E greu de anticipat cine si cum se mantuieste. Imi amintesc cum am invatat de la o copila (pe atunci) importanta credintei, a mersului la biserica, a citirii Paraclisului Maicii Domnului... Apoi, la timpul maritisului, si-a gasit un baiat deosebit cu care s-a casatorit, dar... au trecut la nu-stiu-ce secta. Au o situatie materiala frumoasa, se inteleg bine, nu consuma alcool niciodata, ea nu poarta nici un fel de podoabe, dar... nu prea inteleg eu cum e cu mantuirea inafara biesricii ortodoxe...
La fel alte fete care devin musulmance sau trec la alta religie odata cu casatoria...
M-am gandit mult si la tanarul soldat rus devenit sfant printr-o intamplare cu totul ciudata. Eu vad in situatia lui, voia Lui Dumnezeu, nu neaparat taria in credinta, un fel de incapatanare care poate tine de caracter pana la urma... Ce-avea de pierdut bietul Efghenie? El stia oricum ca va fi omorat, iar renuntarea la cruce ar fi fost o umilinta in plus pe care nu si-ar fi iertat-o nici el nici Dumnezeu.

Daca micutul credincios de ieri, devine pagan astazi, la maturitate, dar nu la modul oficial, ci doar asa, prin slabiciuni si tentatii, eu consider ca lupta nu-i pierduta si orice merita incercat. Desi... cred ca de cea mai mare importanta este totusi vointa proprie si atitudinea fata de Dumnezeu. Practic orice este posibil, prin rugaciune si credinta, cerand direct, sau prin mijlocirea sfintilor grabnic ajutatori. Speranta moare ultima. Daca am o tristete, aceea este ca nu pot face mare lucru pentru fratii mei care nu sunt usor de convins sa se apropie de biserica!... Pentru copii, ma rog si incerc sa-i modelez de mici! Restul... Dumnezeu stie ce-o mai fi!