[Carmen FUNIERU]

Cel mai mult se bucură sufletul meu la Sfânta Liturghie, mai ales în momentul Ieşirii preoţilor cu Sfintele Daruri, când ne rugăm pentru toţi creştinii, pentru cei vii, cât şi pentru cei morţi. Atunci simt că suntem împreună, toţi oamenii, iar mila şi iubirea lui Dumnezeu ne învăluie.
Iar în momentul care urmează imediat după rostirea Crezului, atunci când se cântă "Pe Tine Te lăudăm", sufletul mi se înfioară când ştiu că din nou Hristos, Mielul lui Dumnezeu se jertfeşte, în chip tainic, pe masa sfântului Altar, pentru iertarea păcatelor noastre; când ştiu că Harul cel sfânt se coboară şi peste noi, cei din biserică.
Iarăşi mă înfior şi uneori plâng de bucurie când ajung să mă împărtăşesc cu Trupul şi Sângele lui Hristos.
Despre prezenţa Împărătesei noastre, a Maicii Domnului, la Sfânta Liturghie, şi bucuria sufletului de a fi atât de aproape de Ea, este greu să mă exprim în cuvinte. Mai ales când se cântă Imnul închinat Ei, "Cuvine-se cu adevărat".
Îmi pare rău când văd pe unii creştini că pleacă din biserică tocmai la aceste momente atât de importante.