[Florin-Ionut]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Eu cred că problema acestui topic este prost pusă, iar la o problemă prost pusă nu se poate răspunde în termeni de "da" sau "nu". Împărtăşania nu trebuie să fie nici prea deasă, nici prea rară, ci trebuie să fie întotdeauna pregătită. Unii oameni au nevoie de împărtăşanie mai deasă, alţii mai rară, iar cel care ştie cel mai bine care este ritmicitatea optimă a împărtăşaniei în cazul fiecăruia este Dumnezeu. Să ascultăm ceea ce ne spune Dumnezeu, fie prin Vocea Lui care este conştiinţa, fie prin trimişii Lui calificaţi, care sunt preoţii.

In primul rand, noi vorbim aici de oamenii care sunt traitori de credinta, de cei care frecventeaza biserica saptamanal. Nu discutam cazul celor care vin o data pe an la Slujba Invierii.

Din moment ce acestia sunt prezenti la Liturghie, se presupune ca sunt crestini practicanti, care incearca sa duca o viata bineplacuta Lui Dumnezeu, lepadandu-se de pacate si de orice rau - adica sunt pregatiti pentru a-L primi pe Hristos. Sunt oameni rugatori, oameni cu constiinta treaza si cu atentia data la maxim. Si, desi viata lor este curata, ei se feresc sa se cuminece pentru ca si-au insusit acest stil rar din cauza ca asa face lumea de obicei. Greseala lor este ca nu se documenteaza, nu se intereseaza sa vada oare ce au horatat Sfintii Parinti in privinta aceasta. Mai grav, preotii insisi ii incurajeaza sa stea departe de aceasta Sfanta Taina, ceea ce este o e-re-zi-e. Imi pare rau ca trebuie sa subliniez aceste lucruri aici, unde se presupune ca se logheaza si scriu oameni care au cunostinte teologice solide si care au citit multe carti sfinte la viata lor. Putini sunt de aceeasi parere cu mine, de fapt nu cu mine, ci cu Sfanta Traditie ortodoxa.

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Eu personal mă împărtăşesc des: la fiecare Sf Liturghie, în afară de rarele cazuri în care, pe de o parte, sufletul îmi este în stare căzută, iar pe de altă parte nu m-am putut spovedi. Asta, însă, nu înseamnă că toată lumea trebuie să facă astfel. Eu fac aşa fiindcă, din cauza slăbiciunii mele, am nevoie să iau des medicamentele Bisericii. Nu numai că mă împărtăşesc des, dar preoţii au ostenit de câte ori le cer binecuvântarea.

Este obligatoriu ca fiecare sa aiba binecuvantarea duhovnicului sau pentru impartasanie. Ca doar nu o facem dupa capul nostru, ci facem ascultare de indrumatorul spiritual.

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Acuma, ca regulă generală, atât cei care se împărtăşesc des, cât şi cei care o fac rar, trebuie să se păzească de anumite pericole spirituale specifice. Astfel:

-cei care se împărtăşesc des trebuie să fie atenţi să nu demonetizeze acest maxim dar al Domnului, care este hrănirea noastră cu El însuşi. Ei trebuie să aibă grijă să nu cadă în automatism liturgic şi să evite starea de sastiseală (akhedia) pe care au avut-o atâţia din vechiul popor ales, în vremea călătoriei lor prin deşert, când se hrăneau zilnic cu mana cea dumnezeiască, prefigurare şi antitip a Sfintei Împărtăşanii. Chiar dacă nu se impune de fiecare dată spovada pregătitoare, se impune de fiecare dată examenul de conştiinţă, actul de căinţă şi rugăciunea de mulţumită. Practicându-le, credinciosul va şti că nu se cuminecă spre osândă şi va evita automatismul despre care vorbeam. Căci pericolul cel mai mare la care se expun cei ce se împărtăşesc des acesta e: să o facă spre osândă.

Este de la sine inteles ca apropierea deasa de Hristos presupune o viata pe masura. Si mai presupune constientizarea gravitatii actului euharistic, a acestui Dar care este Paine Vietii vesnice. Si iata cum de Duminica pana urmatoarea Duminica, cel care-L primeste pe Hristos incearca sa se si comporte ca Hristos, prin ajutorul Lui nemijlocit, El fiind prezent in noi spre sfintirea noastra, spre vindecarea noastra de orice rau sufletesc si trupesc, spre ajutorarea noastra. Si asa atentia va fi mai treaza, pacatele se vor imputina si constiinta va fi mai impacata. Numai si numai asa mantuirea ne va fi mai la indemana, cu ajutorul Lui Hristos prin Sfintele Taine.

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

-cei care se împărtăşesc rar trebuie să se păzească de supra-scrupulozitate, care e o cunoscută ispită de dreapta. Ei mai trebuie să fie atenţi să nu cadă în formalism: nu este absolut necesar să facem nu ştiu câte mătănii sau să postim nu ştiu câte zile înainte: singurul lucru absolut necesar este să nu ne cuminecăm în stare de păcat grav. Iar pericolul cel mai mare care trebuie evitat de aceştia chiar acesta este: să se păzească de a muri în stare de păcat grav.

Este un risc urias sa ne impartasim rar. Pentru ca moartea nu vine neaparat la batranete si dupa aceea urmeaza vesnicia. Deci care este motivul rarei impartasiri? Eu unul nu pricep. Cat timp tinem posturile randuite de Traditie si avem duhovnicul aproape in caz ca pacatuim mai grav, ce anume ne opreste sa raspundem invitatiei preotului care se face de fiecare data, la fiecare Sfanta Liturghie? Eu ma gandesc ca multi nu constientizeaza acest risc si o lalaie intr-un stil agale, de parca sunt siguri ca vor apuca 90 de ani. Si culmea este ca nici cei mai in varsta nu vin sa se impace mai des cu Hristos, sa fie iertati mai des... Ce sa mai zic? E culmea ca toti fac coada la anafora si eventual sa ia binecuvantare de la episcopul locului, ca odata am pierdut rugaciunile dinaintea impartasaniei din cauza ca nu puteam trece de cei care stateau sa ajunga la Mitropolitul nostru Nicolae - eu crezand ca asteapta sa se impartaseasca...

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Doar părerea mea.

Si a mea.