Eu cred că problema acestui topic este prost pusă, iar la o problemă prost pusă nu se poate răspunde în termeni de "da" sau "nu". Împărtășania nu trebuie să fie nici prea deasă, nici prea rară, ci trebuie să fie întotdeauna pregătită. Unii oameni au nevoie de împărtășanie mai deasă, alții mai rară, iar cel care știe cel mai bine care este ritmicitatea optimă a împărtășaniei în cazul fiecăruia este Dumnezeu. Să ascultăm ceea ce ne spune Dumnezeu, fie prin Vocea Lui care este conștiința, fie prin trimișii Lui calificați, care sunt preoții.
Eu personal mă împărtășesc des: la fiecare Sf Liturghie, în afară de rarele cazuri în care, pe de o parte, sufletul îmi este în stare căzută, iar pe de altă parte nu m-am putut spovedi. Asta, însă, nu înseamnă că toată lumea trebuie să facă astfel. Eu fac așa fiindcă, din cauza slăbiciunii mele, am nevoie să iau des medicamentele Bisericii. Nu numai că mă împărtășesc des, dar preoții au ostenit de câte ori le cer binecuvântarea.
Acuma, ca regulă generală, atât cei care se împărtășesc des, cât și cei care o fac rar, trebuie să se păzească de anumite pericole spirituale specifice. Astfel:
-cei care se împărtășesc des trebuie să fie atenți să nu demonetizeze acest maxim dar al Domnului, care este hrănirea noastră cu El însuși. Ei trebuie să aibă grijă să nu cadă în automatism liturgic și să evite starea de sastiseală (akhedia) pe care au avut-o atâția din vechiul popor ales, în vremea călătoriei lor prin deșert, când se hrăneau zilnic cu mana cea dumnezeiască, prefigurare și antitip a Sfintei Împărtășanii. Chiar dacă nu se impune de fiecare dată spovada pregătitoare, se impune de fiecare dată examenul de conștiință, actul de căință și rugăciunea de mulțumită. Practicându-le, credinciosul va ști că nu se cuminecă spre osândă și va evita automatismul despre care vorbeam. Căci pericolul cel mai mare la care se expun cei ce se împărtășesc des acesta e: să o facă spre osândă.
-cei care se împărtășesc rar trebuie să se păzească de supra-scrupulozitate, care e o cunoscută ispită de dreapta. Ei mai trebuie să fie atenți să nu cadă în formalism: nu este absolut necesar să facem nu știu câte mătănii sau să postim nu știu câte zile înainte: singurul lucru absolut necesar este să nu ne cuminecăm în stare de păcat grav. Iar pericolul cel mai mare care trebuie evitat de aceștia chiar acesta este: să se păzească de a muri în stare de păcat grav.
Doar părerea mea.
|