe ori, dar rămânând necunoscută de vreun bărbat, atunci mai cu seamă poti să-i vezi pricina de laudă. Căci, dacă o fecioară, iesind de putine ori prin piată - chiar urâtă să fie si slută si urmată de multe slujnice - din aceste iesiri i se vătăma adesea bunul caracter135 al sufletului, ia gândeste-te la aceasta (care în fiecare zi iesind de una singură din casa părintească si nu mergând simplu în piată, ci la izvor după apă si silită fiind să se întâlnească cu multi altii), cum nu este vrednică de mii de minunări, când nici din necontenitele iesiri, nici din frumusetea fetei, nici din multimea celor pe care îi întâlnea, nici din altă parte, nicidecum nu si-a stricat bunul caracter! Ci a rămas nestricată si cu trupul si cu sufletul si si-a păzit mai strict întreaga întelepciune decât cele ce sed în cămările muieresti. Si s-a arătat pe sine, după cum cere si Pavel, când zice: „ca să fie sfântă cu trupul si cu duhul” (I Cor 7, 34). Coborându-se la izvor, a umplut găleata de apă si s-a ridicat să plece. Iar sluga a alergat în întâmpinarea ei si a zis: „Dă-mi să beau putin din găleata ta”. Iar ea a zis: „Bea, Doamne”. Si s-a grăbit să ia găleata în mână si i-a dat să bea până a încetat să mai bea. Si a zis: „Si pe cămilele tale le voi adapă până ce vor bea toate”. Si s-a grăbit si si-a desertat găleata în adăpătoare. Si a alergat la fântână să scoată si să adape toate cămilele.
Mare este iubirea de străini a femeii, mare este întreaga ei întelepciune, si pe amândouă acestea le aflăm mai cu seamă si din cele ce a făcut si din cele ce a spus. Ai văzut cum nici întreaga întelepciune nu a stirbit iubirea de străini, nici iubirea de străini nu a stricat întreaga întelepciune? Căci nu ea a fost cea dintâi care a alergat, nici nu a vorbit cu bărbatul. Si acestea arată întreaga întelepciune. Dar, rugată fiind, nu a refuzat, nici nu a întors spatele; si acestea sunt semnele unei mari iubiri de străini si iubiri de oameni. Căci, după cum, dacă ar fi alergat prima si ar fi grăit ceva celui ce nu i-a zis nimic, ar fi fost semnul obrăzniciei si al nerusinării, tot asa, dacă ar fi refuzat pe cel care o rugase, era semn al cruzimii si al lipsei de omenie. Dar acum, ea n-a făcut nici una dintre acestea. Nici din pricina întregii întelepciuni nu a stirbit iubirea de străini, nici din pricina iubirii de străini nu s-a lipsit de lauda întregii întelepciuni, ci a dat dovadă de fiecare virtute întreagă: prin faptul că nu a deschis discutia arătând întreaga ei întelepciune, iar prin aceea că a oferit ajutor, după ce i-a fost cerut, iubirea negrăită de străini. Si că era nespus de iubitoare de străini ne arată si faptul că nu a dat numai ceea ce i s-a cerut, ci a oferit mai mult decât acestea. Si chiar dacă apă era ceea ce a dat, acest lucru era cel mai important atunci. Iar pe cei iubitori de străini obisnuim să-i judecăm nu după bogătia celor date, ci după puterea cu care le dăruiesc. Fiindcă Dumnezeu 1-a lăudat si pe cel care dă un pahar de apă rece; si despre cea care a aruncat doi bănuti a spus că a aruncat mai mult decât toti, fiindcă toate câte avea atunci le-a aruncat. Asa si aceasta, prin acestea a făcut dragoste de străini cu acel nobil om, căci nu avea nimic mai mult ce să-i ofere. Si nu în zadar a scris „s-a grăbit” si „a alergat” si toate câte sunt asemenea acestora, ci ca să afli râvna136 cu care a făcut fapta, nu fără voia ei, nici silită, nici cu îngreu-iere, nici cu supărare. Si că nu putin lucru este acesta, vedem din aceea că adeseori fiind pe drum si oprindu-ne putin rugăm pe vreunul care are o tortă să o aprindă si pe a noastră sau pe vreunul care cară apă să ne stâmpere setea si acela nu suferă, ci cu greu o face. Iar aceea nu numai că i-a plecat aceluia găleata, ci si cămilele toate le-a adăpat, chinuindu-se atât de mult si plinind iubirea de străini cu multă bunătate prin osteneala trupului137. Căci nu numai faptul că a făcut, ci faptul că a făcut cu dispozitie râvnitoare arată virtutea ei. Domn îl numeste pe omul necunoscut si pe care atunci îl vede prima dată. Si precum socrul ei, Avraam, nu a întrebat pe oaspeti: „cine sunteti?” si „de unde sunteti?” si „unde mergeti?” si „de unde veniti?”, ci pur si simplu a plinit iubirea de străini, asa si ea nu a zis: „cine esti?” si „de unde?” si „ce cauti aici?”, ci a împlinit cu îmbelsugare iubirea de străini si a lăsat deoparte toate cele de prisos. Căci si cei care vând mărgăritare si iau aur, numai un singur lucru caută: cum să câstige de la cei care au bani si nu cum să-i iscodească mai mult. Si aceasta un singur lucru căuta: cum să primească rodul iubirii de străini, cum să primească plata pregătită pentru acest lucru. Căci stia acest fapt cu limpezime: că străinul, mai ales, este rusinat de toti. De aceea este nevoie [în acest caz] de multă prietenie si de întreagă întelepciune neiscoditoare. Dacă vrem să-1 iscodim si să ne interesăm prea mult de el, sovăie si se sfieste si vine fără bucurie. De aceea nici ea nu a făcut acest lucru cu acela si nici socrul ei cu străinii, ca să nu piardă răsplata. Ci i-a slujit numai pe drumeti si, dobândind prin ei rodul pe care îl dorea, asa i-a slobozit.